Timpul.md

Editorial 9 Decembrie 2017 | 04:41

La plecarea unei Epoci

În aceste zile de decembrie, întreaga naţiune română deplânge dispariţia dintre noi a celui care a fost Majestatea sa Regele Mihai I. Suveranul s-a stins din viaţă în Elveţia, la reşedinţa sa, în ziua de marţi, 5 decembrie. 

Scriu aceste rânduri, deoarece sunt român şi împărtăşesc pierderea întregului nostru popor, dar şi deoarece pentru noi, cei din Basarabia, regele Mihai este şi ultimul şef de stat al României care ne-a cuprins în frontierele ei de până la Nistru. Un lucru trist pe care l-am putut observa, consultând mass-media din Republica Moldova, a fost spaţiul foarte restrâns alocat tristului eveniment. Dacă nu din patriotismul românesc pe care nu toţi îl împărtăşesc, atunci măcar în numele asistenţei pe care am primit-o de-a lungul anilor prin intermediul Casei Regale a României decesul suveranului ar fi trebuit să fie tratat cu mult mai multă atenţie.

În timpul ofensivei armatei române din vara anului 1941, pentru eliberarea Basarabiei de sub ocupaţia sovietică, Mihai I era deja regele României şi în această calitate a vizitat teritoriul românesc dintre Prut şi Nistru, de mai multe ori, atâta timp cât acesta a rămas în componenţa României, până în 1944. Asta îl transformă în unul dintre reperele, simbolurile luptei pentru reunificarea Ţării. O dată cu plecarea sa din viaţă, edificiul simbolic al unităţii naţionale româneşti, aşa cum există astăzi, pierde un element foarte important. Depinde doar de noi, cei care ne dorim dispariţia frontierei de pe Prut, să putem valorifica moştenirea istorică pe care Suveranul României, Majestatea sa Mihai I, ne-o lasă.

Odată cu Regele, ne părăseşte o epocă. Mihai I era ultimul şef de stat european din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial în viaţă. Dacă nu s-ar fi instaurat comunismul şi ar fi rămas şef al Statului Român până în prezent, ar fi fost vorba despre cea mai lungă domnie din întreaga istorie a românilor. Dar chiar şi în perioada comunistă, exilat fiind, Regele a reprezentat un simbol al libertăţii româneşti pierdute, şi o speranţă pentru recâştigarea acesteia. Sunt memorabile adresările sale către Naţiunea Română citite la Radio Europa Liberă, în fiecare zi de 31 decembrie.

Acestea au contribuit la menţinerea speranţei că starea de lucruri instaurată în ţară prin ocupaţia sovietică din 1944 va fi depăşită şi România se va întoarce în mijlocul ţărilor democratice din Europa. Ceea ce, până la urmă, s-a şi întâmplat. Însă chiar şi după restaurarea regimului democratic, guvernanţii din România nu i-au permis mulţi ani Maiestăţii Sale să revină în ţară. Frica faţă de popularitatea Suveranului era atât de mare, încât acesta şi-a recuperat cetăţenia română abia în 1997. Chiar şi aşa, Casa Regală a României s-a implicat imediat în misiunea de a promova integrarea ţării în structurile europene şi euroatlantice, contribuţia ei în această mare operă fiind deloc de neglijat.

Nu în ultimul rând, dispariţia Regelui face ca ideea restaurării monarhiei în România, care se bucură de o anumită popularitate, să primească o mare lovitură. O dată cu trecerea anilor, chiar dacă există asociaţii care militează pentru revenirea la regat, şansele realizării acestei idei au descrescut.

Prin tot ce a realizat pentru poporul român atâta timp cât a domnit, dar şi după plecarea în exilul forţat, Regele Mihai I merită să rămână pentru totdeauna în amintirea tuturor românilor. În amintirea mea va rămâne aşa cum l-am văzut în vara anului 2006,la câţiva metri distanţă de mine, la inaugurarea Memorialului eroilor de la Ţiganca – un om cât o epocă.
 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus