Timpul.md

Bună Dimineața 5 Noiembrie 2010 | 05:16

Jurnalişti-pokerişti

Vi s-a întâmplat presupun, stimaţi colegi, să auziţi acuze la adresa breslei noastre, noi fiind învinuiţi - de-a valma cu alde Petkov, Nichituş şi Starîş - că am fi nişte vânduţi. Este ca şi cum ai spune că toate femeile sunt prostituate...

Există o diferenţă majoră între jurnalişti. Aproape toţi se întâmplă să mai trişeze din când în când, dar numai unii „reuşesc” să existe în minciună 24 din 24 de ore. Acesta este hotarul care ne desparte de ei... Dacă pentru noi jurnalistica este o activitate care implică şi fiinţa noastră morală, pentru ei aceasta nu este decât un sport. A inventa explozia digului de la Nemţeni ori a ne agăţa nouă etichete perfide este aşa, un joc al minţii. Nu înseamnă că ei cred în explozie ori cred că noi suntem ceea ce spun ei. Eu nu exclud chiar că unii dintre ei ne şi simpatizează cumva şi că ne-ar îndrăgi de-a dreptul dacă le-am aplauda „găselniţele”. Numai aşa pot să explic nedumerirea unora dintre ei în faţa nedorinţei noastre de a-i saluta şi a le vorbi. Pentru ei starea normală ar fi ziua să ne înjurăm în ziare, iar seara să ne întâlnim la o bere în vreunul din barurile de lângă Casa Presei... I-am auzit pe unii dintre ei îndemnându-ne să luăm exemplu de la politicieni, care în faţa camerelor de luat vederi îşi toarnă zoi în cap, iar în lipsa camerelor se salută, se bat pe burtă. Aceşti aşa-zişi colegi ai noştri au ajuns atât de înrăiţi nu doar din cauza şefilor lor, ei sunt înrăiţi şi din cauza că noi i-am repudiat. „Ne repudiaţi? ca şi cum spun ei, înseamnă că suntem cu atât mai îndreptăţiţi să fim antipatici!”. Lor le-ar plăcea să pornim de la următoarea premisă: „Hai să ne jucăm că toţi minţim şi învinge acela care ştie să denatureze cu mai mult talent”. Faptul că noi nu acceptăm această „convenţie” ne priveşte, ei joacă oricum după regulile pe care şi le propun. Mai ales că au patroni generoşi şi suporteri gălăgioşi.

Pentru noi adevărul se relaţionează, cum spuneam, cu moralitatea, pentru ei adevărul este ca şi mingea pentru fotbalişti. Adică, o sculă inertă pe care trebuie să ştii să o bagi în plasa adversarului. Şi nu e fotbalist acela care, în loc să lovească mingea cu cât mai multă măiestrie, se întreabă, de pildă, dacă nu cumva aceasta e confecţionată din pielea unui animal pe cale de dispariţie ori producerea ei are ca efect o poluare gravă.

Într-un cuvânt, jucăm cu ei „sporturi” diferite... Vă mărturisesc că, uneori, împins de patima generalizărilor, am exclamat şi eu: „Toţi judecătorii (toţi medicii, toţi poliţiştii) din ţara asta sunt corupţi!”. Acum înţeleg mai bine ca oricând că există peste tot - şi în justiţie, şi în poliţie, şi în medicină - la fel cum există în jurnalistică, nişte „nit-uri” şi nişte „omegi”, din cauza cărora are de suferit imaginea întregii bresle. Mai grav este atunci când patronii acestor instituţii şi indivizi ajung să decidă destinele unei ţări.

Ar putea oamenii aceştia să facă o jurnalistică mai mult sau mai puţin corectă? Cred că da. Pentru acesta, însă, ar fi nevoie de trei condiţii: să funcţioneze legile, să existe un climat moral sănătos în societate şi adevărul să fie plătit mai bine decât minciuna. Deocamdată, nu avem parte de aşa ceva. În schimb, avem parte din plin de „antrenori” de clasa unui Voronin sau Tkaciuk, care, odată situaţi în fruntea lor, au vocaţia perversă de a le gâdila orgoliile şi a le stârni demonii. Patima de jucători.

Iar a-i pune şefi peste ei pe un Voronin sau un Tkaciuk este ca şi cum le-ai deschide unor „pokerişti” înrăiţi un cazinou în sufrageria propriului apartament...

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus