Timpul.md

Actualitate 6 Ianuarie 2011 | 09:15

Lumea pe care n-o vedem

În timp ce unii se arată nemulţumiţi că nu li se aduce cafeaua în pat, alţii sunt fericiţi atunci când găsesc prin tomberoane un os de peşte pentru a-l jumuli frăţeşte. 

Din ce gaşcă de boschetari fac parte eu?

„Nu te apropia, asta îi teritoria noastră!”, astfel am fost întâmpinat de un boschetar pe nume Feodor, ameninţându-mă cu un cap de peşte, atunci când m-am dat pe lângă tomberonul în care căuta el, împreună cu „ai săi”, de-ale gurii şi de-ale gâtului. Deunăzi eram în trecere prin sectorul Botanica, tocmai îmi vizitasem un prieten care locuieşte pe str. Trandafirilor din capitală. Feodor mai era însoţit de încă trei inşi, la fel de tragic îmbrăcaţi şi încălţaţi ca şi el, beţi de draga dimineaţă. După ce m-am pus mai bine pe lângă aceştia, unul dintre ei, Vitalie, mi s-a destăinuit într-un târziu că a devenit boschetar cu vreo cinci ani în urmă. Soţie-sa, căreia a refuzat să-i dea numele, a vândut apartamentul în toamna anului 2005 şi a plecat în Italia, lăsându-l pe drumuri cu o grămadă de datorii băneşti. Vitalie a recunoscut că nu era unul dintre cei mai buni soţi, dar că oricum a rămas profund dezamăgit de gestul ei. Prietenii săi mi-au atras atenţia că soţia l-a părăsit din cauză că nu putea să conceapă copii. Tot de la gaşca lui aflăm că, pe timpuri, Vitalie avea un serviciu în oraş, iar duminicile purta cămaşă albă şi mânca îngheţată. „Era cel mai exemplar, nu ca noi. Lucra la Întreprinderea de stat „Hidromaş” ca ajutor de lăcătuş şi locuia în sectorul Râşcani prin zona „Pancom”-ului”, susţine Feodor. Iar Ghenadie părea cel mai tăcut şi cel mai îngândurat din gaşcă, de fapt era şi cel mai bătrân. Sorbind printre dinţii săi din faţă stricaţi nişte rămăşiţe de bere din recipientul proaspăt găsit în gunoi, s-a arătat interesat din ce gaşcă fac parte eu. Se întreba dacă nu cumva sunt trimis de alţi boschetari în recunoaştere. După ce l-am liniştit, convingându-l că sunt doar un simplu trecător curios, Ghenadie a avut să îmi explice un amănunt. El mi-a şoptit că adesea boschetarii din periferii vin şi le creează probleme, le curăţă „mana” din tomberoane. „Suntem îngrijoraţi, fiindcă vin alţii şi ne-o iau înainte cu căutatul, iar noi în alte tomberoane din alte sectoare nu avem obiceiul, dar nici dreptul să ne băgăm nasul. Ne este frică să nu fim bătuţi. De aceea, uneori rămânem flămânzi şi nebăuţi până a doua zi dimineaţa, atunci când locatarii ies din casă şi-şi aruncă resturile de alimente”, zice Ghenadie. Într-un sfârşit, împăcându-se cu gândul că nu sunt un inamic al lor, mi-am permis să-i întreb prieteneşte unde şi cum au petrecut ei revelionul. Scărmănându-şi barba încâlcită şi plină de firimituri de pâine, Vitalie mi-a răspuns prompt, duhnind a oţet: „De revelion am băut şi am mâncat simbolic, deoarece nu prea am avut ce găsi la gunoi. Totodată, a trebuit să-i serbăm şi ziua de naştere a lui Ghena în aceeaşi noapte, a împlinit 62 de ani. Dar cum era de aşteptat, nu am avut cu ce umple masa. Am sărbătorit toţi patru, câţi ne vezi, sub podul de pe Viaduct în jurul unui foc, am copt nişte coji de cartofi. Dar am avut răbdare până a doua zi, când ne-am bucurat din plin de bucate, locatarii au aruncat la gunoi de toate. De aceea, revelionul şi ziua de naştere a lui Ghena le-am serbat din belşug a doua zi, în timpul amiezii, atunci când tomberoanele pocneau de resturi de produse alimentare, dar şi de sticle cu alcool unele pe jumătate pline”, ne spune Vitalie. La rândul său, Feodor s-a arătat fericit să adauge că la masa de revelion, improvizată sub pod, au avut parte şi de o crenguţă de brad, iar printre oase de porc şi frânturi de pârjoale, la desert, s-au bucurat şi de o bucată zdravănă de tort.

„Mi-au tras în cap cu un borcan de tomate”

La fel şi Petru Vizitiu, un bărbat de 57 de ani, în urma unei cerţi cu familia, de mai bine de zece ani este nevoit să-şi ducă traiul pe străzile Chişinăului. În ciuda vârstei, acesta circulă prin oraş pe jos în căutarea unor produse alimentare, scormoneşte prin tomberoane şi umblă cu o haită de maidanezi în urma sa. El îi numeşte pe câini protectori de oameni răi. Pentru a-i menţine mereu în preajma sa, le împarte şi maidanezilor din ce găseşte de mâncare pe la gunoi. Petru recunoaşte că unica alinare ce i-a rămas este alcoolul. „Am fost educat într-o familie bună, dar soarta m-a mânat în rahat. Pe când eram tânăr, nu mi-a trecut prin cap că aş putea să ajung asemenea zile. Totul a început din cauza beţiei mele”, ni se confesează Vizitiu. Nu are prieteni boschetari şi chiar de i-ar fi avut, ne reproşează el, nu ni i-ar fi prezentat, motivând că niciodată nu-şi trădează prietenii. „Nu îmi plac găştile, îmi văd de treabă singur. Astfel, nu am nicio responsabilitate faţă de nimeni”, ne explică el. Întrebat fiind de ce umblă cu capul spart, Petru ne-a spus că a luat bătaie chiar în noaptea de revelion de la confraţii săi din sectorul Centru, care l-au surprins scormonind în tomberoanele din piaţa centrală. „Mi-au tras în cap cu un borcan de tomate din cauză că nu vroiam să li-l întorc, de parcă tomatul ar fi al lor. Dar eu primul l-am găsit!”, povesteşte Petru, indignat. De la el aflăm că nu are un adăpost anume, dar că îşi găseşte căpătâi pe sub poduri şi prin subsolurile blocurilor de locuit. Petru poartă două genţi enorme în care adună sticle goale pe care le distribuie la punctele de colectare, iar din banii câştigaţi astfel, de sărbători, îşi permite şi gume de mestecat.

Boschetar pentru o singură noapte, cea de revelion

Un alt boschetar fictiv, bărbat de 51 de ani, a sărbătorit revelionul într-o staţie de troleibuz din capitală. Fără cuşmă pe cap, dar şi lipsit benevol pentru o noapte de propria locuinţă, de dragul fiicei sale, Ion Breşca a hotărât să-şi facă tradiţionala masă pe banca rece din staţia de troleibuz de pe ruta nr. 1 din sectorul Botanica. Nu a vrut să ne comunice adresa locuinţei sale, dar ne-a spus că e pe strada Independenţei. Din puţinii bani pe care i-a adunat cu munca sa de măturător, în noaptea de revelion şi-a cumpărat o sticlă de vin roşu de casă, un colac şi salam. L-am surprins de unul singur, ghemuit pe scaun, pe la ora trei de noapte. În timp ce rupea din pâine, fără să ne întrebe ce vrem de la el, Ion singur a început să ne depene povestea fericită în care s-a pomenit. Precizează că pricina degerării lui în staţie este cu adevărat o dublă sărbătoare pentru el şi nicidecum o noapte cu ghinion. Aflăm de la el că a cedat garsoniera fiicei Ecaterina, pe o singură noapte, care l-a rugat pe taică-său să o lase în intimitate cu concubinul ei în noaptea de revelion. „Cred că s-au hotărât în sfârşit să se căsătorească. Tare m-aş bucura. Au mai mult de cinci ani de când se cunosc, dar este pentru prima oară când fiică-mea a avut curajul să mă roage ca să mă duc să fac revelionul pe la vecini”. Ion nu a apelat nici la vecinii din bloc, dar nici la neamuri. Dimpotrivă, el susţine că nu este în firea lui să-şi impună prezenţa în familii străine, indiferent de problemă. Ecaterina este unicul lui copil, iar maică-sa i-a părăsit pe ambii când fetiţa avea doi ani. Întrebat ce va întreprinde în cazul în care Ecaterina se va decide să rămână pe viitor în garsonieră împreună cu potenţialul mire, Ion ne-a spus că pentru fericirea fiicei are de gând să-şi ducă zilele prin staţii chiar şi până la adânci bătrâneţe.

Două zile orb şi o zi văzător

În perioada sărbătorilor de iarnă, un bărbat de 46 de ani, pe nume Vladimir, a hotărât să se dea drept orb în faţa mulţimii ca să-şi câştige existenţa. Astfel, el cerşea bani umblând cu bastonul prin piaţa de lângă Cinematograful „Flacăra” din sectorul Buiucani. După două zile de „orbire”, în seara de revelion, acesta mi-a cerut palma ca să îmi ghicească viitorul contra zece lei. Întrebat fiind de când a început să vadă, Vladimir s-a arătat uimit de întrebare. Mi-a strâns mâna puternic, rugându-mă să-l las în pace. În ceea ce priveşte sărbătorile de iarnă, s-a arătat destul de amărât de întrebare, fiindcă, în opinia lui, afară de fete frumoase nu ai de ce să te mai bucuri pe lumea asta. „Nu am casă. De când am divorţat, stau la un prieten de la Buiucani. Ca să câştig o pâine pe zi sunt nevoit să fac circul ăsta în stradă”, susţine el. Vladimir ne mai spune că are de gând să hoinărească până în primăvară, când prietenul său (gazda) îl va onora cu un serviciu decent. Vânzătorii de fructe şi legume care stau să-şi vândă marfa de-a lungul aleii au reacţionat cu indiferenţă faţă de persoana lui. Câţiva dintre ei ne-au spus că acesta nu-i ultimul, dar nici primul cerşetor care umblă cu mâţa în sac prin oraş.  

  • Un articol de:

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus