Timpul.md

Eveniment 16 Iunie 2015 | 17:21

În Moldova va fi sărbătorită Ziua Portului Popular

Guvernul Republicii Moldova a aprobat în cadrul ședinței de astăzi, 16 iunie 2015, un proiect de lege ce prevede ca în fiecare a patra duminică a lunii iunie să fie sărbătorită Ziua Portului Popular

Inițiativa aparține Ministerului Culturii și are ca scop promovarea valorilor autentice de patrimoniu cultural imaterial, colportate de costumul tradițional.

Anual, în această zi, la nivel național vor fi desfășurate activități culturale care vor pune în valoare modelele zonale și locale ale portului popular, bogăția ornamenticii și stilurilor diverse de broderie, semnificația mesajelor vechi încifrate în simbolurile care se regăsesc pe diferitele piese din portul popular.

În ultimul timp costumul popular se bucură de o popularitate tot mai mare fiind îmbrăcat nu doar la sărbătorile naționale, ci și la nunți, botezuri, sărbători de importanță locală.

Costumul tradițional, numit şi Port Popular, este marcă a identității, simbol care ne reprezintă alături de simbolurile de stat, stemă, drapel, blazoane, fiecare popor păstrând un ansamblu vestimentar propriu, ca unul din cele mai vechi însemne.

Portul popular este sursă de inspiraţie pentru artişti şi designeri vestimentari din întreaga lume, este colecţionat şi etalat în expoziţii, spectacole etc., este onorat de cetăţenii din ţară şi peste hotare.

Sursa: unimedia.info

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus