Actualitate

JO 2016 – Atletism: Primul titlu olimpic pentru Jamaica la 110 m garduri

McLeod, în vârstă de 26 ani, a adus astfel primul titlu olimpic în această probă pentru Jamaica, țară ai cărei atleți sunt specializați mai ales în probele de sprint.

Spaniolul de origine cubaneză Orlando Ortega a intrat în posesia medaliei de argint, fiind cronometrat în 13sec.17/100, în timp ce bronzul a revenit francezului Dimitri Bascou (13sec.24/100).

Finala olimpică la 110 m garduri s-a derulat în absența campionului mondial en titre, rusul Serghei Șubenkov, suspendat de Federația internațională de atletism (IAAF) în urma scandalului de dopaj care a afectat țara sa.

Americanul Aries Merritt, campionul olimpic ne titre, deținătorul recordului mondial și medaliat cu bronz la Mondialele de anul trecut, nu este prezent la Rio, nereușind să se califice cu ocazia selecțiilor americane.

Jamaicanul Omar McLeod este singurul atlet care a reușit să alege la 100 m plat în mai puțin de 10 secunde (9sec.99/100) iar la 110 m garduri în mai puțin de 13 secunde (12sec.97/100), fiind totodată campionul mondial en titre la 60 m (în sală), subliniază AFP.

Clasament final — 110 m garduri:
1. Omar McLeod (Jamaica) 13,05
2. Orlando Ortega (Spania) 13,17
3. Dimitri Bascou (Franța) 13,24
4. Pascal Martinot-Lagarde (Franța) 13,29
5. Devon Allen (SUA) 13,31
6. Johnathan Cabral (Canada) 13,40
7. Milan Trajkovic (Cipru) 13,41
8. Ronnie Ash (SUA) — descalificat 

agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *