Timpul.md

Actualitate 1 Aprilie 2019 | 10:52

În acest an, pescuitul va fi interzis în perioada 15 aprilie-15 iunie pe ambele maluri ale Nistrului

În urma unei ședințe a grupurilor de lucru pentru agricultură și ocrotirea mediului de la Chișinău și Tiraspol, care a avut loc pe data de 28 martie curent, a fost adoptată decizia de a stabili perioada de prohibiţie a pescuitului industrial şi celui de agrement în râul Nistru pe ambele maluri concomitent, în perioada 15 aprilie – 15 iunie.

La fel, au fost abordate subiecte ce țin de mediu, prioritare fiind cele legate de resursele de apă ale râului Nistru. Discuțiile s-au axat pe procesul de efectuare a debitelor ecologice, realizarea „Protocolului de cooperare în domeniul gestionării pescuitului și utilizării durabile a resurselor biologice acvatice ale râului Nistru” din 15 iunie 2016, popularea râului cu puieți de pește.

De asemenea, reprezentanții din Chișinău au pus în discuție problema asigurării procesului de irigare a terenurilor agricole, situate după traseul Râbnița-Tiraspol, pe timp de secetă.

 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus