Timpul.md

Interviu 20 Februarie 2013 | 05:22

INTERVIU cu Elena Prus: „Fericirea ţine de energia principiilor”...

Dacă cineva crede că era intelectualilor de elită a apus demult, prin acest interviu îi vom demonstra contrariul. 

Eroina noastră de astăzi, criticul literar Elena Prus, este acea excepţie care confirmă regula: adevăraţii intelectuali nu numai că nu au dispărut, dar încearcă şi reuşesc să-şi impună principiile într-o lume mai mult sau mai puţin relativă. Iar arma lor este Cultura pe care o posedă şi Curajul de a-şi asuma „responsabilitatea în faţa adevărului”. 

- Dragă doamnă Elena Prus, în frumoasa dumneavoastră carieră toate drumurile par să ducă… la Paris. Ce au francezii, de v-au cucerit într-atât ca savant, ca profesor, ca om? 

- Chiar dacă mapamondul are şi alte centre culturale importante, Parisul rămâne, prin excelenţă, oraşul creaţiei. Francezii ştiu să ridice orice la nivel de artă, să aprecieze originalitatea. Frivolitatea lor este o mască ce ascunde profunzimea. Francezul este un om liber, extrem de independent şi voit (aş zice, artistic) indisciplinat. Toate acestea vorbesc atât despre o continuă liberalizare a societăţii şi a individului, cât şi despre elasticitatea unei culturi. Din toate acestea avem câte ceva de învăţat.

- Care a fost ultima dumneavoastră prelegere susţinută în Franţa şi cât de des se întâmplă asemenea evenimente?

- Două din ultimele mele prelegeri în calitate de profesor invitat sunt importante pentru mine, una la Universitatea Sorbona (despre culturile transfrontaliere) și alta la Centrul Național de Cercetare Științifică din Paris (despre creaţia lui Matei Vișniec, în prezenţa autorului). Francezii sunt deschişi şi curioşi faţă de alte culturi, ei se alimentează şi apreciază conexiuni cât mai diferite.

- Femeia pariziană - şi nu mă refer la teza dvs. de doctor habilitat, ci la femeia contemporană – şi femeia din R. Moldova… Ce paralele am putea face între ele? Ce le uneşte şi ce le deosebeşte?

- Ceea ce caracterizează pariziana nu este, cum s-a obişnuit a crede, doar căutarea sentimentală (mania sa de a seduce şi de a lua de la capăt aventura), ci şi căutarea socială şi creativitatea sa. Mergând în profunzime, vom înţelege că femeia pariziană personifică ideea de autoreprezentare a omului în cultură. Ea se autoconstruieşte, se autoimpune şi, uneori, se autoeroizează în propriile scenarii. Ea este interesantă prin constituirea unor multiple și originale strategii de identificare, stratageme de afirmare, tactici de reuşită. Vom constata în actualitatea imediată a contemporaneităţii că iarăşi sunt în vogă calităţile feminine franceze: feminitatea şi seducţia; independenţa, curajul şi energia, care anunţă anumite trăsături postmoderniste, cum ar fi: integrarea în cultura spectacolului, bazată pe improvizare, dimensiunea ludică a fanteziei, indeterminarea, spontaneitatea, triumful esteticii asupra eticii etc. Femeile de la noi mai dau prioritate eticului asupra esteticului. Dar generaţia tânără se apropie vertiginos de paradigma europeană. Mitul parizienei are soarta pielii de şagri, care s-a subţiat pe parcursul timpului, s-a transformat, a fost preluat în alte forme şi mituri (mitul vedetei, mitul modei). Iar importanţa sa rezidă în valoarea de model cultural, în primul rând, dar şi social, adoptat dincolo de hotarele ariei sale nemijlocite.

- V-am admirat la diferite simpozioane universitare trecând cu uşurinţă de la o limbă la alta. Când aţi reuşit să învăţaţi şi alte limbi, fiind conectată permanent la română şi franceză?

- Limbile străine intră în fișa posturilor pe care le-am ocupat şi le ocup, cum s-ar zice. Ţine de profesie, dar şi de o curiozitate cultivată. Astăzi, limbile străine, care ne conectează imediat la orice informaţie, fac parte din standardul omului contemporan.



- Aţi deţinut mai multe posturi responsabile în domeniul ştiinţei, dar am vrea să vă referiţi la cel pe care îl aveţi în prezent - sunteţi directorul Institutului de Cercetări Filologice şi Interculturale al ULIM. Cu ce se ocupă acest institut?

- Trăim în epoca unei noi tranziţii intercivilizaţionale, trebuie să fim ancoraţi la procesele academice mondiale. În secolul XXI, cu procesele sale dinamice de globalizare, culturalul devine un concept transcendental, la fel de important ca şi politicul, şi economicul. În cei şase ani de activitate, institutul, în cadrul profilului ştiinţific Studii contrastive în filologia germano-romanică, a realizat proiecte ştiinţifice şi activităţi depăşind perimetrul unei singure specialităţi şi a reuşit să lanseze deschideri interculturale de largă respiraţie, propunându-şi degajarea analogiilor, a asemănărilor formale dintre culturile şi limbile lipsite de contactul direct, cum ar fi: Interculturalitatea prin prisma traducerii, lingvisticii şi literaturii; Plurilingvism şi traducere; Francopolifonie; Itinerarii hispanice sau Paradigme ale culturii chineze – fond valoric şi imagine civilizaţională. Toate acestea în colaborare cu instituţii importante, cum ar fi Universitatea Sorbona Paris IV şi altele.

- Ca om de ştiinţă, unde vă simţiţi mai comod - la Paris, la Strasbourg sau la Chişinău?

- Fiecare din aceste orașe are o atmosferă aparte, fie că este un medieval ceremonios sau un baroc efervescent. Strasbourgul l-am vizitat câţiva ani la rând ca expert. În bibliotecile din Paris am stat mai mult decât m-am plimbat pe străzile oraşului. M-au impresionat şi fondurile de carte americane, foarte diferite de cele europene, pe care le completează eficient.

- Până la urmă, ce e mai bine pentru un intelectual: să creeze în Templul său… de fildeş, sau să se implice în viaţa Cetăţii?

- Ideală ar fi osmoza acestor ipostaze. Profunzimea fildeșului vine și din efervescența Cetății. Pentru moment, viața Cetății mă prinde mai mult în cercurile ei danteşti decât aș dori. Cu vârsta însă, îţi poţi permite să mergi mai hotărât în cealaltă direcţie.

- Puţini ştiu că, pe lângă literatură, critică literară, prelegeri universitare, monografii, manuale şi articole ştiinţifice mai faceţi şi… pictură. Povestiţi-ne câte ceva despre această parte mai puţin cunoscută a vieţii dumneavoastră.

- Am avut întotdeauna o atragere aparte pentru pictură, este un mod de a te exprima mai direct și foarte expresiv. Dar în cazul meu este vorba de puţine tablouri terminate şi mai multe neterminate, de culori nerostite. Nu am suficient timp, de aceea mă pasionează mai mult arta fotografiei, exploatez cu plăcere efectele ei spectaculoase imediate, am serii întregi pe anumite tematici. Pentru mine, este foarte valabil ceea ce marchizul de Sade enunţa: fericirea ţine de energia principiilor. Printre ele, corespondenţa artelor, trecerea la alte arte este importantă prin efectul reînnoirii viziunii. Toate aceste hobbyuri mă scapă de rugina cotidianului şi sunt antidotul poetic al prozei vieţii.

- „Pentru a înţelege un om, trebuie să-l vezi în clipele sale de vârf: (talentul) de a se îndrăgosti şi a iubi, (arta) de a tolera şi visa, (generozitatea) de a uita şi pleca”. Am citat dintr-un mic eseu pe care îl semnaţi. Cât de des vă aflaţi pe această undă lirică? V-aţi dori să editaţi şi cărţi de poezie?

- În meditaţiile noastre mai sincere, nu scăpăm de întrebarea pe care filozoful francez Julien Benda şi-o punea: „Am fost eu oare ceea ce am vrut să fiu?”. De aici dorinţa firească de a te căuta şi redescoperi. Uneori, lucrurile se cam încurcă. Voltaire credea că va intra în literatură ca poet, dar istoria literaturii i-a reţinut povestirile filozofice. În cazul meu, nu sunt dileme. Sunt critic literar, mă ocup de literatura universală și comparată, dar mai fac, ocazional, câte un poem. George Călinescu cerea criticului să fi ratat, în prealabil, cât mai multe dintre genuri - poezia, proza, teatrul, pentru a avea o cunoaştere din interior a compartimentelor literaturii. Ajung să-l înţeleg mai bine pe Paul Valéry care scria că autorul este creaţia propriului text. Și actul critic este unul de creație, însă natura lui este euristică. Dar şi raţiunea trăieşte din pasiune.

- Cum aţi defini un „intelectual de elită”? Şi ce le-aţi recomanda tinerilor cercetători să facă pentru a deveni nişte intelectuali de elită?

- Misiunea intelectualului constă, prin definiţie, în asumarea responsabilităţii în faţa adevărului; în revoltă, libertate şi independenţă a opiniei. Pentru orice societate democratică toate acestea trebuie să fie o axiomă. Eu consider că intelectualul veritabil este o instituţie în sine. Pentru mine, un intelectual de elită este cel capabil de inventarea sinelui, unui mod personal de a aborda problemele. În Roland Barthes de Roland Barthes, livrându-se unui joc autobiografic, autorul se definea chiar ca un „personaj de roman”. Să-i privim critic nu doar pe alţii, ci mai mult pe noi înşine. Să încercăm subiecte și, mai ales, soluții originale. Astăzi sunt puse în circulaţie atâtea modele şi concepte noi, să ne conectăm sau să ne disociem de ele, să mergem mai departe. O reflexie a lui Paul Valéry mi se pare edificatoare în acest sens: omul este absurd prin ceea ce caută şi mare prin ceea ce găseşte. Într-adevăr, azi nu mai observăm o intrare consistentă a tinerilor în cercetare, energia lor se canalizează spre alte domenii, mai atractive, economia, modellingul pentru fete şi politicul pentru băieţi, cu spectacolele lor fastuoase. Este paradoxal că toate se întâmplă în contextul unei mizerii de fond, din care scoatem capul cu greu... Lipsesc nu doar strategiile de promovare a tinerilor în mediul academic, ci chiar şi cele de supravieţuire. Adevărata criză a societăţii noastre este cea de mentalitate, deci de clarviziune şi discernământ. Şi intelectualul îşi are aici întotdeauna rostul, contribuind la mergerea societăţii înainte.

Timpul Suplimentul Femeia

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus