Hamletianul Constantin Tanase sau a fi constant cu Timpul

(Din prefata la cartea „Blestemul de a fi…”)

O fi trecut ceva timp de atunci, de cand tanarul din Nemtenii Lapusnei „se hotari sa plece calare pana in satul vecin fara sa-i fie teama” de nimic. Sau poate o fi trecut doar o clipa, cine stie? Paradoxul pentru cel ce scrie aceste randuri consta in faptul ca el insusi, pornindu-se in aceasta calatorie initiatica, trebuie sa vorbeasca despre „satul vecin” pana a ajunge la celalalt sat vecin. Or, tocmai enigma acestor calatorii spirituale alimenteaza substanta scrisului, propriu-zis a profesiunii de scriitor.

O „fericita victimizare prin scris”, precum o definea latinoamericanul Mario Vargas Llosa: „Vocatia literara nu este o distractie, un sport, un joc rafinat la care recurgi in clipele libere. Ci e o devotiune exclusiva si exclusivista, o prioritate careia nu-i poti antepune nimic, o robie liber consimtita care face din victimele ei (din fericitele ei victime) niste bieti sclavi”. Probabil aici se afla cheia descifrarii genericului acestei carti semnate de Constantin Tanase – „Blestemul de a fi…” (cronici basarabene) -, care pune in evidenta dubla fatalitate a dilemei noastre hamletiene: cea de a te naste intr-o Danemarca basarabeana si cea de a supravietui prin scriere, prin blestemul scrierii de sine ca unica dovada semiotica a faptului ca inca n-am disparut din istorie, ca fiinta noastra nationala, ramasa captiva acestui abis periferic, interriveran, acum supravietuieste numai prin cultura, literatura si scris… Astazi penita editorialistului Constantin Tanase zboara harnic si dezinvolt prin „alternosfere” tot mai complexe si mai organic stapanite de manuitorul ei. (…)

Reflectiile etico-socio-etno-politice din cartile lui Constantin Tanase sunt insotite si pigmentate intens de transantele comentarii politice la evenimentele zilei, in care-si gasesc tratamentul adecvat temele comunismului, moldovenismului, ortodoxismului, democratismului si europenismului. Prestatia intelectuala, intelectualul de la tara sau „Abdicarea morala a intelectualitatii” marcheaza o alta claviatura tematica des abordata de autor: „Am crezut candva, cu naivitate, ca exista o „intelectualitate basarabeana” nonconformista, ca avem o elita intelectuala nascuta sub zodia demnitatii, dar pe zi ce trece aceasta credinta se topeste ca un omatel in palma primaverii. Foarte putini au ramas acei intelectuali care n-au abdicat moral in fata Puterii. Tot mai putini raman acei intelectuali care nu abdica moral in fata comunismului”. Amare adevaruri transpar din paginile acestui „Blestem…” chiar daca pe alocuri tusele sunt suprarealist ingrosate. Ca nu-i chiar asa, chiar de-i asa, ne-o demonstreaza insusi autorul prin Portretele sale, consacrate unor eminenti intelectuali din varii domenii. (…)

Drama bolii noastre si a nesfarsitei sfasieri identitare vine, din pacate, si dinafara, cel putin pana nu demult „infuziile de iluzii” fiind injectate activ dinspre FMI, Banca Mondiala sau UE. Si aici autorul are dreptate: „Eu asa si nu inteleg: acest Occident ori e naiv, ori ne considera niste imbecili terminati. Pun astfel intrebarea fiindca nemtii, de exemplu, neam destept si pragmatic, nu s-au apucat sa reformeze nazismul si hitlerismul. Noi insa suntem sfatuiti sa reformam comunismul si leninismul”. („Pisica ruseasca papa soareci romanesti”). Vom remarca in acest context si propensiunea exersata si bine temperata a analistului inclinand spre oracular, ceea ce este firesc pentru un spirit lucid, de circa doua decenii tot scriind si oraculand pe nisipul dunelor din Sahara politicii noastre bas-arabe. Iata, bunaoara, ultimul alineat al articolului „R. Moldova, tara metaforelor noastre” din 5 martie 2008 (sic!): „Voronin impinge societatea in focul violentelor pe motive rasiale, etnice, religioase, culturale si lingvistice. Iata de ce am zis mai sus ca a trai in R. Moldova a devenit periculos. Oricand poti fi declarat „fiara securisto-unionista”, „terorist”. Iar cu teroristii nu se poarta tratative. Teroristii sunt nimiciti. Astfel, din cauza lui Voronin, astazi in R. Moldova miroase a sange. La modul direct, nu metaforic. In R. Moldova metaforele au murit”. Si post-scriptumul autorului: „Avertismente de acest gen am facut in repetate randuri. Evenimentele din 6-7 aprilie 2009 au demonstrat, din pacate, ca am avut dreptate si ca ele au avut un temei real”. Evident, comentariile sunt aici de prisos. Sa speram ca am depasit cu totii o etapa sau o distanta a ratacirilor si vom sti sa tragem invataminte din predictiile celui ce adeseori a vazut cu mult inaintea noastra primejdia si nu a tremurat infierand-o, nu s-a invesmantat in toga de observator si comentator impartial si echidistant, implicandu-se ori de cate ori a fost necesar. Drept marturie sunt atacurile asupra redactiei „Timpului”, dosarele „Škodei” si procesele intentate impotriva directorului Constantin Tanase. (…)

Antrenat providential in aceasta lupta acerba, pe viata si moarte, cu imbalsamat dar inca via naluca a batranului continent, Constantin Tanase a dat dovada, in principiu, de consecventa, verticalitate si elevata pregatire spirituala, intr-adevar realizand minunea si transferul intr-un alt mediu, alta epoca si spatiu, legendara corabie a „Timpul”-ui eminescian. In acest mod s-a vazut stralucit insusita adevarata lectie a ziaristului Eminescu. Tocmai de aceea este absolut convingator Constantin Tanase cand spune: „Pentru Eminescu totul si toate s-au putut doar intr-un singur fel, in acel fel care convenea intereselor fundamentale ale neamului romanesc. Si punctum”. („Lectia ziaristului Eminescu”). Si pentru ca suntem in miezul acestei Lectii, nu ma pot abtine sa nu-mi inchei „apropierea de satul vecin” cu aceasta extraordinara metafora-meditatie eminesciana: „Toata istoria unui popor – in orice privire – e inmagazinata in prezentul lui, si toate calitatile si defectele lui sunt dezvoltari ale unui si aceluiasi germene fundamental, ale unui si aceluiasi sambure. Mutand ciresul (s. n.) sub zonele cele mai deosebite el se va modifica, insa tot cires o sa ramana si numai altoii inoculati in trunchiul lui vor da alte frunze, alte roade. E insa mult mai usor a deosebi frunzele si roadele decat a le descrie esenta, a le reduce la germenele primitiv” (M. Eminescu, Opere, XI, Publicistica). Mutatis mutandi. Astfel si ciresul nostru rasarit in zodia ciresarului si-a inoculat in trunchiu-i viguros taria si nobletea latina a verbului romanesc si consistenta inelara a unei drepte si tutelare probitati de caracter. Acestea sunt ciresele eseistice ale acestui Pom implinit: dulceata de cirese amare, telegrame hamas catre gastarbeiterii verzi de pe Alfa-Centaura si bilete de cucuta pentru papagalii oranj.

Frate-ciresule Constantin Tanase! Acum lasa cititorii sa vina sub ramurile tale implinite de rod, dar nu uita si de copiii, nepotii si stranepotii care asteapta nerabdatori sa-ti culeaga roadele. S-apoi, ce ti-e clipa cea repede, cand ai asemenea coroana? Parca de-o sama crescuta, aici, langa satul din apropiere…

8 iunie 2009