În 1916 Constantin Stere milita pentru intrarea României în Primul Război Mondial de partea Germaniei ca să elibereze Basarabia scoțând-o de sub ocupația Rusiei. Destinul însă a făcut ca eliberarea Basarabiei să vină de la revoluția rusă. În 1940, apropierea României de Germania a grăbit ocuparea Basarabiei de către URSS.
Academicianul Ștefan Ciobanu (1883-1950) a fost un participant activ la evenimentele Unirii, dar tot el a fost cea mai importantă figură politică care s-a opus la cedarea Basarabiei.
Anul 1940 a fost pentru el, ca și pentru orice basarabean român unul tragic, deși începuse parcă într-un fel promițător. La 11 mai devine ministru al Cultelor și Artelor în guvernul lui Gheorghe Tătărescu, funcție pe care a exercitat-o până la 3 iulie a aceluiași an. Dar fiind în această funcție a fost obligat de circumstanțe să dea dovadă de o mare responsabilitate și de maximum de spirit civic. La 26 iunie 1940 URSS a înaintat un ultimatum României în care pretindea că Basarabia îi aparține. La 27 iunie, regele Carol al II-lea a convocat Consiliul de Coroană ca să decidă cum să procedeze. Dacă în ședința de la amiază mai mulți membri optau pentru rezistența armată, după prânz, seara, opiniile s-au schimbat și din 26 de persoane prezente la acea ședință doar șase au votat pentru a opune rezistență armată agresorului: Nicolae Iorga, Victor Iamandi, Silviu Dragomir, Traian Pop, Ernest Urdăreanu și Ștefan Ciobanu, care a avut două luări de cuvânt. Una în prima parte a zilei și alta în ședința de după-amiază.
Aceste alocuțiuni trebuie să rămână în istorie ca modele de rezistență morală:
„Sire! Provincia românească dintre Prut și Nistru a făcut parte integrantă din vechea Moldovă de la înființarea acestei formațiuni politice românești. Populația românească de răsărit a Moldovei, numită astăzi Basarabia, împărtășește soarta întregului neam românesc în decursul unui șir de veacuri, până când în anul 1812 această provincie a fost smulsă mișelește din trupul neamului românesc și anexată la imperiul țarist, cu care n-a avut niciodată niciun fel de contacte. Populația Basarabiei, formată 75 la sută din români și 25 la sută din minorități aduse recent de ruși are un caracter eminamente românesc. După o rezistență dârză a întregii populații în contra tendințelor brutale de rusificare și deznaționalizare prin colonizări și deportări, după grele suferințe pe care le-a îndurat din partea stăpânirii barbare rusești, poporul românesc din Basarabia trece prin frământările revoluționare rusești din anii 1905-1906 și 1917-1918 și în baza dreptului de autodeterminare a popoarelor subjugate din Rusia, se unește cu Patria-mamă România. Unirea se face prin organul revoluționar legal al Basarabiei, Unire care a fost cerută încă la începutul revoluției din 1918 în diferite congrese ale țăranilor și intelectualilor. Dorința de a se realiza Unirea a fost atât de mare încât populația n-a ținut seama că Vechiul Regat, în parte sub ocupație, se găsea într-o situație critică. Și atunci cum s-ar putea abandona o populație românească, care cu atâta încredere s-a aruncat în brațele statului român?
Cum s-ar putea ceda Basarabia care și-a arătat atașamentul necondiționat față de Neamul și Țara Românească și fără de tron? Cum s-ar putea călca în picioare o poruncă a trecutului nostru istoric, cum s-ar putea trece peste suferințele, lacrimile și sângele acelora care s-au jertfit pentru realizarea idealului neamului nostru?
Chiar minoritarii și-au arătat tot devotamentul față de neamul românesc, manifestat în diferite alegeri și în vizita regală recentă în Chișinău și-au manifestat dorința de a trăi în cadrele românismului.
Sire! Părăsirea Basarabiei de armatele române ar fi cea mai mare crimă națională, căci ea ar însemna să aruncăm populația din Basarabia în brațele unui neam străin și ale unui regim pe care nimeni în Basarabia nu-l dorește.
Răspunsul ce trebuie dat, Sovietelor e rezistența până la sfârșit. Și în lupta ce se va da în contra cotropitorilor populația din Basarabia va fi alături de Armata Română”.
Dramatismul situației create și atmosfera de capitulare care se resimțea în cadrul ședinței de după prânz l-au făcut să intervină repetat:
„Sire! Susțin întru totul declarația pe care am făcut-o în ședința de la amiază. Conștiința mea de român basarabean nu-mi permite să concep că o provincie, care și din punct de vedere istoric și ca structură etnografică românească, să fie cedată rușilor fără niciun gest de apărare, ca populația să fie lăsată pradă. Acei dintre membrii Consiliului care susțin că această cedare va fi provizorie, se înșală. Noi, care am resimțit cizma robiei rusești, nu putem crede că stăpânirea rusească va fi ușor de înlăturat, că dreptatea noastră va fi restabilită. Eu cred ceva mai mult. Acei care au urmărit evoluția ideilor politice din Rusia din ultimul timp au putut observa că în viața rușilor sovietici s-a produs un reviriment. De la internaționalismul bolșevic, ei au revenit la naționalismul cel mai autentic al Rusiei țariste. Respectul drepturilor altor popoare este o ficțiune. Aceeași recrudescență s-a petrecut și în altă ordine de gândire a rușilor. De la principiul de libertate, de autodeterminare a neamurilor, de care au făcut atâta paradă comuniștii, la ei revine ideea veche imperialistă într-o formă cu mult mai pronunțată decât aceea de sub regimul țarist. Politica agresivă față de Polonia, Finlanda și Țările Baltice este o mărturie. Și cu reînvierea imperialismului a renăscut și visul de cucerire a Constantinopolului, precum și ideea panslavistă, idei alimentate de o întreagă literatură în decursul unui șir de veacuri. Ei nu se vor mulțumi numai cu Basarabia, care nu este pentru ei decât un punct de trecere spre Peninsula Balcanică. Politica lor de apropiere față de bulgari și de sârbi nu este decât o încercare de a realiza visul slavofililor. Și dacă vom ține seama că la bulgari și sârbi există stare latentă și mișcare comunistă, ne putem aștepta că rușii mâine vor pretinde Dobrogea fie pentru ei, fie pentru bulgari, ca să facă joncțiunea între ei și statul bulgar. Cedarea Basarabiei ar deștepta și poftele ungurilor și ale bulgarilor.
Sire! Decât să ne rășluiască țara, bucată cu bucată, mai bine să murim cu toții pentru un ideal al părinților noștri”(Revista Fundațiilor Regale,1941, VIII, nr. 8-9, pag. 704-706).
Intuiția lui a fost una confirmată de evoluția ulterioară a evenimentelor.
Fiind un cercetător conştiincios al trecutului, Ştefan Ciobanu intuia că încercările prin care are de trecut Basarabia nu s-au sfârşit. Agresivitatea vecinilor nu lăsa nicio urmă de îndoială că problema Basarabiei va reapare pe ordinea zilei. Şi totuşi pentru proaspătul ministru al cultelor şi artelor, cavaler al ordinelor „Meritul cultural” clasa I, „Marea Cruce a Coroanei României” şi „Ferdinand I” (în grad de ofiţer), vestea despre ultimatumul sovietic a fost ca un fulger venit din senin. Ceea ce l-a durut mai mult a fost faptul că Declaraţia sa în Consiliul de Coroană din 27 iunie 1940 a fost ascultată cu o pasivitate pur şi simplu criminală, că protestul prezentat la şedinţa Comisiunilor afacerilor străine a Camerei şi Senatului din 2 iulie 1940 aşa şi a rămas fără răspuns:
„Domnule președinte,
Domnilor senatori,
Domnilor deputați,
În ceasurile de grele încercări prin care trece neamul românesc, grupul parlamentarilor basarabeni, Asociația foștilor deputați în Sfatul Țării și foștii deputați basarabeni în toate parlamentele României de la 1918 până în 1940, precum și fruntașii vieții publice și culturale a acestei provincii, cu sufletul zdrobit de durere, își ridică strigătul lor de protest în fața Parlamentului Român și în fața întregii lumi civilizate în contra actului de răpire repetată a Basarabiei de către Uniunea Sovietică rusească. Această provincie românească, care din vremurile antice a făcut parte integrantă din trupul neamului românesc, la început întrând în hotarele coloniei romane Dacia, iar mai târziu, un șir de veacuri, făcând parte indisolubilă din formațiunea de stat românească, cunoscută sub denumirea de Moldova, care prin întreaga ei istorie, prin tradiția culturală și prin structura ei etnică a fost și este o provincie românească. Cu toată asprimea regimului rusesc, populația românească din Basarabia și-a menționat Conștiința ei de neam, conștiința care s-a manifestat în păstrarea intactă a limbii și obiceiurilor, într-un număr mare de tipărituri românești, în scrierile mai multor autori basarabeni și în tendințele românilor din Basarabia de a se uni cu România, tendințe care se oglindesc în mișcările pentru unire de la începutul stăpânirii rusești, în mișcările de la 1863-1864, mișcarea revoluționară din 1905-1906. Aceste mișcări în favoarea unirii cu România, în anul 1917, iau forma unei adevărate revoluții naționale, când Basarabia, în cadrul revoluției rusești și în deplin acord cu ideile revoluționare ale popoarelor asuprite din Rusia își exprimă voința în congresele învățătorilor, ale preoților, cooperatorilor, țăranilor în adunările zemstvelor de a se uni cu Statul Român în baza dreptului de autodeterminare al popoarelor drept câștigat prin revoluție. Organizarea Sfatului Țării autonomia și independența Basarabiei sunt etape logice care duceau Basarabia la restabilirea unei dreptăți istorice, călcate în picioare de către Rusia țaristă, după cum încălcase și drepturile altor popoare. Și Sfatul Țării, organ perfect legal al Basarabiei, ales pe baza pe care se alegeau toate organizațiile revoluționare din Rusia, desăvârșește lupta pentru dezrobire prin proclamarea unirii Basarabiei cu România la 27 martie 1918. Astfel poporul românesc din Basarabia alături de celelalte naționalități din această provincie, care în diferite împrejurări au recunoscut dreptatea noastră, manifestându-se pentru unire, își recăpătă libertatea. Valabilitatea actului unirii Basarabiei cu România și dreptatea cauzei românești au fost recunoscute și de către puterile mari, printre care au fost și Germania, și Italia cărora Basarabiei le-a manifestat nu o dată cea mai caldă recunoștință.
Acei 22 de ani de viață națională în cadrul Statului Român au dus la progrese enorme pe terenul cultural, social și economic. Analfabetismul, această rușine a stăpânirii țariste, aproape dispare. Reforma agrară, făcută în mod legal pentru toate naționalitățile, duce la înflorirea economiei rurale, iar minoritățile din Basarabia se bucură de drepturi de care nu s-au bucurat niciodată sub ruși. Dovadă este că, cu toată propaganda comunistă prin numeroși agenți, prin crearea Republicii Moldovenești, care de altfel este un indiciu că elementul românesc este predominant chiar între Nistru și Bug, prin înființarea postului de radioemisiune pentru aceleași scopuri de la Tiraspol n-a dat rezultate. În Basarabia a dominat liniștea perfectă. Iar numeroasele alegeri libere din Basarabia, care au avut un caracter cu adevărat plebiscitar pentru această provincie, cu mulți deputați minoritari, au fost o confirmare strălucită a sentimentelor bune pentru România ale întregii populații din Basarabia.
Astăzi, prin mijloace necunoscute în istorie, folosindu-se de forța ei numerică și de situația tulbure din Europa, încercând să falsifice datele istorice și statistice, Rusia sovietică invadează din nou această provincie. Și populația acestei provincii – și cea românească și cea minoritară: germanii, bulgarii și chiar rutenii și rușii, refractari unui regim comunist, – este lăsată pradă unei situații pe care nu o dorește. Aserțiunile posturilor de radio sovietice cum că sovieticii sunt întâmpinați cu flori sunt falsificări, fiindcă în Basarabia de astăzi curg râuri de lacrimi și de sânge, iar acei ce-i întâmpină cu flori n-au nimic comun nici cu neamul românesc, nici cu populația muncitoare de altă naționalitate din această provincie. Dacă mai există dreptate pe acest pământ, dacă principiile umane mai au vreun rost în lume, dacă drepturile popoarelor, sfinte chiar în timpuri întunecate ale istoriei, mai au vreo valoare, noi, parlamentarii și fruntașii vieții publice și culturale din Basarabia, români și minoritari în numele poporului din provincia dinte Prut și Nistru, astăzi redus la tăcere, apelăm la lumea civilizată și atragem atenția asupra dramei sfâșietoare prin care trece populația Basarabiei, în același timp ridicăm glasul nostru de protest viguros în contra încălcării nelegiuite a celor mai sfinte drepturi ale noastre istorice, etnice și umane. (Revista Fundațiilor Regale, 1941, VIII, nr.8-9, pag. 707-710).
Luările lui de atitudine au rămas fără ecou, dar faptul că a reușit să intuiască ce se va întâmpla cu România dacă cedează Basarabia impresionează. Pronosticul lui s-a adeverit.
În 1944 tragedia Basarabiei reîncepea dintr-o pagină nouă, iar România a fost sub ocupația URSS aproape un deceniu și jumătate…
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
