Opinii și Editoriale

Idei pentru modernizarea scolii nationale

Modul de abordare a curriculumului preuniversitar la disciplina limba si literatura romana

Exprimarea corecta si comunicarea eficienta in limba romana este un subiect de interes general, dar care in ultima vreme a ramas oarecum in umbra. Ziarele nu mai sustin ca pe timpuri rubrici de cultivarea limbii, emisiunile respective de la radio si televiziune au fost si ele demult sistate, asa ca ultima instanta aflata pe pozitii ramane scoala, care trebuie sa-i invete pe elevi sa vorbeasca si sa scrie corect, sa le altoiasca dragostea de literatura.

In cadrul dezbaterilor publice cu privire la standardele educationale si curriculumul scolar, anuntate de Ministerul Educatiei, societatea, specialistii revin asupra problemelor scolare si, ca totdeauna, in prim-plan apar intrebarile: ce, cat si cum invata elevii in scoala si care este eficienta acestei invatari?

Pe data de 3 februarie, la una dintre intrunirile programate la Institutul de Stiinte ale Educatiei (ISE) cu invitarea profesorilor din universitati, s-a discutat Curriculumul modernizat la limba si literatura romana si la celelalte limbi predate in scoala. Reprezentantii ISE au invocat, intre altele, ingrijorarea societatii, a parintilor, pedagogilor in legatura cu faptul ca programele scolare sunt prea incarcate si dificile, ca elevii sunt suprasolicitati si ca volumul de informatii pe care il ofera scoala depaseste necesitatile, multe nefiind de un real folos pentru viata de mai departe. In ceea ce priveste disciplina limba si literatura romana, multa lume, in special parintii elevilor de azi, se intreaba: de ce a devenit atat de dificil acest obiect si respectiv examenul de BAC, cum se intampla ca multi fosti elevi (ca si fosti studenti, de altfel) scriu si vorbesc agramat?

„De ce, dupa ce au invatat 12 ani limba romana in scoala, actualii studenti nu se pot exprima?”, se intreba cu stupoare chiar zilele trecute un profesor universitar de la Catedra de limba franceza. Acestea si multe alte intrebari, la care, din pacate, nu se poate da un raspuns univoc, demonstreaza cat de sensibila este problema limbii romane pentru societatea noastra si ca lumea are nevoie de mai multa informatie, de o sursa mai accesibila din care sa poata afla despre obiectivele si continutul acestei discipline scolare si aceasta sursa ar putea fi curriculumul.

Or, datorita evolutiei stiintelor educatiei din ultimii ani, actualul curriculum este un document complex, elaborat in termeni specializati, cu multiple repere teoretice si cu recomandari desfasurate, avandu-i ca destinatari pe autorii de manuale, pe profesori, asa ca printre acestia nu se mai numara si elevul, cum era in cazul vechilor programe scolare. Textul reflecta in principal conceptele didactice, strategiile didactice, strategiile de evaluare s.a., iar informatia cu privire la continuturi, care ar fi de un interes mai larg, se afla doar in compartimentele ce tin de repartizarea orientativa a orelor si de competentele specifice disciplinei.

De aceea discutia acestui document se desfasoara destul de dificil chiar si cu specialistii de la catedrele filologice de profil, pentru ca, de fapt, cei implicati fac parte din doua tabere diferite si discuta, in fond, lucruri diferite: pe de o parte sunt autorii de curriculum, specialisti in domeniul educatiei, didacticii, managementului scolar s.a., ce se ocupa de elaborarea de competente, strategii de evaluare, tehnici de predare si alte subiecte de acest gen; pe de alta parte se afla specialistii din domeniul concret al unor stiinte, ce reflecta disciplinele de studiu, in cazul nostru specialistii in filologie, care sunt interesati sa examineze continuturile disciplinei, continuitatea, corelatia cu domeniile si disciplinele adiacente (de exemplu, cu limbile straine) s.a.

Cadrele universitare, chiar si in sedinta din 3 februarie, s-au aratat ingrijorate de faptul ca in curriculum se regasesc multe notiuni stiintifice si aspecte teoretice variate, practic din toate ariile de cercetare filologica si nu numai (de exemplu, semasiologie, semiotica, pragmatica, hermeneutica, teoria actelor de vorbire, metacomunicare/metalimbaj, critica si exegeza literara s.a.) si din toate spatiile comunicarii (literatura artistica, presa, televiziune, teatru, reclama, stiinta etc.), lucru, cel putin, discutabil, mai intai de toate, pentru ca liceul nu pregateste specialisti universali in domeniul filologiei, iar curriculumul ar trebui sa fie orientat nu doar spre liceele/profesorii de elita, dar si spre un destinatar mediu, pentru a respecta accesul egal la educatie.

Exista si alte obiectii, ca de exemplu: lista prea lunga si complexa de texte literare; sunt prevazute unele tipuri dificile de compozitii scolare, cum ar fi recenzia si cronica teatrala, comunicare-prezentare bio-bibliografica etc.; sunt formulate sarcini si probe de evaluare dificile; este mare volumul de sarcini prevazute pentru portofoliu; nu pare eficienta plasarea intregii gramatici doar in gimnaziu (este si prea mult, si prea dificil, spun profesorii); nu este clar dupa ce criterii s-a stabilit coraportul procentual al competentelor, care, in opinia autorilor, trebuie sa constituie 20% – competente lingvistice, circa 60% – competente culturale, textual-literare, circa 20% – competente din domeniul aplicarii elementelor de teorie literara; la bibliografie sunt incluse in temei lucrari cu caracter didactic si lipsesc multe surse de referinta din domeniul/domeniile disciplinei (de ex., din gramatica, lexicologie, ortografie, semiotica, lucrari de critica si exegeza literara etc.).

Dar formuland obiectiile, trebuie sa nu uitam de specificul curriculumului, de acele „capcane” latente, care aproape ca fac discutia dintre autorii curriculumului si restul lumii inutila si irelevanta. Va trebui sa tinem cont, de exemplu, ca avem „Unitati de continut recomandate”, deci nu sunt obligatorii toate, lista de literatura este intitulata si ea eufemistic „Sugestii de texte pentru autorii de manuale si pentru profesori” cu mentiunea „NB! Textele poarta caracter de recomandare”, indicandu-se ca „in procesul didactic si realizarii sensului didactic propriu-zis, vor fi selectate 3-5 texte literare din 2-3 autori”, adica elevii vor primi niste continuturi alese de profesor in functie de clasa, situatie sau de alti factori.

Deci, nimic nu este obligatoriu, totul este variabil, flexibil, avand doar caracter orientativ, caci, spun specialistii in didactica, nu conteaza ce si cat invata/stie elevul, ci felul cum se descurca acesta si ce competente achizitioneaza. Si cu toate acestea, in compartimentul VI, unde sunt inserate in tabel competentele, unitatile de continut si activitatile didactice, se afla rubrica „Unitati de continut dominante/integratoare” (ar trebui sa intelegem obligatorii), in care gasim toate unitatile de continut declarate mai sus doar recomandate. Intr-un fel sau altul, spun profesorii, toate sau aproape toate continuturile devin, pana la urma, obligatorii. De aceea, poate ca ar fi logic sa existe si acest set de competente/cunostinte obligatorii, comune si invariabile pentru toti absolventii de liceu.

Autorii curriculumului au explicatii pertinente pentru toate aceste aspecte, ei se conduc de modele internationale, de acte cum ar fi Cadrul European Comun de Referinta pentru Limbi, care pune pe primul loc competentele si nu continuturile (numai discutia tipurilor de competente ocupa in curriculumul liceal vreo 20 de pagini). Nu avem niciun temei sa punem la indoiala calitatea standardelor educationale expuse sau profesionalismul autorilor de curriculum. Si totusi, pentru ca totdeauna exista loc de mai bine (anume aceasta da de inteles Ministerul Educatiei cand anunta dezbateri publice), consideram ca ar fi cazul sa se revina, sine ira et studio, asupra unor probleme, cum ar fi:

– degajarea continuturilor si stabilirea unui minimum obligatoriu mediu, care sa poata fi completat, dupa caz, creandu-se posibilitatea de a ajunge la performante individuale;
– corelarea mult mai atenta a curriculumului scolar de diferite niveluri (gimnaziu-liceu), pentru a determina repartizarea optima a continuturilor si integrarea acestora cu alte discipline scolare, de exemplu, cu limba straina;
– stabilirea unui echilibru tematic si de discipline intre curriculumul liceal si cel universitar, in vederea continuitatii materiei de studiu;
– revizuirea sarcinilor si volumului de lucru pe care trebuie sa-l indeplineasca elevii .

Cu siguranta ca in procesul discutiilor, daca acestea vor fi acceptate in mod colegial, vor fi facute si alte propuneri, care ar putea contribui la imbunatatirea predarii-invatarii limbii si literaturii romane.

Irina Condrea,
dr. hab. in filologie, conferentiar
Alexandra Gherasim,
dr. in filologie, conferentiar

++++++++++++

Sunteti satisfacut de predarea disciplinei Limba si literatura romana in scoala?Ce idei aveti privind modernizarea scolii nationale?

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *