Timpul.md

Dan Dungaciu 4 Martie 2010 | 16:35

Jandarmul român de ieri si birocratul român de azi

„Fara interbelicul romanesc, RM ar fi fost astazi o Transnistrie mai extinsa…”

„Fara interbelicul romanesc, RM ar fi fost astazi o Transnistrie mai extinsa…”

(Valentin Mandacanu)

Ziarul TIMPUL a readus salutar in dezbaterea publica, direct sau indirect, doua teme cruciale pentru modul de abordare a relatiilor dintre cele doua maluri ale Prutului. Pe de o parte, recuperarea si revizuirea memoriei interbelice a acestei relatii („palma jandarmului” versus „glontul sovietic”). Pe de alta, dificultatile inadmisibile ce apar astazi in functionarea eficace a relatiei Bucuresti-Chisinau (cazul Acordului de mic trafic). Aparent disparate, cele doua problematici sunt periculos de apropiate. Nu doar pentru ca vor fi puse, abuziv, in paralel de catre cei care nu vor ca relatiile moldo-romane sa functioneze senin, dar si pentru ca, indirect, favorizeaza astazi perpetuarea unor clisee - mai periculoase decat cele de ieri - despre prestatia Bucurestiului in stanga Prutului. Dar sa le luam pe rand.

Resurectia unei mize

Activitatea Comisiei pentru studierea si aprecierea regimului comunist totalitar din RM, numita si „Comisia Ghimpu”, repune pe tapet o tema esentiala, mereu trecuta in penumbra dezbaterilor de partea oficiala sau oficioasa a istoriografiei de extractie sovietica de la Chisinau - atrocitatile comise de regimul comunist de ocupatie. Recentele aparitii in presa ale unor voci autorizate ce vorbesc despre numarul real al basarabenilor care au decedat prin infometare, au fost deportati sau executati (peste 300 de mii) nu pot fi ignorate sau trecute cu vederea. In plus, istoria recenta a acestui spatiu va trebui serios reevaluata, indiferent cat de persistenta ramane in mentalul public „palma jandarmului roman”. Chiar si pentru acei care inca se incapataneaza sa creada in ea neclintit, dilema ridicata de Constantin Tanase in ceea ce priveste consecintele ocupatiei sovietice ramane imposibil de evitat: „Voi ce ati fi preferat - o palma sau un glonte in cap?... Sa nu uitam niciodata: palma jandarmului roman a salvat de la moarte sute de mii de basarabeni”. Fie si numai din aceasta perspectiva (care a primit, de altminteri, o nuantare ulterioara chiar in paginile aceluiasi cotidian), reevaluarea celui mai putin discutat interval istoric din spatiul dintre Prut si Nistru va trebui facuta.

Apostoli, aventurieri, pedepsiti

Nu e cazul sa reluam aici lucruri deja discutate. Dar cateva chestiuni raman esentiale pentru conturarea unui cadru just, in care discutia despre interbelicul romanesc trebuie purtata. Mostenirea tarista lasa in 1918 o Basarabiei cu o populatie preponderent taraneasca: 13% urban, 87% rural, iar dintre cei 56,2% de romani, doar 31,5% traiau in orase. Gradul de alfabetizare al provinciei era extrem de redus, procentul cel mai mic fiind al romanilor. Compatibilizarea institutionala a fost problema cea mai dura cu care s-a confruntat administratia romaneasca atunci. Functionarii treceau greu Prutul, iar cei din Basarabia, urmasii vechiului regim, boicotau masiv initiativele Bucurestiului si refuzau sa vorbeasca alta limba decat rusa. In aceste conditii, trei sunt tipurile de „administratori” care ajung in Basarabia dupa 1918: apostolii, aventurierii si pedepsitii.
Apostolatul il fac, inainte de toate, dascalii. Numarul scolilor primare din Basarabia a crescut simtitor dupa Unire, iar despre acest fenomen au scris frumos si competent istoricii de la Chisinau. Un absolvent de Sorbona, de pilda, in calitate de „luptator” si „intelectual”, vroia sa predea italiana si franceza in Basarabia pentru a aduce romanii rusificati si burghezia rusa mai aproape de limba si cultura romana, latina ca fond. Proiectul educational declansat si derulat de apostoli peste Prut a fost de succes: sintagma „scoala la romani” s-a bucurat de consideratie o perioada lunga, chiar si anii ’50-’60 in ceea ce devenise RSSM.

Aventurierii sunt categoria inevitabila in acele circumstante. Fara sa stie mare lucru despre ce se petrece acolo, cu o mentalitate de conchistadori, de colonisti imperiali in Africa (sintagma s-a folosit explicit), se duc in Basarabia si incearca lovituri spectaculoase. Numarul lor nu este insa semnificativ, iar fenomenul dispare treptat dupa cativa ani. Pedepsitii Vechiului Regim care ajung in Basarabia sunt categoria cea mai popularizata de istoriografia sovietica (apoi moldovenista). Trimiterea functionarului public, a soldatului sau jandarmului in Basarabia pentru incompetenta sau incalcarea regulamentelor era o practica frecventa in epoca. Nu erau de fiecare data sau obligatoriu rau intentionati, dar nu vroiau sau nu stiau ce sa faca. Lipsa de comunicare si de intelegere a zonei sau excesul de zel sunt cauze care trebuie sa fie si ele cuantificate in conturarea unei imagini nu tocmai favorabile si, ulterior, abundent manipulata ideologic.

Primul proiect european de modernizare

Daca inainte de 1918 nu exista nicio scoala romaneasca, dupa 1918 s-a produs o adevarata „revolutie culturala”, dupa cum avea sa spuna Alexandru Boldur. Numarul scolilor creste sensibil, astfel ca, in ianuarie 1939, existau 2718 scoli, cu 7581 de invatatori si 346.747 copii. Progresul industrial a fost evident si aici: daca inainte de razboi existau 207 stabilimente industriale care produceau 250 milioane de lei; in 1932 existau deja 213 fabrici care produceau 800 milioane de lei. S-au infiintat banci: Banca Basarabiei (1920) cu sucursale peste tot; Banca Dacia, Banca Romaneasca, Banca Uniunea Romana, Banca Iasilor, Banca Viticola a Romaniei, Banca Moldova etc. Comertul s-a dezvoltat si el: in 1938, existau peste 20.576 de firme individuale si comerciale, dar structura etnica s-a pastrat: 5209 romanesti (17%), 8136 evreiesti si 5584 de alte nationalitati. Inapoiata provincie tarista a Basarabiei avea sa resimta cel mai puternic socul proiectului de modernizare derulat la scara Romaniei Mari in domeniul comunicatiilor si al transportului. Dupa razboi exista in Basarabia o cale ferata deplorabila (plus ecartament diferit de cel romanesc, la fel ca si astazi). Progresul a fost evident si cuantificabil. In 1919, drumul Galati-Chisinau se facea in 19 ore - in 1938 se facea in opt ore; daca, inainte de razboi, in Basarabia circulau 29 de locomotive, in 1920 circulau 130. Romania a fost printre primele tari din lume care a folosit transport aerian, in Basarabia construindu-se trei aeroporturi - la Chisinau (1921), Cetatea Alba (1935) si Ismail (1935).

Pleaca jandarmul, vine functionarul?

Paradoxal, dar tocmai cand reevaluarea ocupatiei sovietice deschide usile unei dezbateri oneste despre intervalul interbelic, apare o miza noua, care ofera doritorilor de a bloca respectivele reevaluari si dezbateri munitie nesperata. In locul „jandarmului roman” de ieri va fi asezat, tacit sau explicit... „birocratului roman” de astazi. Si el va deveni, pentru perpetuatorii de ieri ai mitului ocupatiei romanesti, chintesenta dezinteresului, a dispretului si a lipsei de consideratie a Bucurestiului fata de basarabeni! Asta este miza reala a balbelor inexplicabile ale unor decidenti din Romania in ceea ce priveste, de pilda, gestionarea Acordului de mic trafic la frontiera. Dar este un subiect la care vom reveni cu alt prilej.

Dan Dungaciu
d.dungaciu@gmail.com

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus