Timpul.md

Actualitate 9 Decembrie 2009 | 13:12

La 80 de ani, Anastasia Mironas risca sa ramna fara casa

In urma cu 17 ani, Anastasia Mironas s-a mutat intr-un apartament din sectorul Telecentru al capitalei. Initial, s-a bucurat de o viata linistita si fara de griji, fiind inconjurata de vecini inimosi si saritori la nevoie. Ulterior, la sugestia unei vecine, care era si administratoare a SEL-ului, matusa Anastasia a decis sa ia in chirie si doi baieti, care s-au dovedit a fi chiriasi cu bucluc…

Drama chisinauiencei Anastasia Mironas, domiciliata pe soseaua Hancesti, 62A, a inceput la cativa ani dupa ce s-a mutat in acest bloc (in 1992). Pentru a-si compensa, cel putin partial, cheltuielile cotidiene pe care le suporta, la sugestia vecinei Larisa Serbusca, a decis sa ia cu chirie doi baieti, feciorii Eulitei Sanduta, locuitoare a satului Curchi (Orhei).
La inceputul lunii septembrie a anului 1997, concubinul Anastasiei Mironas, Vasile Stavila, persoana surdo-muta, a fost internat la Spitalul de Urgenta, in urma unei hemoragii intercraniene. Simtind ca starea sanatatii i se inrautateste, bolnavul a invitat-o pe Anastasia Mironas la spital pentru a-i transmite prin testament, propriul apartament de pe soseaua Hancesti, 58. Intuind, probabil, ca pot obtine profit din aceasta tranzactie, sotii Sanduta s-au oferit nu doar sa o transporte pe dna Mironas la spital, dar au angajat si un notar pentru perfectarea actului testamentar.

Acest document a fost semnat in data de 6 septembrie 1997, iar peste doar cinci zile, noua proprietara a apartamentului din soseaua Hancesti, 58 este invitata de catre Eulita Sanduta in biroul notarului Alexandra Vidrascu, sub pretextul ca trebuie intarit cu o noua semnatura testamentul alcatuit anterior. La fata locului insa, notarul i-a intins un alt act pentru a fi semnat de catre matusa Anastasia. „Eu nu stiu carte, cunosc doar putin limba rusa, ni s-a plans doamna Mironas. In plus, am probleme si cu vederea si nici nu mi-am dat seama ca, de fapt, nu am intarit testamentul, ci mi-am pierdut propria casa”.

Intr-adevar, prin contractul semnat la 11 septembrie 1997 se certifica faptul ca „Mironas Anastasia, denumita „vanzator” a vandut lui Sanduta Eulita, denumita „cumparator”, propriul apartament cu o suprafata de 30 m.p., din soseaua Hancesti, 62A”.
Sesizand faptul ca a fost victima unei escrocherii, pagubita, sustinuta de catre vecini, s-a adresat initial la Departamentul pentru Combaterea Crimei Organizate si Coruptiei (DCCEC) cu cererea de a se intenta un dosar penal pe acest caz. Conducerea DCCEC a retransmis aceasta cerere pentru solutionare pe adresa Comisariatului de politie al sectorului Centru, motivand ca astfel de actiuni nu tin de competenta Departamentului.

Deoarece nici aceste instante nu au reusit sa solutioneze problema cetatencei Mironas, victima acestei escrocherii imobiliare a batut drumuri lungi si repetate pe la numeroase institutii abilitate sa solutioneze asemenea diferende: judecatorie, procuratura, tribunal, Curtea Suprema de Justitie… Pe numele Eulitei Sanduta se intentau dosare penale care, ulterior, erau suspendate din diferite motive, plasa judecatoreasca baricadand recuperarea propriului apartament de catre victima.
Aceste plimbari extenuante prin diferite instante au durat mai mult de zece ani si sunt pe cale de a se incheia cu un rezultat dramatic pentru Anastasia Mironas.

La 8 iunie curent, Judecatoria Centru a mun. Chisinau emite hotararea nr. 2-306 privind evacuarea Anastasiei Mironas din apartamentul cu pricina fara acordarea altui spatiu locativ. Oficiul de executare Centru, fara un aviz prealabil, a descins la locuinta doamnei Anastasia pentru executarea hotararii sus-mentionate. In lipsa reprezentantului Preturii sectorului Centru, executorii au amanat aplicarea prevederilor hotararii pentru ziua de maine, 10 decembrie, ora 11.00.
Astfel, in cazul in care institutiile de resort nu vor revedea cu strictete toate aspectele cazului, batranica Anastasia Mironas, in varsta de 80 de ani, risca sa ramana fara propriul apartament.
 

  • Un articol de:

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus