Timpul.md

Social 15 Iulie 2010 | 05:41

Încep „luptele” pentru un loc la facultate

În anul următor de învăţământ, farmecul vieţii de student o să coste mai mult Mâine, începe concursul de admitere la toate universităţile din republică. De obicei, în primele zile, fluxul celor care vin să-şi depună actele creează cozi imense. Dacă le vedeţi, trebuie să înţelegeţi că foarte mulţi tineri încep astăzi „lupta” pentru obţinerea statutului de student.

În vara aceasta se preconizează admiterea la circa 170 de specialităţi a 14.805 candidaţi (http://edu.md/?lng=ro&MenuItem=8&Article=1100), cu peste 4 mii de locuri mai puţin decât anul trecut, şi 550 locuri destinate special pentru absolvenţii instituţiilor de învăţământ preuniversitar din raioanele de est ale republicii şi mun. Tighina. Astfel, conform planului de înmatriculare pentru anul de studii 2010-2011, pentru instituţiile din subordinea Ministerului Educaţiei au fost repartizate doar 5.230 de locuri (cu 2.040 mai puţin decât în 2009) cu finanţare bugetară, restul fiind în bază de contract, cu achitarea taxei pentru studii.

Cererile de participare la concursul de admitere vor putea fi depuse între 16 şi 31 iulie. Al doilea tur de admitere, pentru completarea locurilor neacoperite, se va desfăşura în prima săptămână a lunii august.

Conform Ministerului Educaţiei, concursul de admitere în instituţiile de învăţământ superior se va organiza în baza metodologiei testate pe parcursul ultimilor ani. Admiterea la facultate, în pofida criticilor apărute anii trecuţi, se va realiza în baza rezultatelor atestate de către candidaţi la examenele de bacalaureat sau de absolvire a şcolii medii de cultură generală, precum şi a rezultatelor atestate pe parcursul anilor de studii. Formula de concurs arată în modul următor: MC = 0,3MEA+ k1MD1+ k2MD2+ k3MD3, unde:
MC - media de concurs calculată ca medie ponderată;
MEA - media examenului de absolvire;
MDi - nota medie la disciplina „i” de concurs din Anexa la diploma de BAC sau nota anuală din atestatul de studii medii de cultură generală;
ki - coeficientul de pondere al disciplinei „i”;
i - numărul de ordine al disciplinei.

Şi anul acesta, ca şi anul trecut, candidaţii vor avea posibilitatea să opteze pentru trei specialităţi, din acelaşi domeniu de formare profesională sau din domenii diferite. 2010-2011 ar trebui să fie ultimul an de studii în care deţinătorii atestatului de studii medii de cultură generală vor fi înmatriculaţi în instituţiile de învăţământ superior. De asemenea, şi anul acesta prioritate la înmatriculare au candidaţii din mediul rural. Astfel, 70 la sută dintre cei înmatriculaţi vor fi deţinători ai diplomelor de bacalaureat din zonele rurale şi centrele raionale, în timp ce numărul celor din mun. Chişinău şi Bălţi nu va depăşi 30%. Totodată, anul acesta a fost anulată limita de vârstă la concursul de admitere la învăţământul de zi cu finanţare bugetară, care până acum era de 35 de ani.

Speranţe spulberate cu taxe mai mari


Părinţi plecaţi peste hotare, copii rămaşi fără protecţie - acestea sunt consecinţele stării materiale precare a populaţiei din R. Moldova. O bună parte dintre acei plecaţi la munci prin ţări străine motivează acest lucru prin faptul că vor să aibă cu ce achita taxele pentru studii ale copiilor, să le poată oferi acestora o educaţie corespunzătoare. Dacă facem referinţă la taxele de studii, acestea în ultimii ani s-au majorat considerabil, la unele specialităţi depăşind cu 50 la sută taxa de acum trei ani. Astfel, dacă, în urmă cu trei ani, taxa pentru studii la Stomatologie era în jur de 10-12 mii de lei, anul trecut aceasta a ajuns la 16.200 lei. Care va fi taxa în anul acesta? Cu siguranţă mai mare, cel puţin acesta este răspunsul primit de la unul din membrii comisiei de admitere la Universitatea de Medicină.

La Universitatea de Stat, teoretic, taxele de studii nu s-au mărit, precum a declarat Igor Enicov, prim-prorector USM. „Au rămas aceleaşi taxe din anul trecut”, ne-a comunicat acesta, deşi tabelul cu taxe indică clar o majorare de cel puţin 500 de lei. Dacă anul trecut un student la Facultatea Jurnalism a achitat o sumă de 5 mii de lei, de data aceasta, conform datelor apărute pe site-ul oficial al USM, taxa de studii pentru anul întâi este de 5500 lei. Totodată, suma contractului pentru anul doi, cum era şi de aşteptat, s-a majorat cu peste 10 la sută. Mariana, o studentă în anul II la Jurnalism, USM, mi-a spus că anul curent trebuie să achite pentru studii cu 600 de lei mai mult decât anul trecut.
Dacă ar fi să continui paralela făcută între taxele afişate azi pe site-ul USM şi taxele de acum trei ani, atunci la Facultatea de Drept s-au majorat cu două mii de lei, iar la Ştiinţele Economice - cu aproape trei mii de lei. Paradoxal, dar acestea sunt câteva dintre cele mai solicitate profesii la USM. Dar şi pentru Facultatea de Litere taxa a crescut considerabil. Dacă în 2007 era de 2800 lei, acum a ajuns la 5500 lei.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus