Timpul.md

Social 8 Aprilie 2013 | 13:01

Lucrează în întuneric să ne aducă lumină

Chiar dacă majoritatea dintre noi cred că oamenii nevăzători sunt izolați și își trăiesc viața în întuneric, este greșită această percepție. 

Cu toate că le este mai greu să se încadreze în câmpul muncii, unii dintre ei se zbat să dea un sens vieții lor și, muncind, își luminează viața. O luminează și pe a noastră, la propriu, pentru că majoritatea și-au găsit rostul la fabrica de corpuri de iluminat „Lumintehnica”, din Chișinău. După cum menționează ei, la uzină în primul rând, au găsit sprijin și comunicare. Tot acolo au posibilitatea de a câștiga și un bănuț pentru a nu fi o povară pentru alții. 

În mijlocul Pieței Centrale funcționează o gheretă unde se vând chibrituri, clame pentru rufe (cleștișoare) și corpuri de iluminat. De la vânzătoare am aflat că toate aceste obiecte sunt produse de către oamenii slab văzători la fabrica „Lumintehnica”. Apoi, ne-a explicat cum putem să ajungem până acolo. Chiar dacă afară plouă, Grigore Fotescu, administratorul uzinei, ne așteaptă și ne invită să facem o excursie în cadrul fabricii. Din start, aflăm că uzina funcționează încă din anul 1948, iar acest lucru a fost posibil datorită „Societății orbilor” din R. Moldova.


Posibilitatea de a se încadra în societate


„Societatea orbilor a fost fondată în 1946, cu scopul de a susține oamenii slab văzători. Mai apoi, din 1948, tot ea a făcut primii pași pentru a deschide uzinele specializate pentru persoanele cu dizabilități, astfel, oamenilor nevăzători le-a fost oferită posibilitatea de a se integra în societate, de a primi un loc de muncă și un mic salariu, în afară de pensia pe care o ridică lunar. În prezent, avem patru astfel de uzine în toată țara”, spune Grigore Fotescu.

Tot de la el aflăm că primele lucruri produse aici au fost pâslarii și hamurile pentru cai. „Scopul societății orbilor era acela de a crea condiții nu doar pentru slab văzători, dar și pentru oamenii care nu văd deloc. În prezent, uzina este finanțată 99% de Direcția societății orbilor. În afară de aceasta, anual, statul vine cu un ajutor material de un milion de lei, bani care sunt împărțiți în mod egal celor patru uzine. Din acești bani procurăm materie primă. În prezent, achităm toate contribuțiile statului la fel ca și ceilalți. Cu toate că acum doi ani am primit totuși o favoare din partea statului, am fost scutiți de plătirea TVA-ului pentru materia primă importată”, menționează directorul.


Pensie de 144 de lei


Chiar dacă astăzi lucrurile merg bine, Grigore Fotescu își amintește că uzina a fost în prag de faliment în 2009.

„Atunci au fost reduse mai multe posturi pentru oamenii cu dizabilități. Cei care au rămas fără un loc de muncă au primit suma de bani prevăzută de lege, atunci când o persoană este concediată. A fost un lucru dureros pentru noi, dar necesar”, povestește administratorul.
În prezent, situația este mai bună, astfel se încearcă încadrarea a cât mai multe persoane slab văzătoare în câmpul muncii. Aici oamenii cu dizabilități au șansa de a-și acumula un stagiu de muncă și o pensie. Cu toate acestea, în prezent, există persoane nevăzătoare care au pensia lunară de 144 de lei.

Pe lângă cei 39 de muncitori cu diferite dificultăți de vedere, la uzină mai activează și 25 de persoane care nu dețin grad de invaliditate. Acest lucru facilitează mult munca de fabrică, deoarece oamenii slab văzători au nevoie permanent de supraveghere.

Pe lângă corpuri de iluminat, chibrituri și clame de rufe, a fost creat un sector nou unde se produce mobilă atât pentru birou, cât și pentru uz casnic. De asemenea, în prezent, uzina confecționează uși și ferestre PVC. Toată marfa este vândută la două magazine mici, unul se află chiar pe teritoriul uzinei, iar altul la piața centrală.
„Ar fi bine ca și lumea să ne susțină. Nu ne plângem, pur și simplu trebuie să fim susținuți ca producători autohtoni. Avem foarte multe persoane nevăzătoare, care s-au izolat în casă și aici e vina noastră, a societății. De aceea, noi suntem mai mult decât un loc de muncă, e în primul rând vorba de comunicare pentru ei”, menționează Grigore Fotescu.


„Ne ajutăm și ne susținem reciproc”

Între timp facem o excursie prin secțiile uzinei. La departamentul de fabricare a mobilei, un tânăr de vreo 30 de ani meșterește un scaun. Este Andrei Platon și spune că are abia o lună de când muncește în acest departament, cu toate că la uzină lucrează de foarte mult timp.
„Colegii m-au primit foarte bine, pentru că toți mă cunosc. Ne ajutăm și ne susținem reciproc și acest lucru este cel mai important. Acum repar un scaun, fac tot ce este necesar, important este să am unde munci. Atunci când mă ajută cineva care vede bine, mă apuc și de lucruri mult mai complicate”, ne spune Andrei.

La câțiva metri de Andrei, un om mai în vârstă, lucrează la aparatul de producere a clamelor pentru rufe. Este Ion Covric, slab văzător de gradul 3, și lucrează aici de mai bine de 30 de ani. „La început duceam instrumentele necesare lucrătorilor, puțin mai târziu am devenit și eu lucrător de rând. Sunt mecanic și repar tot ce este necesar. Când trebuie să ajut pe cineva, o fac cu mare plăcere. Astăzi sunt responsabil de producerea clamelor, dar de obicei, am grijă ca toate aparatele să funcționeze bine”, povestește bărbatul.

În secția de asamblare a corpurilor de iluminat îl întâlnim pe Valeriu Carpov care este maistru și are în responsabilitatea sa 15 persoane. Aici, corpurile de iluminat se asamblează de la zero până la produsul finit. Între timp, directorul ne spune că a mers pe calea de a oferi șanse să devină șefi de secții și oamenii slab văzători, așa cum este exemplul lui Valeriu Carpov.

Doi tineri împachetează chibriturile. Gesturile sunt efectuate aproape mecanic. Băieții lucrează demult aici și spun că s-au deprins: „Lucrăm de la 8 până la 15”, spune unul dintre ei, apoi întreabă cât este ora. E trecut de trei și în curând muncitorii vor pleca acasă. Pe un ton glumeț ne îndeamnă să luăm chibrite și câteva cleștișoare ca amintire.

Spre final, Grigore Fotescu spune că este mulțumit de oameni și lucrul de la uzină, totuși, ar vrea ca statul să se implice puțin mai mult și să le ofere sprijinul necesar, iar numărul muncitorilor nevăzători să ajungă măcar la o sută.

În prezent, Societatea Orbilor numără peste 9700 de oameni cu diferite grade de orbiditate. 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus