Timpul.md

Opinii & Editoriale 3 Mai 2019 | 15:31

Întunericul în care urmele adevărului nu se mai observă

Ce înseamnă minciuna? Conform DEX-ului, este „o afirmație falsificată sau afirmarea parțială a unor fapte adevărate”. Cineva spunea că scopul minciunii este de a compromite adevărul pentru a duce în rătăcire oamenii. Dar fiecare cu definițiile și interesele sale…

Un singur lucru, din păcate, este cert în această privință, și anume că noi ne mințim unul pe altul zi de zi. Chiar dacă nu vrem să o facem, primim din diferite surse informații false, pe care le transmitem altora, care, la rândul lor, îi mint pe ceilalți. Astfel am ajuns la situația în care minciuna ne domină, ne sufocă, ne ucide. Fiecare trăiește ascuns în găoacea sa, cu minciuna sa, și caută să creadă într-un adevăr mai mult sau mai puțin relativ.

În opinia mea, una din marile minciuni care ne-a marcat pe noi, românii, pornește din anul 1940, când Basarabia și Bucovina de Nord au fost sfâșiate din trupul Țării. Atunci România a primit ultimatum din partea URSS pentru a ceda o parte din teritoriul său. La acea vreme, sovieticii anunțau că ar fi vorba de revenirea Basarabiei la „patria sa rusească”, ceea ce constituie o minciună și pentru copilul din fașă. De fapt, toată lumea înțelegea că Basarabia și Bucovina de Nord au fost rupte de la Țara-mamă în 1940 și că România, proaspăt reîntregită, nu avea niciun interes să se destrame iarăşi.

Un an mai târziu, basarabenii au fost despărţiţi forţat de fraţii lor, fiind ridicaţi în plină noapte şi trimiși în Siberia. Astfel, pe 12 și 13 iunie 1941, cinci mii de familii, în special intelectuali, au fost condamnați să suporte cele mai grele suferințe în nordul Rusiei. Fără mâncare și apă, încărcați până la refuz în vagoane pentru vite, sărmanii au îndurat iadul pe pământ. 

Anul trecut, Ana Gogu, o bătrână dintr-un sat din R. Moldova, mi-a relatat dureroasa istorie prin care a trecut în copilărie. Cu toate că nu ține minte prea multe, căci era pe atunci o copiliță de numai șase luni, mamă-sa i-a povestit în amănunte cum s-a întâmplat totul. Spunea că au venit militari înarmați și, fără nicio explicație, le-au cerut să iasă din casă. Tot ce au putut să-și ia cu ei au fost doar câteva haine. Era noapte, când au fost încărcați în vagoane pentru vite, câte 70-100 de oameni. Pe drum, erau hrăniți cu crupe pentru animale, iar cei care nu reușeau să iasă la toaletă, în timpul scurtelor opriri, erau nevoiți să facă pe ei. „Era un miros de nedescris!”, povestește și astăzi, cu groază în ochi, bătrâna.

Peste vreo cinci ani, în 1946-1947, Basarabia a trecut prin foametea organizată. Se știe că bolșevicii au ascuns adevărul și în acest caz, demonstrând o indiferență criminală față de necazurile oamenilor, pe care i-au lăsat să moară de foame sau să recurgă la acte de canibalism. Pe atunci mureau sate întregi, mai ales în sudul Basarabiei, iar unele mame își mâncau copiii, pentru a rămâne în viață... Se știe că, în timpul ocupației sovietice, au mai fost înregistrate alte două valuri de deportări, în 1949 și 1951. Persecuțiile au început să scadă doar după moartea lui Stalin, în 1953.

Despre aceste evenimente tragice din istoria basarabenilor s-au scris mii de articole și cărți. Am descris mai sus doar câteva detalii despre ce se întâmpla în infernul Siberiei, unde, odată ajunși, buneii noștri erau nevoiți să suporte foame și, degerând, cu lacrimile înghețate pe față, să muncească din greu pentru o bucată de pâine. Faptul, că acest adevăr dureros se uită, demonstrează un sentiment de nepăsare, care reprezintă o crimă față de urmașii noștri. Deoarece, dacă nu aducem adevărul la cunoștința copiilor, înseamnă că ne convine să-i vedem prostiți și îndobitociți de minciună pentru mult timp înainte.

Anume din această cauză am ajuns zilele pe care le trăim astăzi. De aproape 28 de ani, de când R. Moldova și-a proclamat independența, mulți concetățeni, fiind alimentați cu vechile minciuni, visează să revină la „ceea ce am fost odată” și să se reunifice... nicidecum cu România, ci cu Rusia. Ei cred sincer că astfel vor trăi mai bine, cu pâine de șaisprezece copeici, chiar dacă țara lui Putin se scufundă din an în an într-o sărăcie tot mai lucie. Cel mai grav e faptul că de acești oameni este ascuns nu un orișicare adevăr, ci anume adevărul istoric, care nu poate fi tăgăduit.

Pe când eram elevă, am învățat și eu la școală tot felul de lucruri. Totuși nimeni nu ne-a vorbit în detalii despre suferințele prin care au trecut buneii noștri, pentru ca astăzi să știm cine suntem și să trăim în liniște. Nu ni s-a explicat nici faptul că deportații din Basarabia au îndurat aceste chinuri din simplu motiv că erau români și creștini. N-aș vrea să cred că din rea-voință, ci mai degrabă din indiferență, profesorii ne-au lăsat să rătăcim prin aceleași labirinturi postsovietice, pline de beznă, în care urmele adevărului nu se mai observă sau pot fi confundate cu multă ușurință cu urmele minciunii…

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus