Sport

Liga Campionilor: Barca spulberă pe Sahtior/ Chelsea – Manchester United 0-1

Şatior Doneţk se întoarce tăbăcită serios de pe "Nou Camp", fiind umilită aseară de o superechipă, FC Barcelona, liderul din Primera Division, în manşa-tur a sferturilor de finală din Liga Campionilor. Încasând o palmă de goluri şi marcând doar unul, gruparea ucraineană deţine doar şanse utopice de a se califica în faza următoare a competiţiei.

"Extratereştii" le-au stins repede lumina "minerilor". După o fază de biliard, mingea a ajuns la Andres Iniesta, iar fotbalistul ovaţionat pe toate arenele din Spania pentru golul marcat în finala Cupei Mondiale a deschis scorul chiar în minutul 2.
Brazilieni împiedicaţi

A urmat o perioadă normală, în care "extratereştrii" au "arestat" balonul şi şi-au impus fascinantul joc de posesie. Numai că marile ratări le-au aparţinut oaspeţilor, care au pus probleme apărării improvizate a catalanilor. Rezultatul? Trei ocazii în primul sfert de oră pentru elevii lui "Il Luce"! Luis Adriano s-a pripit în minutele 10 şi 12, iar lui Willian nu i-a intrat "lobul" din minutul 13. Acelaşi Adriano, autorul unei bare, l-a înfuriat pe "Il Luce" şi după pauză, când spectacol au făcut doar catalanii.

Lipsa de imaginaţie şi de eficienţă a brazilianilor mult-lăudaţi a înfundat Şahtiorul, arătându-i lui Mircea Lucescu faptul că este deplasată comparaţia cu Barcelona, formaţie care a dus la perfecţiune celebrul tiki-taka.

Tehnicianul român s-a temut degeaba de arbitraj. "Centralul" scoţian Craig Thomson a condus obiectiv meciul. Titular, Răzvan Raţ a primit un "galben" şi va lipsi la retur.

Barcelona – Şahtior 5-1
Iniesta (2), Alves (34), Pigue (53), Keita (60), Xavi (86) / Rakiţki (59)

Barcelona: Valdes 6 – Alves 7, Pique 7, Busquets 6, Adriano 6 (77, Maxwell), Xavi 7, Mascherano 6, Keita 7, Iniesta 8 (90+1, Afellay), Villa 6 (70, Pedro 5), Messi 8. Antrenor: Josep Guardiola.

Şahtior: Piatov 5 – Srna 6, Rakiţki 7, Işcenko 6, Raţ 5, Mkhtarian 5, Hubschman 5 (83, Eduardo), D. Costa 5, Jadson 4 (70, Fernandinho 4), Willian 5 (75, Teixeira 4), L. Adriano 4. Antrenor: Mircea Lucescu.

Stadion: "Nou Camp" – Barcelona; Spectatori: 90.000.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *