Timpul.md

Comentariu 11 Noiembrie 2013 | 08:50

În numele poporului

De la Revoluţia Franceză încoace „poporul” a devenit poate cel mai activ personaj politic.  

Poporul, vrea, poporul ştie, poporul poate. Niciodată nu a fost foarte limpede cine este „poporul” şi dacă există cu adevărat o voinţă a lui, însă de la iacobini până la bolşevici, foarte mulţi extremişti iluminaţi de diverse ideologii au vorbit în numele poporului. Dacă doar ar fi vorbit în numele lui ar mai fi fost cum ar fi fost, însă aceşti autointitulaţi reprezentanţi au şi acţionat în numele poporului.

De la iacobini, la nazişti şi bolşevici, toţi extremiştii au vorbit în numele poporului după acelaşi scenariu. Mânaţi de o sete de putere nepotolită, grupuri mici de oameni au decis ei între ei care este „voinţa poporului” şi brusc, toţi cei care s-au opus acesteia au devenit „duşmani ai poporului” – destinaţi exterminării. Tot în numele poporului, aceşti reprezentanţi autointitulaţi s-au exterminat între ei. Acuzaţia cea mai simplă era trădarea – trădătorii poporului ajungeau rapid sub ghilotină, în faţa plutonului de execuţie sau primeau un glonţ în ceafă.

Indiferent de forma discursului extremist – iacobin, nazist sau bolşevic – manipularea poporului s-a făcut prin exploatarea fricilor, a elementelor iraţionale în perioada în care grupul de iluminaţi nu deţinea puterea totală. După preluarea structurilor de forţă iluminaţii nu au mai avut nevoie de manipulări iraţionale, pur şi simplu au trecut la aplicarea terorii în masă. Oricine putea fi desemnat trădător şi trimis la moarte.

În toată această ecuaţie a puterii poporul există doar ca idee, nicidecum ca realitate. Bolşevicii ştiau mai bine decât poporul ce îi trebuie acestuia. La fel şi naziştii sau iacobinii. Poporul era doar chemat din când în când să confirme că este de acord să fie condus în continuare de gaşca aflată la putere, în tot felul de forme falsificate de „alegeri libere”.

Mulţi mi-ar putea spune că şi în sistemele democratice cam tot pe-acolo se ajunge, la manipulări ale societăţii, la războaie de imagine şi falsificări de voturi. Lipsesc însă din sistemele democratice ghilotinele, gloanţele în ceafă, deportările şi arestările ilegale. În sistemele democratice sunt posibile răsturnări paşnice de guverne, fără execuţii publice sau prin beciurile poliţiilor secrete. Diferenţele sunt multe.

Partidele politice din astfel de sisteme nu pot vorbi la nesfârşit „în numele poporului”, adevărul nu este stabilit prin decrete. De aceea comuniştii de la Chişinău nu sunt comunişti până la capăt şi au posibilitatea de a se reforma. Oricât şi-ar dori unii dintre aceşti comunişti, nu mai pot vorbi în numele poporului decât ca o formă de retorică pe la întruniri electorale.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus