Timpul.md

Externe 6 Decembrie 2011 | 16:00

Kremlinul implică armata în lupta cu opoziţia rusă

Astăzi, pe străzile Moscovei au intrat ostaşii trupelor de interne pentru a preîntâmpina evoluţia protestelor din capitala Rusiei

Alegerile parlamentare din Federaţia Rusă au trecut, dar la Moscova efectele acestora au început să se resimtă. Azi, prezenţa poliţiei şi a ostaşilor trupelor de interne pe străzile capitalei ruse a ridicat nivelul de alertă în rândurile populaţiei, dar şi a formaţiunilor de opoziţie.

Îngrijorările asupra unor eventuale conflicte dintre putere (Partidul „Rusia Unită”) şi opoziţie au început, de fapt, imediat după anunţarea rezultatelor scrutinului parlamentar. Opoziţia a declarat că rezultatele au fost fraudate, iar luni a ieşit la proteste în centrul Moscovei. Potrivit presei ruseşti, poliţia a intervenit, iar ca rezultat au fost reţinute aproximativ 300 de persoane. În acelaşi timp, secretarul de Stat american, Hillary Clinton, a spus, în timpul reuniunii Consiliului Ministerial al OSCE, că alegerile din Rusia nu au fost nici libere, nici corecte. Declaraţiile americanilor, susţinute de multiplele organizaţii nonguvernamentale care au monitorizat alegerile din Rusia au fost respinse de reprezentanţii partidului majoritar, cel al premierului Vladimir Putin.

Foto: Poliția rusă "escortează" un protestatar anti-putin. Moscova. Reuters

Pe parcursul zilei de astăzi, în presa rusă, precum şi pe reţelele de socializare (Twitter, Facebook) au apărut mai multe mesaje îngrijorătoare despre apariţia pe străzile Moscovei a mai multor camioane pline cu soldaţi ai trupelor de interne şi tehnică militară specială. Aceste mesaje erau însoţite şi de imagini. Agenţia de presă Lenta.ru scria, citând un comunicat al Ministerului rus de Interne, că prezenţa numărului mare de poliţişti pe străzile din capitala rusă se explică prin menţinerea ordinii publice şi că trupele vor fi retrase după anunţarea finală de către Comisia Electorală Centrală a rezultatelor alegerilor şi după retragerea protestatarilor. De asemenea, MAI rusesc menţiona că măsurile luate sunt pentru a păstra stabilitatea în regiunea Moscova. Liderii opoziţiei au chemat şi azi oamenii la proteste.

Nu doar opoziţia a organizat mitinguri. Potrivit RIA Novosti, aproximativ 15 mii de activişti ai Mişcării „Naşi” s-au adunat pentru a saluta victoria Partidului „Rusia Unită”. Andrei Vorobiov, şeful Comitetului executiv central al partidului, a declarat, citat de INTERFAX, că la miting vor discuta nu doar despre câştigul pe care l-au obţinut, dar şi despre punerea în aplicare a promisiunilor electorale.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus