Timpul.md

Actualitate 5 Septembrie 2019 | 23:56

Laura Urschi: Război tihnit!

 De ce unioniștii au fost loviți așa crunt de către toți? De ce au fost loviți de comuniști și socialiști – îi clar. Dar de ce au fost terfeliți în ultimul hal de democrați și acumiști? Doar pentru a le lua electoratul? De ce aceste lovituri nu încetează nici azi? Sunt dezbinați în partiduțe tot mai mici și mai mici. Orice încercare de a-i coaliza eșuează. Cine finanțează dezbinarea?

În București se aud tot mai multe voci că Basarabia nu-i România. Cine finanțează acțiunile distructive de așa gen?

Cine finanțează sau cine are de câștigat?

Această întrebare trebuie să aibă un răspuns. Poate nu este unul evident, dar răspuns este. Oamenii, însă, se tem să îl verbalizeze, ca să nu fie tratați ca extremiști, fasciști și alte epitete abjecte folosite la adresa celor care mai pledează pentru o cauză românească pe acest petec de pământ. Cine finanțează campania de defăimare a românilor pe acest teritoriu? Cine încearcă să ne rușineze cu niște greșeli (mult mai mici decât ale altor popoare!) ca să negăm apartenența la România? Cine ne bagă pe gât a suta oară deznaționalizarea pe acest teritoriu?

Să evaluăm niște fenomene generale la nivel național:

În ultimii ani multe întreprinderi mari din RM și-au schimbat proprietarul, fondatorul, acționarii – numiți-i cum vreți. Au fost atinse toate ramurile economiei naționale într-o măsură mai mică sau mai mare: bancar, energetic, agricol, telecomunicații etc. Proprietarii adevărați ai unora sunt în legătură directă cu Plahotniuc și off-shor-urile lui, conform mai multor investigații jurnalistice. Mulți investitori europeni s-au retras de pe piață sub diferite motive mai mult sau mai puțin credibile. Cine a investit cel mai mult în proiecte comerciale în RM în ultimii 8 ani?

În cele sociale a investit România, Europa și SUA, dar în cele comerciale cine?

Această recroială a capitalului a avut loc în timpul sau drept consecință a 2 fenomene criminale din țară: landromatul și furtul miliardelor, care a afectat grav sistemul bancar și în consecință toate ramurile țării. Cine a beneficiat cel mai mult din cele 2 acțiuni criminale care au sărăcit acest popor?

Dodon, un pro-rus, care a fost favoritul lui Plahotniuc preia tot sistemul criminal al democraților din toate sferele: justiție, economie și guvernare.

La nivel de simplu cetățean: transportul public e un dezastru, serviciile publice îs în colaps, dar sunt prestate deja în 2 limbi – moldovenească și rusească, la Tv-urile rusești sute de filme despre război și emisiuni pentru zombați. Pe stradă și în transportul public, dacă te adresezi în română deseori sau ești ignorat sau auzi mult-cunoscutul “Ne govoriu po moldavski!”. Nu am auzit această sintagmă de vreo 20 ani. Și persoana nu arată nici un regret că nu cunoaște limba acestui pământ, se pare chiar că o spune cu mândrie, iar dacă tu pretinzi că nu vorbești limba rusa, are neobrăzarea să te numească “primitiv” și auzi alt mult-cunoscut “Ubiraisea v svoiu Rumaniiu”. Așa a fost în anii 80 pe acest teritoriu.

Să evaluăm niște fenomene generale la nivel internațional:

Banul criminal rusesc și războiul hibrid finanțat de acesta se face resimțit în toate țările. În urma unor investigații jurnalistice a fost incontestabil demonstrat că agenții pro-ruși au finanțat mai multe mișcări de secesiune din Europa, inclusiv Brexitul etc. Lidership-ul mondial este și el afectat.

Rusia clocotește. Oamenii au răbdat prea mult. Așa nu se mai poate. Administrația lui Putin moare și zilele acesteia îs numărate. Faptul că mai devreme sau mai târziu asta se va întâmpla era clar demult. Anturajul lui Putin și totodată deținătorii marelui capital trebuia să exporte undeva banii criminali. Europa cu legile ei avea să îi confiște. Marea Britanie deja a făcut-o la mai mulți. SUA tot nu îi zonă sigură, căci ei au legi și mai rigide privind legalitatea banilor. Rămân zonele paradis, zonele offshore. Dar acestea au un statut indezirabil pentru multe țări și afaceri, ceea ce afectează circuitul și respectiv creșterea capitalului.

Și aici apare raiul!!

R.Moldova, slăbită de organizațiile criminale locale cu lideri hapsâni și ranchiunoși, cu o minoritate rusă care are privilegii mari – limba rusă fiind încă prezentă în comunicare după 30 ani de independență, cu o justiție în comă, cu oameni harnici și pașnici, cu cetățenie românească, cu un pământ încă de invidiat și teritoriu în Europa. Asta e raiul pe pământ pentru capitalistul rus cu banii lui criminali. Pumnalul veninos în coasta țării, înfipt prin Transnistria încă în 1992 a fost tocmai bun de răsucit.

„Noi vă vom da bani. Lasați geopolitica și românismul vostru. Iaca pâinea!! Nu fiți proști, băi! Fiți visători, romantici și prosperi pe banii noștri!!!!”

Fiți mica Elveție (nu vă amintește de nimeni?) … marca pro-rusească!! (ultima sintagmă a fost trecută sub tăcere, bineînțeles)

Capitalul criminal rusesc s-a învățat să pătrundă în marele afaceri și marile politici internaționale prin interpuși. Fiind izolați pe plan internațional la nivel oficial din cauza războaielor tradiționale desfășurate pe teritoriul altor țări, ei nu au avut altă ieșire de a supraviețui decât prin deghizare.

Tacticile războiului hibrid sunt și ele netradiționale: fără tancuri, fără automate și fără explozibil. Pe larg se folosește: dezinformarea, dezmembrarea societății prin incitarea conflictelor inerente oricărei societăți, mai ales multi-naționale (!!), amplificarea temerilor sociale în fața sărăciei și războiului, încingerea frustrărilor economice și politice ale unor lideri. Teroarea prin arme psihologice.

După acapararea teritoriului e nevoie de calm și înțelegere, ca să se înrădăcinească definitiv capitalul de-a binelea. Asta e era “fără geopolitică”, era unei păci după un război tihnit câștigat!

Laura Urschi

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus