Timpul.md

Actualitate 24 Septembrie 2019 | 13:24

Lovitură de teatru la Londra. Decizia lui Boris Johnson de suspendare a Parlamentului a fost ILEGALĂ

Curtea Supremă din Regatul Unit a decis marți că suspendarea Parlamentului de către premierul Boris Johnson a fost o decizie ilegală. Premierul a precizat deja anterior că nu va demisiona, dar că va reinstitui Parlamentul.

Curtea Supremă a Regatului Unit a decis, marţi, că măsura premierului Boris Johnson de a suspenda Parlamentul a fost ilegală.

Decizia a fost luată în unanimitate de cei 11 judecători. ”Efectul (deciziei) asupra fundamentelor democrației a fost extrem. Curtea nu a primit nicio justificare în acest sens”, a declarat președinta Curții Supreme, Brenda Hale.

”Aceasta nu a fost o prorogare normală” și a ”împiedicat Parlamentul să își îndeplinească datoria” în perioada crucială dinainte de termenul stabilit pentru Brexit”, a mai spus Hale.

Curtea decisese mai întâi că instanța are dreptul de a se pronunța pe tema deciziei Guvernului de a suspenda Parlamentul.

Este o lovitură pentru premier, care a suferit deja o lungă serie de înfrângeri pe tema Brexit-ului, de la preluarea mandatului.

Criticii l-au acuzat pe Johnson că a suspendat lucrările parlamentului pentru a-și duce mai departe netulburat planul de a scoate Regatul Unit din UE fără acord pe 31 octombrie.

Johnson a susținut însă că suspendarea Parlamentului este o procedură obuișnuită pentru a permite organizarea discursului Reginei în parlament pe 14 octombrie, în scopul prezentării unei noi agende legislative. El a negat ar încerca să împiedice legislativul.

În orice caz, înainte de suspendare, Parlamentul a avut timp să voteze pentru a împiedica ieșirea din UE fără acord.

Guvernul de la Londra a anunțat că lucrează la un nou acord cu UE, dar veștile dinspre oficialii europeni nu au oferit motive de optimism.

Negociatorul-şef al Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, a estimat luni, la Berlin, că este ''dificil'' de ajuns la un acord cu Regatul Unit privind ieşirea ţării din Uniunea Europeană, în pofida noilor propuneri prezentate de Londra, informează AFP, citată de Agerpres.

''Pe baza poziţiei britanice actuale, este dificil de văzut cum putem ajunge la o soluţie operaţională juridic care să răspundă tuturor obiectivelor plasei de siguranţă'', a declarat Barnier, într-o conferinţă de presă comună cu ministrul german de externe Heiko Maas.

Negociatorul-şef britanic pentru Brexit, Stephen Barclay, şi-a afirmat luni poziţia favorabilă ajungerii la un acord cu Uniunea Europeană privind Brexitul, fără aşa-numita ''plasă de siguranţă'' pentru Irlanda de Nord, precizând că guvernul de la Londra are nevoie de un acord pe care parlamentul britanic l-ar vota, transmite Reuters.

 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus