Timpul.md

Carte 9 Iunie 2014 | 06:10

La fiecare cap de locuitor în Republica Moldova revin câte 17 cărţi în limba rusă şi câte 2 în limba română

În atenţia domnilor: Nicolae TIMOFTI, preşedinte al Republicii Moldova; Iurie LEANCĂ, prim-ministru al Republicii Moldova; Igor CORMAN, preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova 

1. Acum nişte ani reveneam de la Bucureşti, unde-mi apăruse o carte.
La vama moldovenească vameşul mă întreabă grav:
– Ce aveţi în geantă?
– Cărţi.
– Vreau să le văd.
Deschid geanta. Ia o carte în mână, din cele vreo treizeci cu acelaşi titlu, şi o răsfoieşte.
– Dar ştiţi că nu aveţi voie să introduceţi cărţile în ţară?
– Eu sunt autorul acestor cărţi, zic, dar vameşul mă pune imediat la punct:
– Vă cred, dar dumneavoastră o să le vindeţi şi o să aveţi profit din ele.
– Sunt exemplarele pe care mi le-a dat editura în loc de onorariu.
Funcţionarul aşază cartea deasupra celorlalte din geantă şi, cum îl văd un pic mai îmbunat, îi propun:
– Să vă dau o carte…
Iau cartea şi-l întreb numele, ca să-i scriu pe ea şi câteva cuvinte.
El ezită o clipă, apoi îmi spune:
– Domnu’ Dabija, mai bine daţi-mi 50 de lei.
Şocat de pragmatismul lui, spun:
– I-o daţi atunci băiatului Dumneavoastră. Aveţi vreun copil?
– Am. Dar nici el nu citeşte.
Adică va fi şi el vameş, când va creşte mare.

2. Au trecut de atunci mai mulţi ani şi aproape că uitasem întâmplarea din tren.
Anul trecut am avut mai multe întâlniri cu cititori în oraşe din România.
Între altele vorbisem acolo şi despre faptul că bibliotecile din Republica Moldova nu au cărţi.
La 23 de ani de la independenţă, bibliotecile satelor şi şcolilor noastre sunt pline cu carte sovietică. Nici elevii, dar nici profesorii, nu au cărţile care se predau în şcoală.
Ce să-i faci, ţară săracă!

3. La începutul anilor ’90 îmi telefonase un fost coleg de facultate, Gheorghe R. din Briceni. Mă întreabă:
– Tu ai citit „Baltagul” de Mihail Sadoveanu?
– L-am citit.
– Vin duminică la Chişinău şi am să te rog să mi-l povesteşti, că trebuie să-l predau elevilor, iar în tot raionul Briceni nu se află niciun exemplar de roman.
Ne întâlnim şi, la un pahar de bere, îi povestesc colegului conţinutul celebrului roman sadovenian. Amicul conspectează tot ce-i spun.
A doua zi secţia raională din Briceni desfăşoară un seminar pe tema „Romanul „Baltagul” de Mihail Sadoveanu”, avându-l ca raportor pe amicul meu. Acesta conducându-se de notiţele pe care şi le-a făcut, le povesteşte profesorilor de limba şi literatura română conţinutul cărţii. Profesorii, la rândul lor, îşi fac şi ei notiţe, după care pleacă, fiecare în şcoala lui, ca să le predea elevilor lucrarea inclusă în programă. Ulterior, elevii din raion au scris sute de compuneri, în care, aşa mi s-a povestit, la numele asasinului Bogza, s-a adăugat şi un prenume, care la Sadoveanu lipseşte: Geo Bogza, care este numele unui cunoscut clasic al literaturii române.
Nici astăzi „Baltagul” n-a ajuns în bibliotecile şcolilor basarabene şi… Geo Bogza, celebrul scriitor, îl omoară şi acum pe Nichifor Lipan, fiind, la rândul lui, ucis cu baltagul de către fiul oierului, momente pe care elevii le povestesc şi atunci când ajung la „Cartea Oltului”.

4. Nimic nu s-a schimbat între timp.
De ce?
Pentru că o lege aberantă interzice ca tot ce e carte românească să treacă Prutul.
Iar situaţia cărţii în Republica Moldova e mai mult decât tristă.
După mai bine de două decenii de stat independent, bibliotecile din republică sunt în continuare ruseşti.
Iată câteva date:
La fiecare cap de locuitor în Republica Moldova revin câte 17 cărţi în limba rusă şi câte 2 în limba română.
Din fondul total de carte, care constituia acum câţiva ani 17 milioane 477 000 de cărţi în limba română sunt:
7 milioane 543 000 de cărţi, adică 43,2%.
Iar dintre acestea din urmă doar 16% sunt tipărite în grafie latină, adică 471.437 de cărţi, nici măcar jumătate de milion. Câteva exemple pe raioane:
Fondul de carte cu grafie latină în raionul Teleneşti (cu populaţie românească de 91%) constituie 10%, iar în raionul Rezina (cu populaţie românească de 85%) e de numai 13,8%.
Biblioteca Naţională a R. Moldova are doar 8% de carte românească.
Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova – 10%.
Şi tot aşa.
La întâlnirile pe care le-am avut la Cluj, Botoşani, Timişoara, Vatra Dornei am invocat nevoia noastră de carte.
În toamna anului trecut le-am povestit despre această stare de lucruri şi prietenilor care mă invitaseră la Oradea.
Sute de elevi şi studenţi, profesori, medici, ingineri, timp de mai multe luni au colectat „cărţi pentru Basarabia”.
Şi iată că domnul Teodor David, vicepreşedinte al Asociaţiei „Vatra Românească”, m-a anunţat la începutul lunii aprilie că a adunat 5230 de cărţi, pe care intenţionează să le doneze bibliotecilor din Republica Moldova.

5. Şi aici a început calvarul.
Pentru a trece frontiera fiecare carte – Mihai Eminescu, Ion Creangă, Grigore Vieru, Mihail Sadoveanu, A. Puşkin (în română) etc. – urma a fi supusă unui adevărat purgatoriu.
Aflu că pentru a aduce câteva cărţi din România e necesară, ca şi pentru construcţia şoselei Chişinău-Bălţi, de o Hotărâre de Guvern.
Umblu după semnăturile doamnelor Monica Babuc, ministrul Culturii, Maia Sandu, ministrul Educaţiei, Valentina Buliga, ministrul Muncii, care i-ar permite basmului „Punguţa cu doi bani” să treacă Prutul.
Sunt întrebat: cine e beneficiarul?
– Copiii republicii.
a) Una dintre primele condiţii care mi se înaintează este ca fiecare beneficiar (copil) să aibă cont în bancă.
Convenim atunci cu dna Claudia Balaban ca hârtiile (zeci de documente aberante) să le perfectăm prin intermediul Secţiei Naţionale a Consiliului Internaţional al Cărţii pentru Copii (YBBI).
b) Mai întâi li se cere donatorilor o scrisoare cu aproximativ următorul conţinut: „Rog să admiteţi o donaţie de carte, cu greutatea de… kg în preţ de…”. Etc.
c) Aici mai e necesară o altă scrisoare prin care noi, cei din Republica Moldova, urmează să acceptăm donaţia de carte.
– De altfel? întreb.
– Nu o lăsăm să intre în ţară, mi se răspunde.
Ni s-au mai cerut:
d) Descrierea fiecărei cărţi, care să conţină:
1) Titlul
2) Numele autorului
3) Conţinutul cărţii expuse în rezumat (La „Capra cu trei iezi” cei care ne-au adus cărţile au scris o pagină: „Lucrarea e despre o capră-văduvă ce are trei iezi, care se confruntă cu lupul exploatator şi criminal în serie…”, etc. Şi tot aşa de 5230 de ori, câte cărţi conţine donaţia.
4) greutatea fiecărei cărţi;
5) preţul, evaluat în valută la cursul zilei de azi.
Mai urma să fie prezentate următoarele documente aberante:
e) certificat sanitar, care să adeverească precum că zonele de unde au fost colectate cărţile „nu sunt bântuite de epidemii”.
f) certificat sanitar, prin care Ministerul Sănătăţii de la noi confirmă că România nu e bântuită de holeră, ciumă şi alte boli periculoase pentru eventualul cititor moldovean.
i) adeverinţe cu adresele bibliotecilor din republică ce preiau donaţiile şi scrisorile de accept (fiecare în parte) ale acestora cu lista cărţilor pe care le acceptă;
k) scrisori semnate de Monica Babuc, ministrul Culturii, Maia Sandu, ministrul Educaţiei, şi Valentina Buliga, ministrul Muncii, care confirmă că această donaţie „tranzitează” (!!!) Republica Moldova;
l) concluzia Comisiei pentru ajutoarele umanitare de la Ministerul Muncii, după ce le prezinţi cele peste o mie de pagini de hârţoage, că ai voie să-i introduci în ţara lor pe M. Eminescu, I. Creangă şi pe alţi scriitori umiliţi de birocraţi;
Etc., etc., etc.
6. Am pierdut o lună de zile (de sănătate nu mai zic nimic) şi am perfectat documentele necesare.
Cu ele m-am prezentat la vamă.
– Ce aveţi? mă întreabă un vameş plictisit.
– Cărţi.
– Ce fel de cărţi? De joc?
– Nu, de citit.
– De câte kilograme?
– Ce? nu pricep eu.
– Cărţi de câte kilograme? mă întreabă dânsul, ca pe cineva care a căzut din lună.
Aici, la vamă, cartea e evaluată în kilograme şi litri.
– Păi, ştiu eu…
– Apoi, să ştiţi. Cântăriţi fiecare carte şi să-mi spuneţi greutatea lor. Aşa e legea.
– Sunt 5230 de cărţi.
– Mie ce-mi pasă?! Asta e problema dumneavoastră. Şi să-mi indicaţi preţul fiecărei cărţi la zi, transformat în valută.
– Păi sunt cărţi colectate de la donatori. Eminescu editat în 1965 costă 4 lei, aceeaşi carte editată în 1990, când în România a avut loc celebra inflaţie, costa 230.000 de lei.
– Căutaţi Monitoarele Oficiale ale României din anii respectivi şi faceţi evaluarea în euro la cursul zilei de azi.
Telefonez la Bucureşti, Iaşi, Strasbourg, mi se trimit prin poşta electronică evaluările din toţi aceşti ani şi încep calculele:
– 316 de euro şi 14 eurocenţi, anunţ eu triumfător, după 4 zile de calcul, vama noastră.
– Deci, scrieţi în Declaraţie că introduceţi în ţară bunuri în valoare de 316 de euro şi 14 eurocenţi, cu o greutate de…
– 530 de kilograme şi 14 grame…
Aici vameşul devine curios şi ia o carte la întâmplare din una dintre lăzi.
– Imi-nes-cu, citeşte el bucuros. Aista-i cel care a scris „Somnoroase păsărele”?
– Da, recunosc.
– Iaca la poezia asta am luat eu nota „2”. Imaginează-ţi, dacă pe atunci erau la vamă oameni ca mine şi nu lăsau cartea să intre în ţară, nu aveam eu atunci acea notă proastă, care să mă traumatizeze. Copiii trebuie ocrotiţi de orice fel de stresuri.
– Desigur, cad eu de acord.
– Ia spune-mi, cui îi mai trebuiesc cărţile? Iată eu n-am citit în viaţa mea nicio carte şi am ajuns om. Da’ cărţile prostesc poporul. Şi-s prea multe. Mai mulţi oameni sunt prostiţi de cărţi decât de lipsa lor, zău!
Nu polemizez, că n-are rost. Pentru că aşa, bănuiesc, crede întreg guvernul nostru, dacă acesta în patru ani de guvernare n-a putut aboli o lege comunistă, discriminatorie, antinaţională.

7. Acolo la vamă aflu că cei doi miniştri, M. Babuc şi V. Buliga, şi-au pus doar semnăturile, lipseau însă ştampilele ministerelor. Alerg din nou pe coridoarele acestor ministere.
Tirul cu cărţi aşteptase în vamă o săptămână de zile.
„Lasă, dragă, că ea, cartea, nu se strică”, mi-a spus optimist un funcţionar.
Atâta umilinţă şi batjocură n-am simţit niciodată în viaţa mea. Aş fi dat a lehamite din mână, dacă nu era vorba de nişte cărţi.
Tot la vamă, între altele mi s-a spus, la ureche, că cele 10000 de titluri de carte pe care acum doi ani preşedintele Traian Băsescu le-a donat Republicii Moldova nici azi n-au trecut Prutul, din cauza lipsei ba a unui act, ba a altuia.
Edituri, tipografii, şcoli, instituţii de învăţământ din România au încercat să doneze cărţi pentru bibliotecile noastre, dar au fost întoarse toate înapoi.
Ţara trebuie ocrotită de carte, niciuna nu trebuie să pătrundă în ţară.
– Dar ţigări, droguri, arme dacă aş fi avut, m-aţi fi lăsat să trec? îl întreb pe un vameş.
– Desigur, pentru că, din importul lor se plătesc taxe vamale, dar de la donaţia de carte nu.
La vamă aflu că pentru a „devama” cărţile, şoferul tirului trebuie să prezinte dovada că el a plătit pentru transport, tot aici ai nevoie de un broker, care ar efectua brokerajul vamal.
– Unde îl găsesc?
– Păi tot oraşul e plin cu brokeri.
Cu ajutorul unor prieteni, găsesc un broker care perfectează declaraţiile. Cu ele ne prezentăm la şeful turei, care urma să-şi pună semnătura sa importantă pe documentul final.
Înaintea noastră aşteaptă un domn cu barba până la genunchi.
– Vă rog, îl imploră acela pe funcţionar, nu am decât nişte sticle cu „Perla Harghitei” şi mi se alterează apa, mi-a crescut barba în vamă, că stau aici de la potop.
Când ajung şi eu în dreptul şefului, acesta mă salută amabil:
– Află, domnule, că nimic nu lucrează în ţara asta afară de vamă. De aceea ea trebuie respectată. Apropo, cât e ora?
Mă uit la ceas:
– 11.59 de minute.
– Şi câte secunde?
– 59.
– Ei, vedeţi! Veniţi peste o oră că a şi început pauza pentru masă. Pe care eu o stimez, şi aici nici primul-ministru nu mă poate obliga să-mi încalc regimul.
După ora 13.00 şeful semnează.
Îmbunat, acesta mă preîntâmpină:
– Vedeţi să nu aveţi de furcă cu Corupţia. O să vină să daţi dare de seamă cum a fost repartizat fiecare exemplar de carte. Trebuie să aveţi document pentru fiecare dintre ele. Cui aţi dat-o, când, unde, şi de ce?!

8. Legea care îşi zice a ajutoarelor umanitare, în care a fost inclusă şi cartea, a fost elaborată în 2007 pentru doamna Taisia Voronin.
Întrucât prima doamnă (comunistă) a ţării a preluat din 2000 până în 2009 toate ajutoarele umanitare sosite în Republica Moldova din SUA, Olanda, Franţa, Germania, de la capitalişti, ca să le repartizeze din partea soţului ei şi a partidului comuniştilor – şcolilor, satelor sărace etc., în calculele celora care au formulat-o nu intra repartizarea, în bibliotecile fără de cărţi, şi a volumelor semnate de Eminescu, Creangă, Alecsandri etc.
Cartea trebuia oprită la Prut.
Iar această lege n-a mai fost schimbată de atunci.
9. Aflu stupefiat că legea aberantă contra cărţilor, care îngrădeşte accesul acestora dincoace de Prut, e aplicată şi de către vameşii şi grănicerii români. Cu vreo 6-7 ani în urmă, cunoscutul istoric Alexandru Furtună a fost ţinut arestat şi anchetat la vama din Leuşeni trei zile pentru „tentativa” de a trece o valiză de cărţi de specialitate în aşchia de ţară din stânga Prutului.

10. Niciun popor de pe glob, cred, nu luptă împotriva sa, împotriva cărţilor, a înţelepciunii, ca moldovenii.
Imaginaţi-vă că olandezii sau finlandezii, sau lituanienii interzic pătrunderea pe teritoriul ţărilor lor a cărţilor editate în limbile olandeză, finlandeză, lituaniană ale clasicilor lor, a literaturii care lipseşte în şcoli, care ar judeca precum conducătorii moldovenilor: „Decât din România, mai bine deloc”.
Se creează impresia că moldovenii îşi urăsc cărţile în limba lor, urăsc clasicii studiaţi în şcoli şi fac tot posibilul ca nicio carte să nu ajungă la cititorul care o aşteaptă.
Atâta timp cât Republica Moldova se va teme de cărţi, vom fi cea mai săracă ţară din Europa.
Nu cred că ciracii lui Voronin au dreptate atunci când afirmă că noi avem nevoie de braţe de muncă, şi nu de oameni cu carte şi că ar trebui să închidem şcolile, că-s prea multe.
Schimbaţi legea criminală, care ne doreşte, nu doar cei mai săraci, dar şi cei mai proşti din Europa, lăsaţi cartea să treacă Prutul, bibliotecile noastre sărace o aşteaptă, stimaţi guvernanţi!

11. Terminasem de scris acest articol, când îmi sună telefonul mobil:
– Alo? Domnu’ Dabija. Vă salută Primăria municipiului Vatra Dornei. Am colectat de la locuitorii judeţului nostru câteva mii de cărţi pentru bibliotecile din Republica Moldova şi mâine dimineaţă vom fi cu tirul la vama de la Sculeni, unde vă aşteptăm să le preluaţi…
– …

Nicolae DABIJA

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus