Timpul.md

Actualitate 21 Aprilie 2015 | 07:01

Iurie Colesnic: Nepăsarea care ne-a furat istoria

De Paștele Blajinilor, când în toate cimitirele din Moldova e mare animație, aici e liniște și pustiu.

Mormintele stau singuratice, obosite de așteptare și nimeni nu lasă o floare în preajmă și nu aprinde o lumânare de pomenire. Căci cei înhumați în Cimitirul Râșcanu nu mai au pe nimeni. S-au stins în timp, au apus rând pe rând neamurile boierești, iar cei care au supraviețuit fie că au luat calea pribegiei, fie că au fost înghițiți de GULAGUL sovietic... Istoria acestui cimitir numără câteva sute de ani.

Pe la 1777 pe moşia satului Visterniceni, care aparţinea boierilor Râşcanu, a fost înălţată o biserică cu hramul Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. În jurul bisericii a fost repartizat un loc pentru cimitir, care în istorie aşa şi a intrat cu numele de Cimitirul „Râşcanu”.

Prima piatră, poate cea mai veche descoperită în acest cimitir, era datată cu anul 1813 şi cele mai renumite familii de nobili moldoveni şi-au adus aici rudele decedate din generaţie în generaţie. Familia Râşcanu, Krupenski, Donici, Russo, Catargi, Ralli, Ziloti, Semigradov, Popovschi ş.a.

Și dacă n-au fost cruțate cavourile mari cum a fost, de pildă cel al familiei Catargi, apoi morminte singulare cum a fost cel al lui Victorin Popovschi, fiul istoricului Nicolae Popovschi, care la rândul lui era fiul preotului Alexandru Popovschi, paroh al Bisericii Sf. Constantin și Elena timp de câțiva zeci de ani, au fost distruse deja după anul 1990.

S-a păstrat ca prin minune un singur mormânt aparţinând familiei Ziloti, o unică rădăcină care amintește de obârșia basarabeană a celebrului pianist de talie mondială Alexandru Ziloti, e mormântul mareşalului nobilimii din Chişinău Ioan Matei Ziloti (1824-1876), decedat la 52 de ani. Și tot ca un miracol poate fi considerat faptul că încă mai există o piatră de mormânt ce amintește de familia Rally-Arbore.

Scriitorul și omul politic Zamfir Rally-Arbore a rămas orfan în copilărie. Întâi a murit tatăl, Constantin Rally-Arbore, iar apoi a murit mama.
Norocul lui a fost că şi neamul Arbore, şi neamul Matias era numeros şi bogat. El n-a simţit lipsuri materiale, dar tot timpul a tânjit după căldura căminului părintesc. Şi aici un joc delicat al sorţii - tot timpul destinul l-a aruncat departe de casă, printre străini, punându-l mereu la încercare şi din această dragoste pentru casa lui părintească, probabil au şi izvorât acele lucrări fundamentale pentru cultura noastră Basarabia în secolul XIX (1898), Dicţionarul geografic al Basarabiei (1904) şi zecile de lucrări publicistice şi literare din care răzbate această dorinţă nestinsă de a fi cât mai aproape de baştină.

Curios lucru, la Chişinău au fost editate în anul 2000 două volume de Scrisori din Basarabia, scrisori care sunt atribuite tot lui Zamfir Arbore, omul care era la curent cu toată presa care apărea în Rusia şi depista toate momentele legate de baştina sa.

Şi totuşi, această Basarabie era în închipuirea lui raportată doar la Cimitirul „Râşcanu”. Cimitir din preajma Bisericii „Sfinţii Constantin şi Elena”, ctitorie a boierului Dimitrie Râşcanu, cimitir în care şi-au găsit somnul de veci cele mai vechi şi distinse neamuri din Basarabia: Donici, Russo, Catargi, Semigradov, Arbore ş.a.

În amintirea copilului Zamfir, mormântul părinţilor se arată astfel: „Apoi alte amintiri, alte tablouri din trecutul meu... Iată cimitirul de la Biserica «Râşcanu», unde se afla mormântul mumei şi al tatălui meu... o placă mare de marmură este culcată peste acest scump mormânt; deasupra plăcii evanghelia deschisă, făcută tot din marmură; pe pagină stă scris: «Veniţi la mine, voi toţi, munciţii, şi vă voi odihni!» Şi lacrimi mă îneacă iarăşi, pieptul mi se sbuciumă de durere... mă simt muncit... vroi odihnă!”

Astăzi Cimitirul „Râşcanu”, reprezintă o pârloagă din care răsar doar câteva cruci de piatră, de lemn sau chiar din ţevi de fier. N-a rămas nimic din mormintele familiei Catargi, n-au mai rămas mormintele familiei Russo şi din toată familia Arbore, printr-o minune, s-a păstrat doar un singur mormânt, al lui Mihail Rally.

Biografia acestui om a fost scrisă de Gheorghe Bezviconi şi chiar poza lui a fost tipărită de două ori, deoarece fusese implicat de unii cercetători într-o confuzie ştiinţifică. E. Dvoicenko a publicat fotografia lui drept fotografia cavalerului Costache Stamati. S-au făcut precizările de rigoare, a fost restabilit adevărul şi revistele de specialitate au republicat imaginea lui.

Genealogic Mihail Rally se înscrie exact în formula prezentată de Gheorghe Bezviconi în studiul Contribuţii la istoria boierimii basarabene (Din trecutul nostru, 1935, nr. 17-20): „Printre fiii lui Zamfirache Rally sunt cunoscuţi mai ales Grigore (+ 1835), ofiţerii Ioan şi Mihail, şi Constantin. Copiii lui Ioan (+ 1858), moşier la Dolna, epitrop al liceului regional din Chişinău (1847-1853), însurat cu Ana Pavlovna Poltoraţik, au fost: Elena principesa I.V. Mamatova, Nadejda D.I. Polonski şi Constantin (1847-89), căsătorit cu Eugenia Ksaverievna Kudrevici (1850-94), cunoscuta femeie de bine, fina împăratului. Tatăl ei, Ksaverii Simionovici Kudrevici (1808-1871), a fost general.

Fratele lui Ioan, Mihail Rally (+ 1861), ajuns ştabs-căpitan al regimentului de ulani – Iamburgski, s-a retras din armată; prin anii 1837-1850, a ocupat unele funcţii după alegerile nobilimii, a fost judecător al ţin. Orhei şi Chişinău, apoi s-a dedat gospodăriei pe moşia Vărzăreşti. Prima lui soţie, Domnica (1818-1841), era fiica popularului preşedinte al judecătoriei penale, Condratie Iacovlevici Reva (1776-1837), locţiitorul guvernatorului Basarabiei, Feodorov. Preşedintele Reva a mai avut două fiice: Olga Rally şi Zinovia Botezat (+ 1891). A doua soţie a lui Mihail Rally, a fost Elizaveta (1828-1914), sora generalilor Mihail şi Vladimir Makeev, copiii generalului Petre Const. Makeev (1793-1866).

Mărturisindu-se apoi cu amiralul Voevodski, Elizaveta Petrovna a murit pe moşia Lukanovka din Podolia. Din a doua căsătorie s-a născut o fiică, Elena (1854-1880), soţia viceamiralului princ. Leonid Alexeevici Uhtomski, a cărui fiică, Elena, s-a măritat cu Eugeniu Ivanovici Martânov, apoi – cu Rodoslav Mih. Dimcev. Din prima căsătorie a Elenei s-a născut un fiu, Boris Martânov (n. 1890), însurat cu baroana Natalia Vlad. Frederiks, apoi – cu Nadejda Alexeevna Holiavco, născută Iahontova.

Fiul lui Mihail Rally, din prima căsătorie, Alexandru (1838-1887), s-a însurat cu Ecaterina, fiica colonelului Hotiaev, din această căsătorie născându-se venerabilele noastre colaboratoare la această lucrare: Eliza Ţvetinovici, văduva ofiţerului Eugeniu Ivanovici Ţvetinovici (1867-1907), de origine sârbă, şi Elena, baroana Hübschvon Grossthal.”

Dacă Gheorghe Bezviconi a reuşit să fixeze în notele sale genealogice locul exact al familiei Arbore şi al familiei Rally, apoi noi, contemporanii, am făcut totul ca să ştergem argumentul material al existenţei acestor familii. Dar şi în această situaţie putem face unele precizări care i-au scăpat distinsului genealogist basarabean. Mormântul lui Mihail Rally, păstrat ca prin minune, ne-a permis să facem o notiţă biografică principială. Acest boier basarabean s-a născut la 23 decembrie 1807 şi a decedat la 22 ianuarie 1861.

Acelaşi lucru se referă la o altă piatră funerară ce ne aminteşte de Ecaterina Matias, născută Rally, mătuşa lui Zamfir Arbore. Ea a decedat la 19 decembrie 1869 şi soţul ei şi copiii: Maria, Emanuil şi Mihail i-au fixat această piatră funerară. Mormântul lui Grigore Rally, decedat la 33 de ani, mai aminteşte şi el, până când, de legătura acestui neam cu Chişinăul. Am scris conştient până când, fiindcă piatra de pe morminte este crăpată şi aflarea ei în preajma bisericii este doar o chestiune de timp. În orice zi ele pot fi duse şi aruncate cum s-a întâmplat cu alte sute de pietre funerare.

Dar până atunci mormântul lui Mihail Rally, protagonistul unei confuzii istorice, continuă să mai străjuiască peste fostul cimitir din dealul Bisericii Râşcanilor.

În anii ’80 ai secolului XX, în legătură cu construirea unei artere de transport de-a lungul Bâcului, cimitirul a fost distrus, iar partea lui de nord a fost lăsată să se degradeze definitiv ca în acel loc să fie construite case de locuit.

La ora actuală s-au păstrat doar câteva morminte în jurul bisericii. În felul acesta odată cu dispariţia Cimitirului „Râşcanu” a dispărut una din cele mai importante arhive, aflate sub cerul liber, o arhivă fără de care nu se poate reconstitui trecutul nici al Chişinăului, nici al Basarabiei.


Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus