Social

Imigranţi ascunşi în rezervoarele de combustibil ale camioanelor

Refugiaţii, originari din Siria, Pakistan şi Afganistan, plăteau câte 500 sau 1.000 de euro pentru a călători în aceste condiţii. Cinci persoane au fost arestate în Slovacia în acest caz, transmite Digi24.

Poliţia din Ungaria a dat publicităţii imagini cu un bărbat strecurându-se afară din rezervorul unui camion, care pare să fi fost modificat special ca să transporte oameni. Într-unul dintre cazuri, patru iranieni şi un afgan fuseseră înghesuiţi în spaţiul îngust al rezervorului.
Nu este clar cum au reuşit poliţiştii maghiari să-i descopere.

Găsirea imigranţilor ascunşi în rezervoare a dus la arestarea a patru persoane în Slovacia, într-o serie de raiduri care au avut loc joi. Un alt suspect se află deja în închisoare pentru alte infracţiuni. Împreună, cei cinci sunt acuzaţi că au transportat spre Germania sau Italia cel puţin 300 de imigranţi în ultimul an.

„Traficanţii angajau şoferi şi închiriau camioane din Slovacia şi Cehia, folosind acte autentice sau falsificate”, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliției slovace.

Traficanţii, care ar fi câştigat 150.000 de euro din aceste activităţi, riscă până la 10 ani de închisoare.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *