Timpul.md

Istorie 25 Iunie 2015 | 07:17

În culisele Istoriei: Un enciclopedist din tagma visătorilor

Aflat la o răscruce europeană a intereselor politice, Basarabia culturală a știut să beneficieze din această ecuație geopolitică. Îngemănarea culturilor estice și vestice a fost aici un fapt firesc. De aceea apariția unei figuri ca cea a colecționarului și enciclopedistului Manuil Poleac ni se pare firească.

Ex libris Manuil Poleacur ale pământului le culeg trei oameni:
Cel viteaz, cel învăţat şi cel care ştie să servească”.

(Paňcatantra)

Figură culturală pitorească din Chişinăul de altădată, pasionat de cărţi şi tipărituri vechi, el prefăcuse casa sa într-un soi de arhivă şi bibliotecă cu un acces strict limitat. Persoane la fel de pasionate puteau să-i treacă pragul şi să-i răsfoiască în voie comoara. Avea intuiția lucrurilor rare și pasiunea de a intra în posesia lor. Urmărea cu tenacitate, chiar cu o voință secretă aidoma acelei cu care sunt dotați veritabilii vânători, traiectoria unei cărți, unui document rar, a unei poze și nu se putea liniști până n-o vedea expusă în prețioasa lui colecție.
Colecționarea rarităților nu era doar o activitate pentru propria plăcere, era motivată de un gând secret, de o idee care-l preocupa plenar.
Ca orice om ghidat de o idee aproape fixă – editarea unei enciclopedii a Basarabiei, Manuil Poleak colecţiona tipăriturile, ţinând cont de tema propusă. Pe de altă parte, era foarte atent la tot ce se publica şi, depistând materiale interesante, le decupa, aranjându-le în ordine alfabetică în mape special pregătite. În felul acesta, cartea pe care el o visa se aduna zi de zi.

Și așa cum ades se întâmplă în lumea colecționarilor a nimerit şi în diferite situaţii curioase. Gheorghe Bezviconi publicând, în 1932, un material foarte documentat Sârbii la începutul sec. XIX în revista Viaţa Basarabiei, nr.5, din luna mai, produce o senzaţie în lumea anemică a Chişinăului. Manuil Poleac este primul care pune la îndoială erudiţia a foarte tânărului istoric şi după o procedură ştiută şi folosită şi astăzi de unii „binevoitori”, a scris o scrisoare nesemnată la adresa lui Pan Halippa, în care demonstra că aceste materiale au fost scrise de …o altă persoană, iar tânărul, pur şi simplu, le-a însuşit. El considera că aceste materiale cu un pronunțat caracter memorialistic nu pot fi scrise de un tânăr, aproape adolescent, ca Gheorghe Bezviconi, ci sunt opera unui om cu o vastă experiență de viață, cum era Gavriil Bezviconîi, tatăl istoricului.


Biblioteca Manul Poleac

Aceste îndoieli și supoziții de plagiat el le-a expus într-o scrisoare anonimă trimisă la redacția revistei Viața Basarabiei.

Directorul revistei, Pan Halippa, care îl cunoştea bine pe Gavriil Bezviconâi, şi-l aprecia foarte mult pe fostul organizator al navigaţiei basarabene pe râurile Nistru şi Prut, probabil, credea în sinea lui că aceste materiale temeinic documentate puteau fi scrise numai de un om în etate. Dar tot el îl aprecia foarte mult pe tânărul Gheorghe Bezviconi, care publica materiale cu o solidă factologie istorică, și atunci Pan Halippa a procedat solomonic. L-a pus pe Gheorghe să afle cine a scris răvașul şi în felul acesta să lămurească delicata învinuire. Situația era destul de dificilă, revista abia se lansa și o acuzare de plagiat i-ar fi adus un enorm prejudiciu moral, care ar fi redus substanțial numărul abonaților. Iar de abonați depindea apariția ulterioară a revistei.

Tânărul cercetător, Gheorghe Bezviconi, un soi de Sherlock Holmes, n-a aşteptat prea mult şi n-a tărăgănat lucrările de căutare. După calitatea hârtiei scrisorii și după filigran, cel vizat a determinat că a fost scrisă de un funcţionar de la Banca Moldovei. Colaborator al băncii era Manuil Poleac, care era cunoscut în Chișinău drept unul dintre cei pasionați de istoria Basarabiei și de colecționarea unor artefacte. În felul acesta, prin intermediul unei scrisori anonime, s-au găsit şi s-au împrietenit. Căci tânărul Bezviconi era un fenomen, dar în dragostea lui pentru trecut, nici M. Poleac nu-l putea concura.

Această scurtă povestioară Gheorghe Bezviconi a inclus-o în manuscrisul memoriilor sale Portretov dlinnîi read... (ANRM, fond 2983, mapa 1, dos.7), la capitolul numit Primii pași...

Biografia lui Manuil Poleac nu abundă în prea multe și variate detalii. E cert însă faptul că era un om cu stare, posedând în Chișinău mai multe imobile, dintre care azi s-a mai păstrat doar clădirea de pe str. Alexandru cel Bun 93. Și spre marea noastră bucurie se află într-o stare aproape de invidiat, după reconstrucție, și-i lipsește doar o tablă comemorativă care ar aminti de numele proprietarului, colecționar și enciclopedist.

Și tot Manuil Iacovlevici Poleac (1890–1941, Chişinău) era moştenitorul unei case de la intersecţia str. Sinadino (azi. Vlaicu Pârcălab) şi Alexandrovskaia (azi bd. Ştefan cel Mare), în care funcţiona şi Teatrul BOMOND. Clădirea a fost distrusă de armata roșie în 1941, când se retrăgea din Chișinău.


Vedere de la intersecția str.Alexandru și Sinadino

Uşor ironizând, Gheorghe Bezviconi în însemnările sale memorialistice îl caracterizează foarte fin, prin doar câteva detalii sugestive. Adică, deşi a participat la primul război, în calitate de sanitar într-un spital militar, Manuil Poleac, însă, nu scăpa ocazia să demonstreze fotografii de pe front, unde el era în prim-plan şi chiar în tranșee, în prima linie. Avea o colecţie de cca 7000 de fotografii ale personalităţilor basarabene, dar nu în toate cazurile acele poze corespundeau realităţii. Adică pentru Albumul Basarabiei a lui Gheorghe Andronachi a dat poza lui Scarlat Sturdza, primul guvernator civil al Basarabiei, dar mai târziu s-a aflat că, de fapt, aceasta era fotografia unui funcţionar al poştei ruseşti Fiodor Ivanovici Preanişnikov.

Acest fals a fost retipărit în mai multe rânduri și chiar în ediții recente.

Ba mai mult ca atât, în colecția lui erau pozele șefilor de poștă din Rusia și unii cercetători i-au luat drept guvernatori, căci aveau niște uniforme foarte impunătoare...

Cazuri asemănătoare au mai fost depistate, dar în cazul unor cercetători ca Manuil Poleac, când pasiunea învinge rațiunea, aceste momente au o scuză certă. Ei sunt pionieri în acest domeniu de cercetare, nu au suficiente surse de informare şi, respectiv, se comit erori.
În 1941, M. Poleac a decedat. Nu mai era în Chişinău, în acel trist moment nici Gheorghe Bezviconi, care a încercat să-i salveze colecţia, dar nu a reuşit.

Acei oameni care știau de comoară și de valoarea ei au prădat colecția lui Manuil Poleac.

O parte din materiale au fost luate de Leon T. Boga, fost director al arhivelor Basarabiei, pe care le-a depus în arhivă şi în felul acesta din marea colecţie au fost salvate doar 23 de mape cu preconizatul Dicţionar Enciclopedic Maтериалы для бессарабского энциклопедического словаря (Materiale pentru Dicţionarul enciclopedic al Basarabiei) (Под ред. Мануила Поляка – Chişinău, 1925) şi câteva cărţi.
Colecţia lui de fotografii şi vederi îngloba cca 7000 de imagini, iar biblioteca conţinea ediţii valoroase ale contemporanilor, precum şi manuscrise şi ediţii rare semnate de A. Puşkin, Gavriil Bănulescu-Bodoni, generalul Golenişcev-Kutuzov ş. a.

Deosebit de valoroasă erau colecţiile lui de ziare, ediţii care astăzi nu mai pot fi consultate la Chişinău.


Ex libris Manuil Poleac

În articolul Bibliografi basarabeni (Bucureşti, 1939). prof. N. Valuţă se arată optimist, când afirma că Manuil Poleac va publica enciclopedia sa pentru serbările Chişinăului din 1936, când s-au împlinit 500 de ani de la prima atestare documentară a localităţii. Dar nobila intenţie a rămas nerealizată din motive necunoscute până azi. Totuşi, credem că unul dintre principalele motive era însuşi volumul materialului acumulat, care în mare parte, decupat din ziare şi cărţi, trebuia completat, verificat şi chiar tradus, căci unele surse erau în limba rusă şi chiar în alte limbi străine. Volumul de lucru depăşea cu mult posibilităţile fizice ale unei singure persoane, iar o echipă de creaţie Manuil Poleac nu putea să întreţină. Toate volumele lui se păstrează în manuscris la Arhiva Naţională a Moldovei (f.792, inv. I).

Despre el a scris, în Enciclopedia Chişinău, fosta colaboratoare a secţiei Carte rară de la Biblioteca Naţională, Nina Matei, menţionând că: „Până în prezent au fost depistate cca 300 de cărţi valoroase cu câteva exemplare de unicat, care vor alcătui o bună parte a volumului trei al catalogului general Cartea Moldovei, sec. XVII – încep. sec. XX, ce se află în curs de pregătire la Biblioteca Naţională şi Biblioteca Ştiinţifică Centrală a Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova”.

E greu de spus ce l-a îndemnat pe acest pasionat colecţionar să nutrească un vis aproape fantastic pentru vremea lui – editarea unui Dicţionar Enciclopedic al Basarabiei – dar faptul că a fost la un pas de realizarea lui ne face să credem că orice vis se împlineşte. E nevoie doar foarte mult să crezi în el.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus