Moldova

MAE a ales cheia succesului, a Uniunii Europene

Noul simbol al MAE este cheia, iar drapelul alb al formaţiunii mai conţine acum şi culoarea mov. Preşedintele MAE, Veaceslav Untilă, a spus sâmbătă, 8 mai, la şedinţa Consiliului naţional al partidului, că această cheie este cheia succesului, a Uniunii Europene. Potrivit prim-vicepreşedintelui MAE, Anatol Petrencu, culoarea mov aduce noroc. „Se spune că movul are putere, chiar şi despre preşedintele României, Traian Băsescu, se spune că a câştigat alegerile pentru că a purtat o aşa cravată”, a menţionat Anatol Petrencu.

La şedinţă a fost discutată modalitatea de întocmire a listelor pentru alegerile locale. „Vrem ca formaţiunea să fie reprezentată de elite, pedagogi, lideri de opinie, tineri ambiţioşi”, a spus Veaceslav Untilă. Liderul MAE a subliniat că, împreună cu vicepreşedintele partidului, deputatul Iurie Colesnic, fiind parte a Alianţei pentru Integrare Europeană, duc o parte din povara actualei guvernări, cu toate problemele ei. „Instabilitatea politică ne macină, nu ştim când vor avea loc alegeri parlamentare anticipate, dar noi trebuie să fim pregătiţi”, a declarat Veaceslav Untilă. Preşedintele MAE a spus că va pleda în parlament pentru micşorarea pragului electoral pentru partidele politice, până la 3%. Codul Electoral modificat, votat în primă lectură, prevede 4%.

Şedinţa Consiliului Naţional al MAE este prima după Congresul III al formaţiunii, de la începutul anului, când a fost schimbată conducerea MAE.

(Info-Prim Neo)

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *