Timpul.md

Externe 26 Aprilie 2010 | 09:17

Iulia Timoşenko: „Pe noi, practic, ne vând!”

Sâmbătă, în cadrul unui miting la Kiev, liderul opoziţiei, Iulia Timoşenko, a anunţat declanşarea unor ample manifestări de protest împotriva ratificării acordului Medvedev-Ianukovici prin care flota militară a Federaţiei Ruse obţine dreptul de a se afla în Crimeea până în anul 2042.

„Numiţi-mi măcar o singură ţară în care ar fi posibilă iniţierea unor dezbateri, fie în Radă, ori Parlament, Senat, Congres, despre separarea unei părţi a teritoriului ei pentru sute de ani, iar deputaţii să se confrunte în jurul ideii de a ceda sau de a nu ceda teritoriul ţării lor natale, de a vinde sau de a nu vinde Patria!”, s-a adresat Iulia Timoşenko celor circa cinci mii de susţinătorilor ai săi, adunaţi sâmbătă în capitala Ucrainei.

Liderul opoziţiei i-a chemat pe toţi ucrainenii că vină mâine, la ora 10.00, în faţa Radei Supreme pentru a nu admite ratificarea acordului care, în opinia ei, reprezintă „un pas de trădare şi de ruşine naţională”.

Timoşenko a lansat un apel către toate forţele patriotice din Ucraina de a se uni pentru a demite cât mai curând actuala putere de la Kiev.
Între timp, agenţia de presă UNIAN anunţă că azi la Kiev soseşte într-o vizită de lucru „planificată” premierul rus Vladimir Putin.





Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus