Actualitate

Iohannis, despre atentatele din Pakistan: ”Sunt revoltat de acest act de cruzime”

"Am aflat cu mâhnire de atacul terorist comis în oraşul Lahore în timpul celebrării sărbătorilor pascale catolice. Sunt revoltat de acest act de cruzime, soldat cu foarte multe victime, în marea majoritate femei şi copii. Doresc să vă transmit, în aceste momente dificile, compasiunea şi solidaritatea poporului român cu poporul pakistanez şi cu familiile victimelor şi să urez însănătoşire grabnică celor răniţi", se arată în mesajul preşedintelui Klaus Iohannis.

De asemenea, şeful statului a mai transmis că România condamnă cu fermitate astfel de atentate şi rămâne angajată în lupta internaţională împotriva terorismului.

Cel puţin 69 de persoane au murit şi peste 300 au fost rănite într-un atac sinucigaş comis, duminică, într-un parc din oraşul Lahore, estul Pakistanului, în duminica Paştelui, iar cele mai multe dintre victime sunt femei şi copii, informează Reuters, citând reprezentanţi ai serviciilor de intervenţie şi oficiali din guvern.

sursa: mediafax.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *