Timpul.md

Actualitate 9 Iunie 2018 | 10:25

Ludmila, CEA MAI EFICIENTĂ femeie lunetist din istorie. Eroina URSS, în vizită în SUA

 În anul 1957, într-o cameră din Casa Albă, Washington, două femei se așezau confortabil în fotolii pentru a discuta departe de urechile presei.

Una dintre ele era Eleanore Roosevelt, soția celebrului președinte american din timpul celui de-al doilea Război Mondial. Cealaltă era cetățean sovietic. În plin Război Rece. Cele două femei discutau precum cele mai bune prietene.

Cetățeana sovietică cu care se întreținea încântată Eleanore, era nimeni alta decât Ludmila Mihailovna Pavlicenco, o ucraineancă devenită cea mai eficientă femeie lunetist din lume și eroină a Uniunii Sovietice.

Cine o omoară, are liber la ciocolată

Ludmila Pavlicenko s-a născut pe 12 iulie 1916 în Bila Tserkva, un mic oraș din Ucraina de atunci. Puținele informații referitoare la copilăria sa ne spun că era un copil independent, cu personalitate dezvoltată, „care deranja orele de curs din școală”.

Pe când avea doar 14 ani, tânăra Ludmila s-a mutat cu tot cu familie la Kiev, oraș unde a început să lucreze ca strungăriță într-o fabrică de armament.

În paralel cu munca istovitoare din fabrică, fata se înscrie în corpul Voluntarilor Societății de susținere a Armatei, Aviației și Forțelor Navale, un fel de organizație de pionieri în care tinerii primeau educație și noțiuni paramilitare.

Acolo, Ludmila s-a remarcat prin spirit competitiv, căci devenise și atletă specializată pe curse de sprint și săritură cu prăjina. Nu se sfia deloc să concureze cu băieții, căci cu mintea spălată de ideologia sovietică conform căreia femeile erau egale cu bărbații în absolut orice, tânăra nu vedea nicio diferență între ea și băieții de aceiași vârstă, atunci când era vorba de performanțe sportive.

În timp ce participa la antrenamentele din taberele organizate de Voluntarilor Societății de susținere a Armatei, Aviației și Forțelor Navale, Ludmila i-a observat pe băieții care exersau trasul la țintă cu pușca cu lunetă și s-a întrebat dacă și ea ca fată ar putea face același lucru.

Cum după primele încercări, nu era deloc mulțumită de rezultate, fata a intuit că exercițiul este mama succesului. Prin urmare, s-a apucat să se perfecționeze în tirul de mare precizie. Tir efectuat cu armele și lunetele disponibile în acele vremuri în Armata Roșie.

În anul 1937, Ludmila și-a terminat licența în istorie și lucra la teza sa de doctorat. Trasul la țintă rămăsese o pasiune de timp liber. Însă a trebuit să-și abandoneze cercetările în 1941, odată cu invazia armatelor germane.

Se afla pe atunci în Odessa și s-a numărat printre primele persoane care s-au dus să se înroleze ca voluntari, cerând în mod specific să fie încadrată la infanterie.

Acolo avea opțiunea să lucreze ca soră medicală pentru a nu se expune prea mult războiului, însă autoritățile sovietice au ținut cont de medaliile sale obținute la concursurile de tir și au încadrat-o în Armata Roșie pe post de combatant, alături de alte 2.000 de femei lunetiste.

​Așa că Ludmila Pavlicenko a fost încadrată în Divizia de tiraliori 25 Ceapaev și a fost trimisă direct pe front la începutul lui august 1941, înarmată cu o armă semiautomată de tip Tokarev SDV-40. Talentul ei nativ a făcut ca până la finele aceleiași luni, Ludmila să împuște peste 100 de oameni, fapt care a propulsat-o direct în funcția de sergent-major.

În luna octombrie, odată cu căderea Odessei, unitatea ei a fost evacuată și trimisă la Sevastopol, în Crimeea, unde Ludmila a primit ordin să se ocupe de operațiuni de contra-spionaj, unde trebuia să elimine lunetiști dușmani.

Aceste misiuni constau în a sta nemișcată timp de câteva ore pe zi, cât mai bine camuflată și a aștepta ca lunetiștii inamici să facă o mișcare greșită care să le dezvăluie pozițiile. Ludmila a depășit așteptările tuturor, căci nu a pierdut niciun duel, având la final 36 de execuții confirmate.

Cel mai lung duel din acea perioadă a durat trei zile, dar la sfârșit, ucraineanca a exclamat „nazistul ăla a făcut o mișcare în plus și l-am văzut”. În luna mai a anului 1942, Ludmila devenea locotenent după ce lichidase 257 de soldați inamici.

Discursul său de la ceremonia de promovare în noul rang a fost extrem de scurt și edificator: „Voi depăși acest număr”. Trupele germane deja știau de ea, și adesea în megafoanele aduse pe lina frontului, ofițerii superiori germani promiteau oricui o va ucide, rangul de ofițer alături de...cantități nelimitate de ciocolată!

Însă după cel de-al 309-lea soldat ucis, germanii furioși strigau în megafoane că o vor sfâșia în fix 309 bucăți. Cât despre Pavlicenko, femeia se declara flatată că germanii știu de recordul ei personal. Succesele ei macabre se bazau în mare măsură pe strategii bine gândite și adaptate condițiilor respective de pe front.

Manechinele legate de trunchiuri de copaci sau bucăți de cârpe colorate agățate de tufișuri atrăgeau atenția lunetiștilor rivali care trăgeau în aceste obiecte crezând că sunt oameni, doar că astfel își dădeau de gol poziționarea, iar Ludmila atât aștepta. Adesea prefera să nu-i împuște mortal din primul foc, ci să tragă în picioare sau brațe.

Sursa: Evz.ro

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus