Timpul.md

Istorie 28 Iunie 2017 | 07:00

În culisele Istoriei: ARTA POLEMICII LA BASARABENI

„Omul este măsura tuturor lucrurilor” de  Protagoras

Făcând parte din generaţia lui Ion Pelivan, Teodor PORUCIC a fost unul dintre puţinii basarabeni, care s-a încumetat să treacă Prutul şi să încerce să obţină studii nu în Rusia, ci în România. După el au venit mulţi, iar el a fost unul dintre puţinii, care nu numai a încercat destinul unui basarabean în România la începutul secolului XX, dar a şi fost omul de legătură între Bucureşti, grupul lui Arbore şi Pământenia de la Dorpat. El a lăsat nişte memorii foarte curioase, pentru care a fost învinuit de mistificare de către Ion Pelivan, după șase luni de la apariția lor în revista „Viața Basarabiei” (1938, nr.3, pag. 178):

„Am găsit de cuviință să dăm răspunsul de mai sus d-lui T.Șt. nu pentru a face polemică cu d-sa, ci pentru motivul ca nu cumva cititorii revistei „Viața Basarabiei” să ia drept monedă curată ceea ce povestește d-sa pe 33 de pagini ale revistei.”

Și argumentele lui Ion Pelivan sunt următoarele:
„Mărturisim, că departe de noi de a tăgădui cuiva meritele și munca. Dar orice încercare de a falsifica și a mistifica istoria mișcării naționale din Basarabia e revoltătoare.

Și sunt foarte mulți indivizi, care înainte de Unire combăteau cu vehemență mișcarea noastră națională și mai ales unionistă, fie în favoarea Rusiei Țariste, fie în favoarea Rusiei marxiste-federative, dintre care unii au votat Unirea la Ucraina, iar alții la Rusia, și care, astăzi profitând de munca, abnegația și suferințele altora, îmbracă toga naționalistă și stau în fruntea bucatelor, la înălțimi nemeritate și își atribuie roluri importante în această mișcare.

Sunt indivizi, care absolut fără nici un merit, au căpătat câte 50 ha „pămânțel”, ca „recunoștință din partea Statului”, diferite favoruri și diferite decorații, inclusiv „FERDINAND I al UNIRII”... ”
Subiectul pus în discuție este unul concret și I. Pelivan îl dezbate respectiv:
„Dar să revenim la „notițele biografice ale d-lui T. Porucic”, expuse sub titlul pompos de „Contribuții” nouă pentru istoria evoluției naționalismului între Prut și Nistru”.

Cu toate părțile nedorite ale acestor „Contribuții”, ele au și partea pozitivă, scrisă cu multă competență și netăgăduită autoritate.
Trebuiesc socotite ca foarte interesante următoarele informații, pe care autorul ni le dă în legătură cu spionajul internațional, ce se țesea pe atunci (1901-1910) la București și care evidențiază bogăția cunoștințelor d-lui T. Porucic.” (pag. 172).
Teza este reluată și aprofundată la pag. 174:

„...Ne surprinde luxul acesta de informații bogate, extrainteresante și variate, dintr-un domeniu, în care, afară de cei consacrați, nu orice muritor poate pătrunde.”
Noi le considerăm, pur şi simplu, nişte memorii subiective, dar necesare istoriei noastre, fiindcă reprezintă un registru larg de personalităţi şi elemente de mişcare naţională pe care noi nici nu le bănuiam că ar fi existat:
„Contribuţiuni nouă pentru istoria evoluţiei naţionalismului între Prut şi Nistru
(Din notele biografice ale d-lui T. Porucic)

Separatiştii
Venirea tineretului basarabean în Iaşi a fost în legătură cu activitatea pământeniei basarabene din Iuriev (azi Tartu în Estonia). De aceea trebuie să spunem câteva cuvinte şi asupra acestei pământenii.
În a. 1898 guvernul rus a dat voie absolvenţilor seminarelor din toată Rusia să se înscrie la Universitatea din Varşovia, Iuriev şi Tomsc. Cum în

Varşovia era foarte greu de trăit, atât din cauza scumpetei, cât, mai ales, din cauză că studenţii nu-şi găseau acolo câştiguri şi cei fără mijloace mureau de foame, de aceea tot tineretul seminarului s-a îndreptat spre Tomsc (Siberia) şi mai ales spre Iuriev. Acesta a fost motivul pentru care tineretul seminarului din Chişinău s-a îndreptat spre Iuriev: clima plăcută, populaţia binevoitoare, viaţă ieftină.
La Iuriev (azi Tartu) basarabenii s-au organizat într-o „zemleacestvo”, fiindcă atunci era aproape obligatoriu ca studenţimea să se organizeze în cercuri după gubernii: anume toţi studenţii unei gubernii, aflători într-un oraş, alcătuiau o „zemleacestvo”. În Petrograd erau vreo 40-90 zemleacestve, în Moscova asemenea, în Varşovia, Iuriev etc. „Zemleacestvo” urmărea în primul rând ajutorul reciproc moral şi material. S-au organizat şi basarabenii din Iuriev, încât alături de celelalte zemleacestve a început să funcţioneze şi cea basarabeană.

Toate zemleacestvele, în toate oraşele, pe acea vreme prezentau celule de propagandă revoluţionară: una – naţional revoluţionară, care urmărea autonomia naţionalităţilor în cadrul Rusiei constituţionale (sau eventual republican-federative); alta social-revoluţionară, care urmărea provocarea unei răscoale generale pentru distrugerea regimului de atunci şi împărţirea pământurilor ţăranilor; a treia – social-democrată, care urmărea întronarea socialismului în toată Rusia pe căi paşnice. Aceste curente erau şi între basarabeni, care, trebuie să spunem adevărul, erau din cei mai puţin activi faţă de alte curente între basarabeni.

Când zemleacestva basarabeană a aflat că la Bucureşti s-a dus T. Porucic, aceasta a stârnit un foarte viu interes printre studenţii basarabeni, şi chiar în a. 1901 s-a început o vie corespondenţă între T. Porucic şi membrii „pământeniei” din Iuriev. Naţionalismul „pământeniei” basarabene din Iuriev a luat un caracter mai pronunţat şi abia atunci această „pământenie” s-a egalat cu „pământenii” altor naţionalităţi. Gh. Chicu a venit în vara a. 1901 să se convingă personal de realităţile din Regat. Fiind bine primit de toată societatea românească, Chicu a dus la Iuriev veşti bune, iar în toamna a. 1901 au venit în Bucureşti, din îndemnul lui T. Poricic, noii absolvenţi ai Seminarului: Şt. Usinevici, Al. Gropa şi Xenia Zaleţchi (absolventa Şcoli Eparhiale) care era pe atunci învăţătoare.

Tocmai pe atunci agenţii Austro-Ungariei şi ai Germaniei au început să facă instigaţii pentru membrii tuturor „pământeniilor” din Rusia, agitând ideea separatiştilor. Se punea în circulaţie ideea ca toate naţionalităţile să se despartă de Rusia şi să formeze state independente. Scopul urmărit de acest stat era clar: slăbirea Rusiei. Regatul Român, aflat pe atunci politicei Germaniei, ţinea şi el hangul acestei politici clandestine; dar el avea un scop frumos: urmărea ideea unirii tuturor Românilor. Atunci în România toată lumea spunea din inimă cu toată însufleţirea.
„Avem un vis neîmplinit, copil al suferinţei; de dragul lui au răposat şi moşii şi părinţii”.
Şi suflul acestei dorinţe fierbinţi s-a întins cu iuţeală prin toată Basarabia, a ajuns şi în Iuriev. Şi a avut răsunet. S-au pus în mişcare şi Siguranţa Generală a Statului rus („Ohrana”), care bănuia unde va ajunge naţionalismul „pământeniei” din Iuriev, şi a pus în practică puterile sale: în februarie 1902, membrii pământeniei au fost depuşi la închisoare. Tot pe atunci „Ohrana” a procedat la fel şi faţă de alte pământenii ale Rusiei: au fost arestaţi membrii pământeniilor Armene, Gruzine, Polone etc. Au fost arestaţi şi Al. Gropa şi Ştefan Usinevici, cari tocmai pe atunci se înapoiaseră din Bucureşti în Basarabia şi trăiau la părinţii lor.
Ce a urmat se cunoaşte; au fost exilaţi: Vasile Oatu la Pinega, Alexandru Hrişcă – la Onega şi Ion Pelivan la Arhanghelsk. Ceilalţi au fost eliberaţi. În mai 1904 au fost eliberaţi şi ei. Deci pedeapsa cea mai grea au avut-o Vas. Oatu şi Al. Hrişcă, pentru că ei au fost cei mai îndârjiţi naţionalişti. Ba lui V. Oatu şi Al. Hrişcă li s-a dat şi câte un an în plus de pedeapsă. I. Pelivan, în acest răstimp, căpătase libertate pe întregul an de zile din 1903, ca să-şi ia diploma universitară. La 1904 au fost mobilizaţi pentru război cu Japonia.
P. T. ŞT.” („Viaţa Basarabiei” anul VI, Nr. 7-8 iulie august, 1937)

Această publicație, pornită dintr-o intenție sinceră de a face rezumatul unei bune părți din viața trăită în condiții mai deosebite, în regimuri diferite a generat o polemică care s-a încheiat aproape clasic, adică cu scuzele editorului.
În revista „Viața Basarabiei” (1938, nr.3), directorul Pan Halippa trecând peste opinia lui Nicolai Costenco, care redacta publicația și care, probabil, dintr-un spirit de revoltă de prea multă glorificare legată de participanții la evenimentele Unirii a și dat bunul de tipar pentru memoriile lui Teodor Porucic, a scris următoarele:
„O lămurire.

Mulțumind dlui Ioan Pelivan pentru răspunsul drastic pe care îl dă dlui T.Șt.P. la așa-zisele „Contribuții nouă pentru istoria evoluției naționalismului între Prut și Nistru” - mă simt obligat să adaog, că aceste „contribuții” au putut să apară în paginile „Vieții Basarabiei” numai din cauza absenței mele din țară, când redacția a fost surprinsă în buna credință de T.Șt.P. Întors în țară, am fost sesizat de cele întâmplate de dl I. Pelivan, care tot atunci m-a anunțat că dorește să-l puie pe dl T. Porucic printr-un articol special. Regretul, că dl I. Pelivan, n-a avut posibilitatea să-și îndeplinească dorința mai urgent, astăzi se șterge prin răspunsul așa de esențial și așa de documentat. Chișinău, 3 martie 1938”.

Tinerii scriitori din epocă aveau însă o altă opinie, pe care o prezentau diplomatic, dar ferm. În arhiva lui Gheorghe Bezviconi am găsit niște notițe, care se pare că au fost publicate, legate de cazul lui T. Porucic:
„E de notat, totuși, informația bogată a lui Porucic, pe care I. Pelivan îl învinuiește de-a fi un agent-informator al rușilor. În octombrie 1938 (în revista Viața Basarabiei - n.n.), T. Porucic reia: Lămurirea unei mistificări istorice, publicând un manuscris despre satul Gruzskoe, zis și Gruzeni, din jud. Elisavetgrad; vorbește despre originea familiei Iacubovici, despre Smolnițchi-Alexandrescu promițând să revină cu un material important și nepărtinitor...

Teodor Porucic este un cercetător-amator al preistoriei și geologiei Basarabiei. În această privință este un pionier, un răscolitor de probleme, pe vremea când alții încă nu-și dau seama de importanța unor astfel de probleme. A publicat în revistele Viața Basarabiei și Arhivele Basarabiei, a activat la Muzeul din Chișinău... Cunoaște multe lucruri, pătruns fiind de un simț dezvoltat, folosindu-l uneori însă în detrimentul științei, căutând să se documenteze fictiv ceea ce nu-i decât un basm frumos.”

Și tot acolo specifică: „Pentru a înțelege mai bine studiile lui T. Porucic, cu privire la trecut, trebuie să citim atent și cele privind actualitatea, care prezintă un material interesant, deși uneori depășesc în grandoare realitatea. E vorba despre articolul Sublimul și muzica în Basarabia (V.B., 1937, nr. 3-4, 5-6), în care amintește de Elena Șeidenvandt (născută Agustovsca, mama ei era din familia Măcărescu; femeia aceasta era înzestrată cu un mare talent artistic, ca și copiii ei, printre care Victoria, tânără poetă în mizerie, la 1936).
Biografia lui Teodor Porucic este interesantă şi o reproducem aici.

S-a născut la 1878 în comuna Baxani, judeţul Soroca, în familia unui învăţător de la ţară. Şcoala primară a făcut-o în sat, după care a studiat la Şcoala Duhovnicească de la Edineţ de unde a trecut să înveţe la Seminarul Teologic din Chişinău, făcând parte din generaţia lui Ion Pelivan. Când era seminarist s-a molipsit de dragostea pentru topografie şi primele expediţii topografice le-a efectuat deja fiind seminarist.

În 1900, după absolvirea Seminarului Teologic, se decide să-şi continue studiile în România, fiind convins că şi la Bucureşti poate obţine studii de calitate. Tot în această perioadă s-a inclus în activitatea revoluţionară a grupului social-democrat, condus de Zamfir Arbore, una dintre remarcabilele lui acţiuni a fost salvarea marinarilor de pe cuirasatul „Potiomkin” în 1905.

În România a publicat cca 40 de lucrări drept rezultat al unor studii geologice, hidrografice şi cu zonele petrolifere. Concomitent a participat la cercetarea hidrografică şi topografică a Basarabiei într-o echipă foarte puternică de savanţi: O. Langhe, A. Krasovski, N. Florov, M. Pokora.
Cercetările au fost întocmite cu atâta minuţiozitate încât prezintă interes ştiinţific şi astăzi. A participat la Congresul al IX-lea mondial al pedologilor, care şi-a ţinut lucrările în anul 1923 la Roma. Şase ani, din 1925 până în 1931, a fost profesor la Academia Agricolă din Cluj-Napoca. Un singur an a fost director al Muzeului de Studiere a Ţinutului Natal din Chişinău (1931-1932). După război a fost lector la Institutul Pedagogic din Chişinău, colaborator ştiinţific superior la Filiala Moldovenească a Academiei de Ştiinţe a URSS. Bibliografia lucrărilor semnate de Teodor Porucic cifrează 126 de titluri, dintre care remarcăm: Solurile Basarabiei (1913), Geografia Mării Negre (1914), Geologia Basarabiei (1916), Lacurile sărate din sudul Basarabiei (1926), Relieful între Prut şi Nistru (1929), Regiunile naturale ale Basarabiei (1930), Terminologia geografică în limba română (1932), La izvoarele Lăpuşnei, Nârnovei şi Bâcovăţului (1937) ş.a.

Iar bibliografia lucrărilor atestă o fidelitate deosebită a acestui autor pentru cea mai prestigioasă revistă basarabeană – Viaţa Basarabiei: Organizarea conducerii coloniilor eline din Basarabia (1935, nr. 7-8); Terminologia cromatică în Basarabia (1932, nr. 4); Staţiunile balneare şi climatice dintre Prut şi Nistru (1932, nr. 5); Sublimul şi muzica în Basarabia (1937, nr. 3-4, 5-6); Cântecul lui Jarov (trad. din lb. rusă de T. Porucic; 1933, nr. 10); Regiunile naturale la Răsărit de Prut (1932, nr. 10); Regiunile naturale dintre Prut şi Nistru (1933, nr. 3, 8, 11, 12; 1934, nr. 12; 1935, nr. 1); Spre obârşia Lăpuşnei, Nârnovei şi Bâcovăţului (1936, nr. 3-4); Contribuţiuni nouă pentru istoria evoluţiei naţionalismului între Prut şi Nistru (din notele biografice ale dlui T. Porucic) (1937, nr. 7-8); Din păcatele fecioarei ştiinţei [geologice] (1935, nr. 2); Câteva cuvinte asupra protoistoriei din Câmpiile Basarabiei (1935, nr. 4); Cultura în câmpiile noastre (1935, nr. 6); Dărâmarea coloniilor eline (1935, nr. 10); Cultura antică în părţile noastre (1936, nr. 5-6, 9, 10, 11-12; 1937, nr. 3, 4); Origina luzilor (1935, nr. 11-12); Date istorice asupra Chimerilor (1937, nr. 5-6); Alte date istorice asupra Chimerilor (1937, nr. 10); Decadenţa culturii eline în părţile noastre: raporturile dintre elini şi autohtoni înainte de căderea Atenei (1935, nr. 9); Lămurirea unei mistificări istorice: un manuscris preţios (1938, nr. 10).

Iar în revista Arhivele Basarabiei a publicat două studii. Primul e intitulat „Câteva cuvinte asupra stațiunilor preistorice dintre Prut și Nistru”(1934, nr.1., pag.63-64”. Al doilea având titlul „Lexiconul termenilor entopici din limba română în Basarabia” este de mari proporții și a fost tipărit în mai multe numere ale revistei:1930, nr.1.-P. 1-33; nr.2-P.186-202; nr.3.- P.315-332; nr.4.-P.467-476; 1931, nr. 2.-P.124-129; 1932, nr.2. -P.158-163; nr.4.-P.312-315; 1933. nr.1.-P.72-78; nr.2.-P. 78-86; nr.4. -P.349-359;

T. Porucic a participat la elaborarea planului general de reconstruire a oraşului Chişinău, fiind unul dintre colaboratorii lui Alexei Şciusev, locuind în vecinătatea acestuia tot pe str. Șciusev 69. A decedat în 1954, la Chişinău.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus