Timpul.md

Editorial 15 Mai 2018 | 09:26

Lui Dodon nu i-ar strica să ia lecţii de la Kim Jong-un

Întâlnirea de pe 27 aprilie dintre preşedinţii celor două jumătăţi ale Coreei, despărţite din 1953 printr-un război purtat pe baze ideologice, imprimă speranţe că în curând în peninsula Coreeană starea formală de război va fi încheiată şi va începe o eră a colaborării.  

Chiar dacă trecerea Coreei de Nord la un regim democratic, din interior şi în mod paşnic, este foarte puţin probabilă într-un viitor previzibil, regimul de la Phenian a oprit lansările rachetelor nucleare şi a transmis că acestea nu vor avea loc în viitor. De asemenea, Kim Jong-un şi regimul său totalitar vor fi nevoiţi să colaboreze cu Coreea de Sud, deoarece sancţiunile internaţionale lovesc în economia ţării şi fac tot mai dificilă menţinerea unui nivel de trai minim acceptabil, oricât de jos ar fi acest nivel. Kim Jong-un înţelege asta şi, probabil, va încerca să evite repetarea situaţiei din anii ‘90, când în Coreea de Nord au existat perioade de foamete cu mii de victime.

Aflându-se alături de preşedintele sud-coreean Moon Jae-in, dictatorul din Nord a vorbit despre legăturile dintre cele două părţi ale Coreei şi a declarat că există un singur popor, cel coreean. Aici voiam să ajung. E interesant că divizarea dintre cele două jumătăţi, de Sud şi de Nord, ale Coreei, îşi are originile tot în ascensiunea comunismului în secolul al XX-lea. La fel ca divizarea României, care are consecinţe până astăzi. Însă oricât de spălaţi pe creier ar fi nord-coreenii, ei nu s-au gândit niciodată să inventeze un alt popor decât cel coreean, din care fac parte.

Reunificarea Coreei este momentan irealizabilă din motive ideologice, însă nord-coreenii şi conducerea lor îşi conştientizează apartenenţa la aceeaşi naţiune, chiar dacă diferenţele dintre cele două părţi, de Nord şi de Sud, sunt enorme, incomparabil mai mari decât cele dintre românii de pe cele două maluri ale Prutului.

La noi, în schimb, adevărul nu este recunoscut de mai-marii zilei, care preferă să pună în locul lui diferite eufemisme, în cel mai bun caz, sau produse ideologice ale propagandei sovietice… Lui Igor Dodon nu i-ar strica să ia lecţii de la Kim Jong-un. Nu credeam că va fi vreodată cazul, însă există măcar un aspect – cel al identității naționale -, în care liderul unui regim criminal, totalitar, îl depăşeşte şi îi dă clasă preşedintelui unui stat în mod formal democratic.

Kim Jong-un ştie că este coreean şi nu se sfieşte să o afirme alături de preşedintele Coreei de Sud. Igor Dodon ştie că este român, însă cariera politică şi prostia sa fudulă nu-i permite să o recunoască. De suferit are nu Dodon, ci toţi cetăţenii R. Moldova, care nu poate spera la un destin european până când de la cea mai înaltă tribună este promovată minciuna sovietică.  

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus