Actualitate

Lista produselor din R. Moldova de origine animală destinată exportului în UE ar putea fi EXTINSĂ

Potrivit unui comunicat al Executivului, acest subiect a fost discutat la data de 4 iulie curent, la Bruxelles, la întrevederea prim-ministrului Maia Sandu cu Comisarul european pentru comerț, Cecilia Malmström.

La întrevedere a fost remarcat faptul că în cei cinci ani de implementare a Acordului, exporturile către UE au cunoscut o tendință pozitivă, piața UE reprezentând aproximativ 70% din exporturile totale ale Republicii Moldova. Totodată, în anul 2018 importurile din UE au constituit circa 50%, comunitatea europeană devenind principalul partener comercial al Moldovei. De asemenea, în cadrul discuțiilor, oficialii au stabilit prioritățile pentru perioada următoare, în vederea beneficierii la maximum de potențialul oferit de DCFTA.

Cecilia Malmström a reiterat disponibilitatea UE de a oferi sprijin financiar și tehnic în vederea realizării obiectivelor asumate de Republica Moldova în cadrul Acordului.

Menționăm că, la moment Republica Moldova exportă în Uniunea Europeană produse de origine animală așa cum este mierea de albini și caviarul.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *