Timpul.md

Bună Dimineața 26 Octombrie 2011 | 05:50

În ţara care a uitat de noi

La sfârşitul săptămânii trecute mi-am dat seama cât de puţine lucruri ştiu despre războiul de pe Nistru din 1992.

Despre acei care au luptat acolo, dar şi despre acei care urmăreau (dirijau) evenimentele la telefon sau de prin birouri; despre acei care luptau pentru ceva şi despre acei care nu ştiau pentru ce luptă... Evenimentul şi consecinţele lui sunt descrise în „Ţara asta a uitat de noi”, o piesă a dramaturgului Constantin Cheianu, care a deschis cea de-a XXI-a stagiune a Teatrului „Satiricus I. L. Caragiale”. Vă recomand s-o priviţi. Autorul piesei, regizorul Sandu Grecu, precum şi actorii din scenă ştiu cum să-i menţină pe spectatori în sală până la sfârşitul reprezentaţiei - de parcă anume ei au participat activ la războiul din 1992.

Mi-a atras atenţia însă un moment... „Da’ tu de ce nu vorbeşti moldoveneşte?”, a întrebat bărbatul care apăra steagul roşu-verde (al Transnistriei). „Da ia i tak vseo ponimaiu”, răspunde celălalt, rus de origine, dar care apăra steagul proaspetei republici independente Moldova. Această replică a provocat o furtună de aplauze în sală... M-am întrebat, atunci: au nu cumva, şi după 20 de ani de independenţă, moldovenii încă mai justifică acest comportament al minorităţii ruse din ţara lor? Această minoritate care, pe parcursul anilor, nu a binevoit să pronunţe măcar o dată „Mulţumesc!” sau „Mă scuzaţi!” în limba română este aplaudată şi azi, atunci când zice: „Ia i tak vseo ponimaiu”. Vrem să le demonstrăm toleranţa noastră, dar ei, printre „acordurile” paharelor cu votcă, ne înjosesc în cel mai direct mod...

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus