Timpul.md

Bună Dimineața 29 August 2019 | 00:48

Iapa roşie de pe Bâc dă cu copita

În continuare va fi vorba despre o doamnă (care numai doamnă nu e pentru că e o veritabilă „tovarăşă de stat şi de partid”) care anul trecut a ieşit la ecranul televiziunii publice şi a ameninţat mamele că dacă acestea vor permite copiilor să iasă în stradă în ei se va trage fără milă şi ezitare.

  Pentru acest gest „curajos” poporul a supranumit-o „Zina carabina”, „Zina Pulemiotciţa”, „muma morţilor” ş.a.m.d. Aţi ghicit, numele acestei tovarăşe e Zinaida Greceanîi, ex-premierul Republicii Moldova şi candidatul comuniştilor la funcția de şef al statului pe timpul regimului Voronin. Cu ocazia Zilei Independenţei Zina Pulemiotciţa s-a produs în public cu o declaraţie unde a spus că „fiecare cetăţean trebuie să fie mândru de ţara sa independentă” şi că “popoarele luptă pentru independenţa sa sute de ani“.

O precizare de natură ortografică: popoarele (la plural) luptă pentru independenţa … lor (tot la plural), nu a sa (la singular). De unde să ştie ea acest amânunt dacă atunci când trebuia să înveţe gramatica Zina Pulemiotciţa umbla la trageri la ţintă!


Deoarece pasărea pre limba ei piere, iapa roşie a comunismului de pe Bâc nu putea să nu dea cu copita într-un …„stat vecin”. Citez: “unii reprezentanţi ai actualei guvernări vor să dăruiască independenţa noastră unui alt stat. Aceasta este tragedia noastră“. Care e acest „alt stat” – e clar. E vorba de România, stat care, până una alta, adică până va primi în dar R. Moldova de la liderii actualei Alianţe, trimite gratis sute de TIR-uri cu materiale de construcţie, pentru a construi case sinistraţilor din lunca Prutului.

Să reţinem: România face acest uriaş efort în condiţiile când are şi ea sute de localităţi calamitate… Să nu uităm că: Rusia nu a trimis sinistraţilor nici un pumn de cuie, în schimb a pus embargo pe vinurile şi fructele din RM, realizând perfect că acest gest este mai grav decât inundaţiile din acest an. Şi să mai reţinem: „Pulemiotcița” care face asemenea declaraţii poate fi candidatura comuniştilor la funcţia de Preşedinte al Moldovei.
Bun preşedinte ar fi, nu ? Ce ziceţi, fraţi moldoveni ? Felicitări cu prilejul Zilei Independenţei !

ARHIVA TIMPUL (9 ani în urmă - 29.08.2010)

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus