Timpul.md

Actualitate 13 Martie 2015 | 05:04

În culisele Istoriei. Amprentele epocii noastre...

În ultimul timp se vorbește tot mai insistent despre un proiect grandios, un hotel cu treisprezece etaje în locul cafenelei „Guguță”. E evident că parcul central se va transforma într-o anexă a hotelului în cauză. Și prima grădină publică schițată de mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni, trecută în planul orașului încă în 1817 de inginerul cadastral M. Ozmidov va rămâne doar în amintire...

Fiecare epocă vine cu accentele sale istorice, cu moda şi preferinţele cele mai nebănuite. Din această cauză Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” îşi modifică aspectul şi aşa cum a fost nu va mai fi niciodată… 


Istoriile afirmă că primul care a observat lipsa unei grădini publice a fost împăratul Alexandru I în timpul vizitei lui din aprilie 1818. Uimit că oraşul n-are un loc unde locuitorii s-ar putea plimba şi petrece timpul, a arătat locul de lângă mitropolie ca fiind foarte potrivit pentru aceasta. Au fost sădiţi copaci, îngrădit spaţiul, dar grădina nu creştea. Fostul viceguvernator F.F. Vighel îşi atribuia lui meritul apariţiei Grădinii Publice, dar A.A. Storojenko, care inspectase Chişinăul la 1829 afirma clar: „…grădina nu este mare, dar cărăruile sunt drepte. A fost sădit de A. Bahmetev fost guvernator al Basarabiei şi în 12 ani copacii au crescut destul de mult.” (Iubileinîi zbornik goroda Kişiniova, Chişinău, 1912)
Pe când guvernator era generalul Pavel I. Fiodorov, Grădina Publică era „…modernizată, împodobită cu flori, cu seră, pavilion în stil chinezesc, scrâncioburi şi carusel, şi în acest fel a fost pus în situaţia, când corespunde aşteptărilor locuitorilor…” (Iubileinîi zbornik goroda Kişiniova, Chişinău, 1912).

De îngrijirea Grădinii Publice ce purta numele lui „Alexandru I” se ocupa un neamț, Frantz Kiun. El se ocupa de copacii care urmau a fi sădiți, de cei care necesitau îngrijire și chiar moartea lui survenită la 4 iunie 1909, când avea 65 de ani, i s-a tras tot de la grădina pe care o îngrijea. A murit fiind strivit de un copac...

Grădina Publică a fost aleasă iniţial drept loc pentru amplasarea monumentului lui A.S. Puşkin.

Destinul Basarabiei a făcut ca de aceste locuri în anii 1820-1823 să fie legat numele celui mai mare şi important poet al Rusiei.
Precum un clasic de talie universală este cinstit oriunde s-ar afla, locuitorii Chişinăului au decis, cu ocazia aniversării de 86 de ani din ziua naşterii poetului, să instaleze la Chişinău un bust, aşa cum exista deja la Moscova şi la Odesa. Au apelat la serviciile celui mai important sculptor al vremii A. Opekuşin, care realizase două monumente foarte reuşite în oraşele mai sus pomenite.

Primăria Chişinăului n-a avut suficienţi bani, şi-atunci s-a purces la o subscripţie publică şi, la 26 mai 1885, în Grădina Publică, care a început să-i poate numele, a fost instalat acest bust.

Amplasarea lui iniţială era în partea de est a parcului şi textul era numai în limba rusă. În perioada interbelică a fost adăugat textul în limba română în versiunea lui Nicolai Costenco şi cioplit în granit de Alexandru Plămădeală. În 1954, la propunerea Uniunii Scriitorilor, amplasamentul monumentului a fost schimbat şi el a devenit una din piesele centrale ale viitoarei Alei a Clasicilor, loc unde se află şi astăzi.

***

În 1886, la intersecţia străzii Gogol (azi Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni) şi a bd. Alexandru (azi Ștefan cel Mare și Sfânt), în colţul Grădinii Publice, pe unde astăzi se află intrarea pe Aleea Clasicilor, a fost instalat monumentul lui Alexandru al II-lea. Țarul a fost astfel comemorat pentru faptul că, la 12 aprilie 1877, a citit la Chișinău manifestul despre declanşarea războiului ruso-turc şi lupta pentru eliberarea Bulgariei.
Turnat din bronz avea imprimat pe soclu anii de domnie a împăratului: 1853-1881. A fost demolat în 1918.

***

Începând cu anul 1924 s-a inițiat realizarea unei statui -Monumentul lui Ștefan cel Mare.
Opera sculptorului Alexandru Plămădeală a avut un destin aproape omenesc și descris în Hronicul monumentului:
„29 aprilie 1928 – instalat prin osârdia fiilor Basarabiei.
28 iunie 1940 – evacuat la Vaslui. Soclul rămas la Chişinău – demolat.
25 august 1942 – readus la Chişinău. Postat în faţa Arcului de Triumf.

20 august 1944 – evacuat la Craiova.
1945 – reinstalat la Chişinău. Crucea, spada, soclul, inscripțiile – schimbate și denaturate.
1972 – strămutat cu 18 m spre uitare – în adâncul parcului. Dar în anii ce au urmat, basarabenii cu numele lui Ştefan cel Mare au repurtat trei victorii sfinte – limbă de stat, grafie latină (31 august 1989), drapel tricolor (27 aprilie 1990), suveranitate (23 iunie 1990) – întru întregirea Neamului în cuget şi simţiri; Astăzi – 31 august 1990 – reaşezat pe locul iniţial, restabilite inscripţiile autentice. Soclul – durat din aceeaşi piatră aleasă din stâncă de meşterii din Cosăuţi.”

***

Transformarea Grădinii Publice în Panteon Național a fost inițiată prin instalarea bustului lui B.P. Hasdeu.

El trebuia să facă parte dintr-o galerie de personalităţi basarabene, idee de fapt parţial realizată prin actuala Alee a Clasicilor. Animatorul ideii a fost Pan Halippa, care a fondat în 1937 o societate – „Chipuri Basarabene”. Intenţia era ca să se eternizeze numele fruntaşilor basarabeni: Emanuil Gavriliţă, Zamfir Arbore, Gavriil Bănulescu-Bodoni, Toma Ciorbă, Simion Murafa, Gavriil Musicescu, Vasile Stroescu, Alexandru Sturza ş.a.

Vara, aflându-se la Bucureşti unde avea la îndemână materialele de arhivă necesare şi chiar pe un bun colaborator al lui B.P. Hasdeu, a reuşit să finiseze lucrarea care, în 1937, turnată în bronz a fost dezvelită oficial în Grădina Publică pe locul unde astăzi se află havuzul.
În 1940, bustul marelui savant a fost evacuat în România şi recent a fost descoperit de cercetătorul Vasile Malanețchi la Câmpina, jud. Prahova, în Muzeul Memorial „Hasdeu”.

***
Perioada postbelică a venit în primul rând cu monumentul lui Stalin.

Un monument despre care s-a uitat cu desăvârşire şi pe bună dreptate. A fost un călău care a adus doar nenorociri poporului din Basarabia. De fapt, eu l-aş fi păstrat şi aş fi deschis cu el un muzeu al călăilor poporului nostru. Trebuie să ne cunoaştem călăii şi poate atunci vom avea printre liderii noştri mai puţini fricoşi şi trădători…

A fost instalat pe locul unde fusese soclul monumentului lui Alexandru al II-lea, la intrarea în Grădina Publică, în faţa Aleii Clasicilor. Era o modă a vremii, ca învingătorul în cel de-al Doilea Război Mondial, să fie prezent sculptural, în toate capitalele republicilor unionale şi autonome, aşa cum după 1956 a venit altă modă – să fie scos de peste tot şi aruncat la gunoi, ceea ce s-a întâmplat şi cu monumentul din Chişinău. Curios e faptul că o vreme el a zăbovit în faţa blocului central al Institutului Agricol din Chişinău, pe locul unde stătuse până la 1940 Lupoaica capitolină.

***
A urmat Aleea clasicilor.

Locul amplasării busturilor n-a fost ales întâmplător. Continuarea imaginară a străzii V. Jucovski (azi N. Iorga) prin Grădina Publică, Pușkin, în acea vreme, se finaliza cu locul unde până în 1918 s-a aflat monumentul țarului rus Alexandru II, iar în 1949 în acel loc fusese instalată statuia lui Iosif Stalin, care a fost demontată de acolo după 1956 și, respectiv, s-a păstrat o intrare amenajată bine cu deschidere în bd. Lenin (azi Ștefan cel Mare și Sfânt).

Apariția și amplasarea reușită a aleii a făcut ca să fie mutat din locul său și monumentul lui A. Pușkin, care inițial se afla mai la o parte de axa noului complex.

Ziarul de limbă rusă „Sovetskaia Moldavia” consemna în numărul din 30 aprilie 1958:

„Inaugurarea Aleii Clasicilor


La 29 aprilie în parcul în numele lui Pușkin a avut loc inaugurarea Aleii clasicilor literaturii moldovenești. În fața havuzului s-au adunat reprezentanții intelectualității orășenești, scriitori, muncitori, studenți, pictori.

În numele comitetului executiv al Consiliului orășenesc Chișinău, mitingul a fost deschis cu o scurtă luare de cuvânt, B.Z. Tanasevski, președintele comitetului executiv. El a oferit cuvântul ministrului culturii a RSSM A.M. Lazarev... Au mai luat cuvântul, directorul Institutului de Limbă și Literatură a filialei moldovenești a Academiei de Științe a URSS I.C. Varticean, scriitorul A.P. Lupan, pictorul L.P. Grigorașenco, muncitoarea de la fabrica de tricotaj „Steaua roșie” Liubovi Budaian ș.a.

Panglica purpurie a fost tăiată de B.Z. Tanasevski...”

În toate aceste enumerări lipsește numele unui protagonist central al acestei mari realizări. Numele lui e Anatol Corobceanu. El făcea lucruri mari fără să aștepte unele recompense ori afișări gratuite. Posteritatea însă e obligată să cunoască adevărul.

La realizarea celor 12 busturi au fost implicați cei mai reprezentativ sculptori ai momentului. În felul acesta, paralel cu fiecare clasic al literaturii, avem în umbra lui un artist plastic de autentică valoare: Dimitrie Cantemir (Nicolai Gorionîșev), Nicolae Milescu Spătaru (Lev Averbuh), Gheorghe Asachi (Lazăr Dubinovschi), Constantin Stamati (Leonid Fitov), Alexandru Donici (Iosif Cheptănaru), Alexandru Hâjdeu (Victor Krakoveak), Bogdan Petriceicu Hasdeu (Iosif Cheptănaru), Alecu Russo (Vladimir Larcenco), Vasile Alecsandri (Lazăr Dubinovschi), Ion Creangă (Lev Averbuh), Costache Negruzzi (Alexandr Maiko), Mihai Eminescu (Lazăr Dubinovschi).

Apropo, în Grădina Publică, în partea de vest a existat o alee sădită de personalitățile marcante care au vizitat Chișinăul. În dreptul fiecărui copac era montată o tăbliță cu numele persoanei și data când a sădit acel copac, dar după 1989 au dispărut tăblițele și au rămas doar copacii...

Tot aici, până la revoluţia din 1917, a fost restaurantul lui Capmare, în perioada interbelică – oranjeria, unde expunea grupul avangardist al lui Iurie Bulat, în perioada sovietică erau preferatele localuri „Noroc”, „Casa Mare”, „Guguță”, iar azi în jurul lor au crescut câteva baruri, cafenele şi cazinouri. Și tot aici se preconizează înălțarea unui hotel cu 13 etaje...

Acestea sunt deja amprentele clare ale epocii noastre…

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus