Timpul.md

Editorial 12 Octombrie 2016 | 09:00

Jurnal de călătorie: Geopolitica Siberiei

Pentru cineva familiarizat cu diversitatea spațială orice călătorie într-o nouă destinație naște inevitabil un paralelism istoric și asociativ. În acest an, grație continuării proiectului național pentru tineret Expedițiile Memoriei, am ajuns în perioada 19-28 septembrie în regiunea Irkutsk, Federația Rusă, unde în anul 1949 au fost deportați circa șase mii de basarabeni.  

Despre rezultatele acestor expediții voi mai scrie, împreună cu alți expediționari, în numerele următoare ale TIMPULUI, pentru că lucrurile constatate în realitățile siberiene sunt de-a dreptul șocante. În aceste reflecții, mi-am propus să dezvolt o altă perspectivă asupra acestui spațiu, care în imaginarul nostru conține multe stereotipuri și mituri, chiar și pentru istorici, greu de surmontat și de acceptat.

Interferențe istorice ruso-sino-americane

Considerat a fi capitala Siberiei Orientale, orașul Irkutsk, pare de departe a fi un oraș european, un prim lucru care impresionează plăcut. Arhitectura țaristă, cu nuanțe europene este cea care definește conturul istoric și dă conotație de epocă, la care se alătură clădirile de tip sovietic, contrastante, dar așezate armonios printre blocurile din centru și la periferii. Elementul exotic îl constituie desigur casele din lemn, care pot fi văzute peste tot în oraș, accentuând o cultură rusă rurală și plină de farmec rustic. Într-o pornire inițială după 1991, mediul de afaceri rus din Irkutsk a încercat demontarea acestui „atavism” arhitectural, considerat demodat și lipsit de sens în condițiile modernizării, dar la scurt timp a renunțat la această idee. Miile de turiști europeni care au început să vină la Baikal, au început să caute tocmai acest mediu rustic și tradițional rus, ceea ce a redimensionat păstrarea și înmulțirea acestor case, în care printre altele, am fost cazați și noi.

Modernizarea și europenizarea orașului și a regiunii s-au produs pe parcursul descoperirii și explorării Siberiei în general, fapt ce seamănă izbitor cu felul în care americanii au cucerit Vestul sălbatic și l-au făcut parte integrantă a statului. Acest proces a fost o intersectare a intereselor de extindere a Rusiei Moscovite în timpul lui Ivan al IV-lea, a mediului de afaceri rus, reprezentat de familia Stroganov și detașamentelor de cazaci conduse de Ermak, aflate în slujba statului rus și angrenate ca trupe de mercenari în descoperirea spațiului de după munții Ural. În anul 1581 Ermac a început marea aventură de descălecat rus în Siberia, împreună cu un detașament de 1 636 cazaci, care demara un proces de circa 80 de ani, în care prin forța armată brută, negocieri și șiretlicuri, s-a reușit atingerea Oceanului Pacific. Unele popoare ale regiunii, nomade și înapoiate, la fel ca și indienii din preria americană, vor fi exterminate, altele vor opune rezistență acerbă, reușind în cele din urmă să obțină anumite concesii prin plata tributului (cum ar fi tungușii), iar altele au devenit complice la procesul de extindere. Au existat și cazuri când anumite popoare siberiene au intrat benevol în înțelegere cu exploratorii ruși, pentru a se proteja de alte popoare nomade sau vecini periculoși (cazul bureaților), devenind în timp aliați ai rușilor, dar există de asemenea cazuri de asimilare a rușilor printre populația locală.

În acest context s-a dezvoltat fibra imperială rusă, în concurență nu doar cu popoarele nomade pe care le-au întâlnit în calea lor, dar și în rivalitate cu puterile militare ale regiunii, în mod special mongolii și chinezii, ceea ce a creat în timp o geopolitică a Siberiei deosebit de complexă. În mod special este vorba de rivalitatea cu China, care pretinde o mare parte din teritoriul actual al Siberiei, în baza unei statalități anterioare venirii rușilor în acest spațiu. Mai ales și din considerentul că actuala configurație demografică a Siberiei întreține această rivalitate. Cu o suprafață de 13.1 milioane kilometri pătrați, ceea ce constituie circa 77 la sută din teritoriul Rusei, Siberia abia atinge o populație de 40 milioane oameni, adică 27 la sută din totalul populației Federației Ruse. Evident că surplusul de populație chineză la sud, unde este concentrată a cincea parte a populației globului, face jinduită de către vecinul celest această regiune, iar pericolul chinez l-am resimțit din plin aflându-ne la Irkutsk. Pe pereții clădirilor vedeam multiple inscripționări și postere care enunțau că „nu vom ceda Siberia Chinei”, iar autoritățile ruse sunt foarte vigilente la afluxul și prezența chinezilor în regiune.

Actualmente se observă o apropiere între ruși și chinezi, pe fundalul rivalității cu americanii, care a făcut ca interesele celor doi vecini să coincidă. Am observat acest lucru prin numărul mare de turiști chinezi prezenți în regiunea Irkutsk și în jumătate din pasagerii avionului care zbura de la Irkutsk la Moscova. Ni s-a spus că procedurile de circulație între cetățenii celor două țări a fost simplificat, rușii și chinezii putând să se viziteze unii pe ceilalți în baza unor liste întocmite de agențiile de turism. Cea mai mare parte a comerțului regiunii se face cu China, în mod special industria lemnului. Moldovenii la care am stat prin regiune au afaceri cu lemn cu China, iar ei angajau prioritar chinezi la muncă, pentru faptul că sunt eficienți și ieftini. Chiar dacă etalează la moment anumite simpatii de circumstanță față de ruși, așa cum a fost și în alte perioade istorice (spre exemplu în timpul marii prietenii între Mao și Stalin), chinezii nu ascund că au ca scop acapararea Siberiei și folosesc actualul context de alianță pentru întărirea pozițiilor lor în Rusia Siberiană. Chinezii care lucrau pentru moldoveni, departe de a fi școliți și mari gramatei în materie de politică, în momentele de relaxare, nu ezitau să le spună că odată și odată Siberia va fi a lor, că la ei există chiar și hărți în care Siberia este pusă în hotarele statului chinez.

Femeia care ne-a găzduit în Irkutsk, deși pretinde că nu se pricepe la politică, ne-a dat o adevărată lecție de geopolitică regională în timpul discuțiilor pe care le aveam la ceai cu clătite. Era nedumerită de faptul de ce Rusia și Europa nu se înțeleg, atâta timp cât cel mai mare pericol pentru ruși sunt chinezii. A avut mari speranțe că relațiile bune între Putin și Merkel la începutul anilor 2000 vor aduce Rusia în Uniunea Europeană, iar prin aceasta se va finaliza procesul de modernizare și europenizare a Federației Ruse. Pentru că rușii în viziunea ei sunt europeni. Dădea vina pe americani, care sunt geloși pe o apropiere între Europa și Rusia și care împiedică o apropiere reală între cele două părți. Până la urmă era încrezută că doar unind forțele europenii, rușii și americanii vor reuși să-i oprească pe chinezi și astfel să salveze Rusia.

Irkutsk – Parisul Siberiei

Istoria orașului Irkutsk începe la 1652, când Ivan Pohabov a construit un cartier de iarnă în regiune pentru comerțul cu aur și colectarea taxelor în blănuri de la bureați. În anul 1661, Iacov Pohabov a construit un „ostrog” (fortăreață, cetate), dată luată oficial drept fondarea orașului Irkutsk. „Drumul Siberian”, construit în 1760, a clădit prima conexiune între Moscova și Irkutsk, dând un impuls important în dezvoltarea orașului și poziționându-l strategic în economia Siberiei. În urma reformelor lui Speransky, care împărțea administrativ Siberia de la râul Enisei, orașul Irkutsk devenea reședința guvernatorului general al Siberiei Orientale.

După tentativa nereușită a decembriștilor de a impune o reformă liberală Rusiei țariste, printr-o răscoală planificată în 1825, împăratul Nicolai I a exilat în regiunea Irkutsk o mare parte a nobilimii, corpului militar și simpatizanților liberali (printre care poeți și artiști). Datorită acestui fapt, orașul Irkutsk a devenit un centru major al vieții intelectuale și sociale din regiune, cea mai mare parte a moștenirii culturale actuale venind chiar și actualmente din acele timpuri. Multe dintre casele din lemn la care am făcut referință, dotate cu ornament și decorațiuni în stil european, sunt rezultatul șederii acolo a decembriștilor. Cel mai elocvent și mai reprezentativ din acest punct de vedere este cazul vilei lui Trubețkoi, care actualmente găzduiește Muzeul Decembriștilor din Irkutsk.

Către sfârșitul secolului XIX, în orașul Irkutsk exista un exilat la doi localnici, oameni de diferite origini, de la decembriști la bolșevici, petrecând în regiune ani grei de detenție și influențând astfel cultura și dezvoltarea orașului. Printr-un paralelism istoric, același lucru l-am descoperit și în regiunea Karaganda din Kazahstan, unde prezența unui număr impresionant de intelectuali, profesori, artiști, pictori și scriitori au dezvoltat și îmbogățit cultural orașul, oferindu-i o dimensiune de europenism.

În anul 1896 în Irkutsk a ajuns electricitatea, un an mai târziu aici fiind construit primul teatru, iar în 1898 în oraș ajungea primul tren. Grație acestor transformări, începând cu anul 1900, orașul a fost denumit „Parisul Siberiei”.

În timpul revoluției ruse și războiului civil, Irkutsk a devenit locul unor sângeroase confruntări între „albi” și „roșii”, locul în care conducătorul armatei albgardiste Alexandr Kolceak și-a aranjat cartierul general o perioadă (am locuit în Irkutsk chiar lângă biserica ortodoxă unde acesta s-a cununat). Tot aici Kolceak va fi executat, ceea ce a pus capăt în mare parte rezistenței antibolșevice în Siberia.

Transformările ulterioare ale orașului și regiunii Irkutsk vor fi tratate pe larg în numărul următor al ziarului TIMPUL, pentru că ele au în vedere perioada sovietică, care a adus în regiune și mase compacte de români din Basarabia, care au fost implicate plenar în ridicarea și exploatarea economică a regiunii.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus