Politică

ÎNTREBAREA SĂPTĂMÂNII: Riscă Dodon să-l urmeze pe Filat?

Știrile de top din săptămâna trecută au relatat despre eliberarea lui Lionel Buruiană și Mihail Crihan, doi piloţi moldoveni, ținuți ostatici în Afganistan din 2015. Luni, președintele Igor Dodon a menționat că cei doi au ajuns la Moscova, după ce au văzut libertatea datorită intervenției sale pe lângă oficialii ruși. În replică, spicherul Andrian Candu și premierul Pavel Filip au declarat că piloții ar fi trebuit să fie eliberați mai devreme, însă Dodon a tergiversat acest proces pentru a-și face imagine în preajma parlamentarelor din 24 februarie. Procuratura Generală s-a autosesizat și cercetează acest caz.

Pe 24 noiembrie 2015, un elicopter de tip Mi-17 al companiei moldovenești „Valan ICC”, la bordul căruia se aflau 18 soldaţi afgani şi trei membri ai echipajului din R. Moldova, a efectuat o aterizare de urgenţă în Afganistan, după ce a fost atacat de către talibani. Patru persoane au fost ucise, printre care și căpitanul, moldoveanul Oleg Groza, ceilalţi fiind luaţi ostatici. Aparatul de zbor participa la misiuni de pacificare sub egida ONU.

De atunci Chișinăul nu a făcut niciun anunț despre soarta piloților, până când, în 2017, Renato Usatîi, preşedintele „Partidului Nostru”, a postat pe Facebook câteva filmulețe în care discută cu cei doi.

Luni. Polemica între Dodon şi Candu

Și iată că peste patru ani, pe 11 februarie 2019, în plină campanie electorală, Igor Dodon a anunțat despre eliberarea lui Crihan și Buruiană, grație implicării autorităţilor ruse și a intervenției sale. Preşedintele spunea că piloţii se află într-o clinică din Moscova şi dădea asigurări că, peste o săptămână, va merge personal în Rusia și-i va aduce acasă. Dodon a relatat că, timp de trei ani, ostaticii au fost ținuți într-o groapă și au fost hrăniți doar cu pâine și apă. Și că, în momentul în care consilierul său a vorbit cu ei în limba română, aceștia ar fi căzut în genunchi și ar fi început să plângă.

„Vreau să mulțumesc Federației Ruse. Ceea ce nu au putut face alții, voi ați făcut. Asta demonstrează relația Rusiei față de noi”, a specificat Dodon, care nu a oferit detalii despre condițiile în care ostaticii au fost eliberați.

Puțin mai târziu, spicherul Andrian Candu l-a acuzat pe Dodon că a tărăgănat eliberarea piloților. Potrivit lui Candu, Crihan şi Buruiană urmau să ajungă acasă, acum patru luni, însă Dodon i-ar fi deturnat din drum cu scopul de a căpăta dividende electorale. „Ca persoană, care am fost ținută la curent cu negocierile de eliberarea lor, pot să vă spun că ostaticii moldoveni urmau să ajungă acasă încă acum patru luni, când autoritățile moldovene au finalizat negocierile, însă, în ultimul moment, s-a blocat totul. Cineva le-a zis răpitorilor să-i mai țină puțin și să-i trimită acasă prin Moscova. Autoritățile noastre încearcă să afle cine a generat această situație de blocaj”, a spus Candu.

„Astăzi este foarte clar cine e. Este vorba de Igor Dodon, care a dorit ca ei să revină acasă în timpul campaniei electorale și să se folosească de acest lucru în mod cinic. Este motivul pentru care ostaticii nu au fost aduși direct în Moldova, la familii, deși autoritățile au pregătit aducerea lor direct la Chișinău. Asta miroase a crimă”, a adăugat spicherul. Candu a subliniat că Dodon exercită presiuni asupra celor doi piloţi, ca aceştia să facă declarații în favoarea PSRM.

Replica lui Dodon nu a întârziat să apară. „ Aici e vorba de viața și soarta oamenilor și există momente când speculațiile și luptele politice trebuie lăsate într-o parte, pentru că pe lângă competiția politică trebuie să existe și morală, și omenie, oricât de greu e de găsit așa ceva în politica moldovenească”, a scris președintele pe Facebook.

Marți. Procurorii s-au autosesizat, iar piloții i-au mulțumit lui Dodon…

În ziua următoare, Procuratura Generală a confirmat că mai multe persoane au încercat să tergiverseze eliberarea lui Crihan și Buruiană. „Asta în timp ce au fost întreprinse activităţi fără precedent pentru organele de drept din R. Moldova, unele din ele cu risc major, pentru a-i elibera pe cei doi. Pe întreaga perioadă a anchetei s-a ţinut cont şi de consultanţa colegilor din alte state cu practici avansate în astfel de situaţii”, susțin procurorii.

Potrivit oamenilor legii, încercările unor persoane de a se implica în eliberarea piloților tergiversau procesul de eliberare. În opinia procurorilor, aceste implicări erau motivate fie de interes material, fie de obţinerea altor avantaje. „Autorităţile întreprind de mai mult timp acţiuni pentru a rezolva situaţia celor doi cetăţeni moldoveni. A fost deschis şi un dosar penal, materialele căruia au fost secretizate, cercul de persoane implicate fiind strict limitat”, se arată într-un comunicat al Procuraturii Generale.

Tot marți, Lionel Buruiană și Mihail Crihan au acordat un interviu pentru NTV Rusia, post retransmis pe teritoriul R. Moldova de o companie afiliată PSRM. Cei doi i-au mulțumit lui Dodon, pentru că sunt în siguranță. La acel moment, ei se aflau în custodia unui ONG, care aparține fiului procurorului general din Rusia, Igor Ciaika. Potrivit presei, Dodon și Ciaika se află în relații foarte bune.

…ostatici la Moscova

În aceeași zi, reprezentanții Ministerului de Externe de la Chișinău au încercat să-i aducă pe piloți acasă, însă reprezentanții ONG-ului lui Ciaika nu le-au permis să ia legătura cu cei doi.

De data aceasta, Candu i-a reproşat lui Dodon că-i ține pe cei doi în captivitate electorală la Moscova. „Este incredibil că echipa autorităților R. Moldova nu are acces la cetățenii ei, este plimbată dintr-o parte în alta, de parcă se așteaptă să vina „salvatorul” ca să-i ia pe ostatici. Vă explic de ce cred că se întâmplă toate acestea! Pentru că tot ce vedem este o acțiune de imagine a cetățeanului Dodon Igor, pe care nu-l pot numi președinte. Acest om trebuie să plece mâine, pe două zile, la plimbare în Germania, iar celor de la Moscova li s-a spus să-i țină pe compatrioții noștri acolo, până își termină promenada prin Europa, ca să poată veni după ei, secondat de camere de luat vederi, să se filmeze cu ostaticii, să-i pună să facă declarații despre rolul lui de „erou salvator”. Iată care este scenariul!”, a scris Candu pe Facebook.

Administraţia prezidenţială a catalogat aceste învinuiri ca pe niște „reacții bolnăvicioase”. „Se creează impresia că eliberarea ostaticilor moldoveni a trezit gelozie, supărare și indignare, nu fericire printre unii reprezentanți ai statului și ai guvernării”, a menţionat Președinția.

Voronin și Usatîi îl condamnă pe Dodon

Vladimir Voronin, președintele PCRM, a declarat marţi, în cadrul unei conferințe de presă, că Buruiană și Crihan au fost eliberați demult şi că „e mare prostie” să folosești situația unor oameni care au stat mai bine de trei ani sub pământ, pentru a câștiga dividende electorale. „Acești oameni au fost demult eliberați, numai că s-a tărăgănat aducerea lor acasă. Poate într-adevăr în ceea ce vorbea ieri Candu este mai mult adevăr decât în ceea ce a spus Dodon. Dacă e vorba de soarta oamenilor, nu trebuie de legat de politică”, a menționat Voronin.

Și Renato Usatîi consideră că piloții moldoveni urmau să vadă libertatea mai devreme, dar cineva ar fi „plătit bani” pentru ca să fie aduși în R. Moldova în campania electorală. „Mulțumesc celor care au participat la eliberarea lor. Vorbesc despre oameni din diferite țări… feţele lor nu vor fi afişate la TV… Iar cel care i-a ţinut până la alegerile din Moldova și pentru asta a plătit bani, este un ticălos”, a scris Usatîi pe Facebook.

Miercuri. Filip și Kalinin despre banii cheltuiți pentru eliberare

Premierul Filip s-a declarat indignat de faptul că președintele Dodon ar fi blocat negocierile pentru eliberarea celor doi piloți. „Am fost implicat în acest proces trei ani. Nu o să vă ofer toate detaliile, pentru că sunt date ce țin de serviciile secrete. Am avut oameni din servicii care și-au riscat viața, au avut de suferit din cauza asta. (…) Am oferit tot suportul financiar ca să ducem aceste negocieri până la capăt. Și e vorba de sume mari. Patru luni s-au blocat negocierile”, a menționat Pavel Filip.

Reacția Președinției nu s-a lăsat așteptată. „Cu profundă dezamăgire am luat cunoștință de reacția Guvernului cu privire la situația legată de eliberarea cetățenilor noștri din prizonieratul din Afganistan. În loc să exprimăm recunoștință Rusiei pentru ajutorul oferit în eliberarea cetățenilor R. Moldova, guvernul moldovenesc din nou vine cu acuzații neîntemeiate antirusești”, susține administrația lui Dodon.

La rândul său, Alexandr Kalinin, liderul Partidului Regiunilor, a spus că Dodon ar fi plătit 2 mln de dolari pentru eliberarea piloților, iar acești bani ar proveni din cele 20 mln de dolari, pe care președintele i-ar fi introdus în republică la începutul lunii februarie, când s-a întors de la Moscova cu un avion al Companiei „Gazprom”. Kalinin afirmă că
aceste informații i-au fost oferite de surse din interiorul PSRM.

Tot miercuri, Ministerul de Externe de la Chișinău i-a înmânat ambasadorului Rusiei în R. Moldova, Oleg Vasnețov, o notă de protest în legătură cu tergiversarea acordării accesului delegației moldovenești de la Moscova la cei doi piloți. Diplomatul rus a menționat că cetățenii moldoveni s-ar afla în custodia unui ONG, iar Guvernul rus nu este implicat în acest proces.

„Cad rafturile de la procuratură…”

În același context, Renato Usatîi afirmă că Igor Dodon și Zinaida Greceanîi ar avea deschise mai multe dosare penale, dar că socialiștii nu vor fi excluși din campania electorală. „Să vedeți ce se va întâmpla cu socialiștii după alegerile parlamentare. Greceanîi cu dosarul „Gazprom”, Dodon finanțat de peste hotare. Ei au atâtea dosare penale, încât cad rafturile de la procuratură”, a declarat Usatîi la o emisiune TV. El a făcut o paralelă cu ex-premierul Vlad Filat, care putea fi arestat încă înaintea alegerilor din 2014, dar a fost lăsat să aducă cât mai mulți oameni în Parlament. „Faptul că Dodon plânge că Plahotniuc nu îi răspunde la telefon de trei luni este un semnal”, susține Usatîi.

Potrivit expertului constituționalist Nicolae Osmochescu, în cazul în care procurorii vor demonstra implicarea lui Dodon în procesul de eliberare a celor doi piloți, Parlamentul poate porni procedura de impeachement al șefului statului, în baza cererii Procuraturii Generale.

Miercuri, Chișinăul l-a rechemat acasă pe ambasadorul R. Moldova în Rusia, socialistul Andrei Neguța.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *