Timpul.md

Editorial 2 Februarie 2016 | 08:15

Jos Republica Moldova

Critica adusă de opoziție puterii este, în realitate, un rechizitoriu față de întreaga clasă politică ce a condus RM în ultimii 20 de ani. Dacă schimbarea unui funcționar cu altul ar fi suficientă pentru a reporni motoarele „statalității”, problemele s-ar rezolva ușor, dar dacă problema este chiar R. Moldova? 

Ce metode pașnice există pentru a pune punct pe un proiect eșuat? Aceste întrebări retorice stârnesc icnete de furie din partea nomenclaturiștilor, care se agață de „statalitate” și folosesc retorica pro (UE, unionism, Rusia) pentru a căpăta voturi și a face afaceri cu statul. Deși politica statului RM a fost influențată de diverse entități din exterior, nimănui nu i-a fost permis o implicare în treburile directe. Dacă ar fi fost așa, azi am fi avut aici, fie un „plan Kozak” rusesc, fie un DNA sau DIICOT (Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism) românesc. Dacă la început, RM avea trei căi pe care putea evolua - stat independent, parte a Federației Ruse sau parte a României, astăzi, una dintre ele, planul statalist constă în menținerea actualului statu-quo, care ar permite să fie „șefi” și să gestioneze banii publici în continuare.

Adepții acestui statalism de doi bani sunt jenați să recunoască că au greșit, promovând așa ceva în ultimii douăzeci de ani și au inventat o nouă „vacă sfântă” - apariția națiunii civice moldovenești, unde nu contează ce etnie au membrii ei. Existența unui stat fiabil nu înseamnă doar menținerea „rumînilor pisti Prut”, clamarea unei independențe pe hârtie (cu trupe rusești pe teritoriu) sau apariția națiunii civice, ci școli, grădinițe, spitale, universități, drumuri, pensii, salarii și locuri de muncă, bine plătite. Lipsa unor fundamente interne pentru existența statului se vede și din structura economică a lui. Cetățenii RM, care lucrează peste hotare, trimit anual în jur de 1 miliard de dolari (aproape 80% din bugetul guvernului). Finanțatorii externi contribuie și ei anual cu aproximativ 20% din bugetul statului. Ce fel de stat e acesta care mai există doar pentru că cineva trimite bani din exterior, iar cei din interior n-au curajul să recunoască că au eșuat?

Viitorul… până la colaps

Timpul va demonstra, dacă este sau nu clasa politică capabilă să genereze locuri de muncă, salarii și pensii la nivel european sau va continua să sfideze promisiunile acordate cetățenilor și partenerilor. Valul de proteste, din ultima perioadă, este preluat, în mare parte, de forțe politice cu interese obscure, dar, nemulțumirea cetățenilor este una cât se poate de validă. Problema a început anul trecut, când, în lunile ianuarie - februarie, cursul leului față de dolar a sărit de la 13 lei la 18 lei. Lipsa unor fundamente economice solide, dar și inexistența unui guvernator responsabil, au dus cursul la peste 20 lei față de dolar în octombrie 2015, unde a rămas până astăzi (20.65 - 28 ianuarie, curs BNM). Se știe că principalul obiectiv al BNM este asigurarea și menținerea stabilității prețurilor. Această devalorizare a prețului față de dolar a generat scumpiri în lanț: 50% la legume, 33% la fructe, 20% la zahăr, 21% la ulei, 20% la medicamente, 35% la energie electrică etc. 

Orice societate, în care oamenii trăiesc la limita sărăciei, va avea proteste, când au loc asemenea scumpiri. Pe vremuri, țărănimea, asuprită de marii latifundiari (boieri), făcea răscoale sângeroase și nu putea fi speriată cu acuze de „lovituri de stat”. Dacă o bună parte din probleme au început, odată cu scăparea cursului de sub control, tentativa de „rezolvare” a conflictului dintre cetățenii sărăciți și stat trebuie începută cu numirea unui nou guvernator al Băncii Naționale. Numirea unui guvernator poate turna gaz pe foc și genera noi proteste (dacă este o persoană din interiorul sistemului actual financiar-economic) sau Parlamentul poate numi un guvernator european, cu experiență și un CV imaculat, ales cu ajutorul partenerilor de dezvoltare, care ar putea liniști spiritul „revoluționar” al protestatarilor. Un guvernator european ar fi un semnal pozitiv către mediul de afaceri, care așteaptă să vadă cu ce se termină această criză, dar și un semnal de normalitate pentru societate, care nu crede că elitele actuale pot genera lideri capabili să conducă eficient instituțiile statului. Deși, la nivel oficial, nici UE și nici FMI nu pot cere ca guvernatorul BNM să fie cu experiență în Europa, această condiție ar putea fi impusă, neoficial, de statul român, în schimbul continuării oferirii de ajutoare nerambursabile.

Noi reforme de ochii lumii?

O veche problemă a finanțelor publice a RM este menținerea unei structuri teritorial-administrative înapoiate. Modelul din trecut, perpetuat în acești douăzeci de ani, era util într-un stat centralizat, unde deciziile importante se luau la Moscova și ajungeau, în lanț, până la șefii de partid din fruntea republicii, care o transmiteau, mai departe, la șefii de partid din raioane.

Într-un stat ce visează să ajungă european, puterea se descentralizează, oferind autorităților locale și bani, și putere de decizie. Menținerea actualei forme de divizare administrativă, cu 33 de raioane, este o garanție că banii publici vor fi risipiți pe instituții administrative inutile și incapabile să genereze dezvoltarea economică. Doar 6 raioane au o populație de peste 100 de mii de locuitori - Soroca, Ialoveni, Hâncești, Ungheni, Cahul și Orhei.

Opt raioane au sub 60 de mii de locuitori - Cimișlia, Glodeni, Ocnița, Leova, Rezina, Taraclia, Dondușeni, Șoldănești, Dubăsari și Basarabeasca (doar 30 de mii). Un sector din Chișinău are o populație mai mare decât de 5-6 raioane luate împreună, dar nu are dreptul să-și aleagă un primar de sector, de ce? Reforma teritorial administrativă trebuia făcută cât mai urgent pentru a nu mai pierde banii, acumulați cu greu, pe structuri ale statului, care n-au nicio utilitate reală și nu pot atrage investiții străine și nu vor reuși niciodată să asigure o dezvoltare regională care să genereze locuri de muncă bine plătite.

Această reformă administrativă trebuie făcută cât mai urgent, chiar dacă noile diviziuni administrative se numesc „uezduri”, pentru a nu pune o presiune fonică prea mare pe românofobii din majoritatea parlamentară. Reformele „nepopulare”, printre activiștii de partid și angajații statului, trebuie pregătite acum, când există suficient timp pentru amortizarea lor, adică până la viitoarele alegeri. La numărul populației din RM de astăzi, ar fi suficiente câte două diviziuni administrative în fiecare din cele trei regiuni de dezvoltare (nord, centru,sud). Dacă statul și-ar manifesta dorința acestei reforme, partenerii externi ar oferi fonduri pentru studii, dar și pentru implementarea ei. Avansarea spre Uniunea Europeană, cu raioane desenate în alt secol, este o absurditate.

Statul nu poate, în 2-3 luni, să dubleze pensiile și salariile. Această perioadă, însă, este suficientă pentru câteva reforme curajoase, care ar oferi o șansă reală pentru evitarea unei crize umanitare. Eficiența bugetar-fiscală se obține nu doar prin colectarea unor sume mai mari de bani, dar prin crearea unui cadru legal, unde banii publici nu sunt aruncați pe geam, prin susținerea unor structuri ineficiente, inutile și total expirate în condițiile actuale.

Cultură politică - Ansamblul modelelor de comportament, însușite și transmise social, ce caracterizează un guvern și politica unei societăți. Cultura politică desemnează adesea dimensiunea psihologică a comportamentului politic - convingeri, sentimente și orientări evaluative. O cultură politică este produsul unei experiențe istorice a întregii societăți precum și experiența personală, ce contribuie la angajarea fiecărui individ. În cadrul unei culturi politice naționale, se pot distinge subculturi, cele ale elitei și maselor, reflectând diferențe în orientările factorilor de decizie față de cele ce aparțin cetățenilor mai puțin activi. Cultura maselor, la rândul său, poate fi constituită din numeroase subculturi, bazate pe diferențele de clasă, etnice, regionale sau altele. În trecut, fenomene asemănătoare au fost studiate sub etichetări, precum: caracter național, temperament, etos, spirit, mit, ideologie politică, psihologie politică națională și valori politice fundamentale. (Dicționar de analiză Politică, 1993, Jack C. Plano.) 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus