Istorie

În culisele Istoriei: DIN GALERIA AVIATORILOR BASARABENI

Căsătorindu-se, ei s-au mutat cu traiul în satul Recești, plasa Cotiujenii Mari, unde Mihail a și activat ca notar.
În familia lor s-au născut cinci copii, trei fete și doi băieți. Ajutați de statul român toți copiii au făcut carte, deși mama era văduvă de război, căci Mihail a murit în timpul Primului Război Mondial. În felul acesta, Victor Ciocâltan a fost jurist, Profir, aviator, Eufrosenia, profesoară la Chișinău și la Deva, Vera a făcut doar școala primară, fiind slab văzătoare și Liuba, la fel a făcut doar studii primare.

Biografia aviatorului Profir Ciocâltan o deducem din două materiale facsimil, două documente care au fost citite cu ocazia tristului eveniment de înhumare a eroului căzut la datorie. Doi camarazi de arme și-au expus opiniile lor despre aviatorul basarabean. Unul a semnat necrologul, celălalt, fiind, probabil, un comandant, o persoană mai cunoscută opiniei publice în acel moment nu a semnat paginile, din care cauză, azi nu-i putem reproduce numele, dar îi reproducem textul rostit de el. O mostră clasică de discurs funerar:
„27 mai 1945
Îndurerată Doamnă,
Întristată adunare,
Un tragic destin a cernit zborul unui viteaz cruciat al azurului românesc.

Dumnezeu a dat acestui om o simplă viață și voința acestuia a făcut din ea o operă creatoare.
Dumnezeu a dat acestui om o simplă inimă și sinceritatea acestuia a făcut din ea un izvor de nobile și înalte idealuri.
Dumnezeu a dat acestui om o simplă credință și loialitatea acestuia, a făcut din ea sursa unui adânc patriotism.

Soldatul, lângă cenușa sfântă a căruia ne închinăm pios frunțile de obște a fost un zburător. Unul dintre aceia pe care vocația și idealul l-au apropiat de Soare și de raiul plaiurilor cerești. Un animator, un pionier al elanurilor de tinerețe și creație.

Unul dintre aceia care, de acolo de sus când privea nesfârșita și nemuritoarea frumusețe a patriei natale, – o vedea întreagă, totală unitară și eternă.
Soldatul lângă cenușa sfântă a căruia ne închinăm pios frunțile obosite, n-a trăit o viață. El a trăit și a executat în anii vieții sale o exemplară misiune. Aceasta a fost viața sa: O misiune!

Acest soldat n-a căutat credința în sarcinile vieții sale. A adus în tot ceea ce a realizat o mare și inepuizabilă credință.
Faptele muncii sale nu sunt nici mărturii, nici amintiri.
Faptele sale trecute rămân izvoare de acțiuni viitoare.
Fosta existență nu va rămâne niciodată, numai o amintire.
Amintirea sa va rămâne în altar.

Moartea a doborât în postul său de gardă un soldat credincios, decis, cucernic, dârz.
Moartea a făcut din el un om, un om care, în mijlocul oamenilor, a onorat și cinstit omul.
Întâia oară, simbolul crucii, mă oprește să blamez destine și ireductibila sa putere divină.

Dacă s-ar putea să se strige cu flăcări și cu lacrimi formula de magic adevăr – atunci, lângă drumul către veșnicie al acestui om doborât de moarte aș striga:
„Dumnezeule, întâia oară, moartea a făcut o crimă.”
Căpitanul aviator Ciocâltan Profir s-a născut acum aproape 34 de ani, în comuna Răcești, nu departe de zidurile cetății de hotar răsăritean Soroca.
În anul 1931 primește diploma de absolvent al cursurilor Liceului Militar „Regele Ferdinand” din Chișinău.

În anul 1933 primește epoleți de ofițer al Majestății Sale Regale, în cadrul Aeronauticii Regale Române.
Începând de la această dată – sublocotenentul Aviator Ciocâltan M. Profir intră în serviciul comandant al Patriei noastre. Nu funcțiile primite îl vor onora, ci el va cinsti toate aceste funcții.

Începând de la această dată, – ceasul morții sale, stă dăruit patriei. Începând de la această dată – acest tânăr ofițer, – știe că este unul dintre aceia a cărui viață va trebui dată morții, pentru ca viața Patriei să fie continuă și Patria aceasta să nu moară niciodată.

Sublocotenentul aviator Ciocâltan Profir începe cariera sa sub semnul unei singure credințe: datoria și sub semnul unei singure datorii: conștiința.

A fost în primii ani ai carierei sale: o pildă, o autoritate în materie de muncă, un rar exemplar de creator în ordinea valorilor spirituale și practice.
În anul 1942 absolvă, în fruntea seriei sale Școala Superioară de Război.

Locotenentul Ciocâltan M. Profir urmează această școală de înaltă pregătire militară și profesională, nu pentru a ajunge la un final de studii, – ci pentru a obține autoritatea necesară pentru noua epocă de acțiune.

La această dată camaradul meu, dragul meu camarad, nu era numai un strălucit și eminent ofițer, era un exemplu, era un ideal!
Pentru locotenentul Aviator Ciocâltan M. Profir, începe o perioadă de muncă dură, amănunțită, perseverentă, epuizantă. O muncă necesară, o muncă insinuantă, aproape un sacrificiu personal al său, pentru beneficiul și utilitatea colectivității.

Șefii săi remarcă în acest ofițer o strălucită nădejde a viitorului armatei aeriene românești.
Memoriul original al locotenentului aviator Ciocâltan M. Profir este o carte de aur a vieții sale de soldat și un cald și admirator elogiu adus muncii.
Când scumpul nostru camarad este înaintat la gradul de căpitan aviator, ultima sa notă calificativă îl arată astfel:
– educația civică și militară, excepțională;
– pregătirea profesională, strălucită;
– caracter ideal.

În total, portretul său moral, se poate rezuma astfel:
Credință, inimă, muncă!
În anul 1945, este numit prin Înalt Decret Regal, cruciat al ordinului militar de război „Virtutea Aeronautică cu spade – clasa Crucea de Aur”.
Pe veston deasupra inimii sale, căpitanul Aviator Ciocâltan M. Profir, a purtat atunci semnul crucii Regale de recunoștință.

În anul 1945, luna mai – acest generos și onest moldovean al lui Ștefan cel Mare, cade pe câmpul de onoare la hotarul dinspre apus de soare al Transilvaniei lui Mihai Viteazul – Unificatorul.
Ochii lui, încărcați de albastrul cerului românesc, s-au stins în albastrele valuri ale Dunării, acest veșnic hotar regal al patriei noastre regale și naționale.

Numai bucuria de a fi trecut prin viață pe o linie nedeviată de vreun compromis, îi va da dreptul să se considere satisfăcut de o soartă care pe acest pământ i-a permis să fi dat totdeauna mai mult decât a primit.
Ce cuvinte decât ale lui însuși pot caracteriza mai bine chintesența acestei personalități, care se clădea masiv din blocuri de granit.
Intrat târziu la Școala Superioară de Război nu i-a trebuit nici mult timp să se impună.

O absolvă cu aceeași distincție care îl caracteriza, pentru ca imediat să i se încredințeze un post în Statul Major al Aerului, post unde se cere pregătire, metodă, devotament, dar mai ales muncă.
Pe umerii acestui tânăr căpitan, apasă răspunderea funcționării perfecte a atâtor unități, într-un război lung și greu.
Până noaptea târziu, plecat deasupra lucrărilor ce își așteptau rezolvarea inteligenței sale, căpitanul Ciocâltan își irosea tinerețea fără a ține seama de altceva, decât de pasiunea de a-și îndeplini datoria.

Pe lângă toate acestea, căpitanul Ciocâltan cinstea cu prestigiul omului sigur de sine, locul de profesor din tactica serviciilor de aeronautică, la Școala Superioară de Război, pe care abia o părăsise ca elev.
Continua devoțiune pentru armă și țară, face ca timpul din urmă să-l găsească iarăși la postul de onoare al ostașilor de pe front.
Cu aceeași pasiune și energie, căpitanul Ciocâltan, prototipul ofițerului de Stat Major aleargă fără răgaz de la o unitate la alta, încurajând și impulsionând acolo unde este nevoie.

Într-o astfel de misiune la datorie cu fața spre inamic și cu gândul la patrie și la cei dragi s-a pierdut căpitanul Ciocâltan, moarte, așa cum fiecare dintre noi ne-o dorim.

Îndurerată familie,
În fața mormântului proaspăt care trebuie să închidă pentru veșnicie pe cel ce va fost atât de drag și sprijin sigur în viață camarazii din aeronautică vă roagă să găsiți o cât de mică consolare în omagiu unanim pe care îl ducem de la soldat la general, față de cel ce va servi ca exemplu generațiilor de aviatori ce vor veni.

Camarazi aviatori,
Căliți de loviturile continui ale fatalității care înmulțește fără sfârșit șirul numelor celor ce se jertfesc pentru gloria armei, rândurile noastre nu pot, decât să se strângă mai mult, iar jertfa căpitanului Ciocâltan vibrează substanța eroică atât de necesară armei aerului.
Îndurerată familie și întristată asistență,

Peste lespedea grea a durerii pricinuită de tragica întâmplare, căpitanul Ciocâltan ne așază exemplu jertfei și vieții sale, impunându-ne să-i urmăm calea, de a da și noi așa cum a dat și el mai mult decât a primit, pentru a putea fi vrednici de a păși cu fruntea sus la locul unde nu este durere, nici întristare și nici suspin, căci Domnul încearcă numai pe cel neprihănit și numai cei neprihăniți vor vedea fața Domnului.
Fiei țărâna ușoară,
București-Ghencea”

Un bun prieten, căpitanul aviator Mircea Cioroiu dă și el o mostră strălucită de necrolog, adresându-se îndureratei adunări, reconstituie momentul tragediei:
„…Din candelabrul uriaș, suspendat de milenii deasupra universului, a căzut o stea.
Este semnul destinului și al morții.

Nu-ți pot găsi, scumpe camarad, o altă asemuire decât aceea cu al unui astru ce țâșnește orbitor în fulgerarea unei clipe, de-a lungul bolții nesfârșite.
Departe o șosea, șerpuind de-a lungul bătrânului fluviu ce udă de veacuri malurile înfloritoare ale scumpei noastre țări, departe către izvoarele sale, un automobil gonind spre front, la datorie, așteptat cu înfrigurare, purtând speranțe și dezlegări. Ochii vii ai căpitanului Ciocâltan M. Profir se scaldă în undele albastre ale Dunării.

Gândul îi fuge departe, prins în ritmul valurilor ce se rostogolesc ușor la vale.
Imaginea patriei apare vie.
Apa aceasta este firul material ce-i unește întreaga ființă cu plaiurile înverzite și piscurile înălbite ale munților, toate de bine cunoscute.
Dar imaginea se estompează.

Dintr-o ceață ușoară se desprinde ca dintr-un cadru, apropiindu-se totul mai mult, mai clar, chipul soției iubite, al mamei scumpe, al celor dragi.
Un zâmbet ușor îi luminează fața.
Apoi mulțumit, ochii își îndreaptă privirea spre albul zigzagat al șoselei.

Deodată o pocnitură, un viraj brusc, o zguduitură puternică. O rostogolire năprasnică de fiare și trupuri. Imaginile de odinioară i-au reapărut fulgerător, prin minte. Zâmbetul a revenit și buzele sau întredeschis, șoptind un nume… Apoi liniște.
Doar Dunărea continua să curgă lin ducând spre țări pe undele-i înșelătoare, teribila veste.
Așa s-a închis cartea unei vieți.”

Pe monumentul funerar din Cimitirul Ghencea din București este prinsă o placă de marmoră pe care scrie: „Se conferă „Post Mortem” ordinul Coroana României clasa IV-a cu spade și panglică de Virtute Militară Căpitanului Aviator Ciocâltan M. Profir pentru
-Abnegația, priceperea și devotamentul ieșit din comun, dovedit în calitate de Șef al Biroului 4, în cadrul Corpului Aerian Român, pe frontul de Vest.

– Grație frumoaselor sale cunoștințe, capacității sale intelectuale, prodigioasei sale activități, prin inițiative prompte și oportune, a contribuit strălucit la asigurarea potențialului operativ și succesul Corpului Aerian pe frontul de Vest.” (Statul Major Aer O.Z.N. 26/1945).
Ironia destinului, un aviator, participant la războiul din Est și la cel din Vest, când era pândit de pericole în orice clipă, când putea să fie omorât de zeci de ori, moare într-un accident de automobil.

Adevăr spun înțelepții care predică, că nimeni nu-și cunoaște sfârșitul…

În imagini:
1.Profir Ciocâltan elev la Liceul Militar„ Regele Ferdinand I” din Chișinău
2. În ziua nunții
3. Mormântul lui Profir Ciocâltan
4. Liceul Militar din Chișinău 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *