Actualitate

Maia Sandu cere eliberarea bărbatului acuzat ca a violat mama unui copil de doi ani

Amintim că, potrivit poliției, Gheorghe Petic a fost reținut pentru 72 de ore, fiind denunțat de o femeie de 31 de ani, care l-a acuzat de viol. Pentru a pune capăt speculațiilor și manipulărilor, IGP a publicat înregistrarea apelului femeii la serviciul 112. Fiind în stare de șoc, tânăra a povestit că Petic a venit la ea acasă, sub pretextul obținerii de informații despre o anumită persoană. În timpul discuției, acesta a început să-i facă avansuri licențioase, iar când femeia l-a refuzat, a lovit-o în cap și a violat-o.

Victimei i-a fost acordată asistență psihologică și a fost dispusă efectuarea expertizei medico-legale. Rezultatele expertizei au probat faptul întreținerii raportului sexual, fiind depistate și ridicate probe biologice, care urmează sa fie suplimentar analizate.

De asemenea, la locul săvârșirii faptei au lucrat experții din cadrul Centrului de Expertiză Judiciară și Criminalistică, care au prelevat și alte probe care confirmă prezența presupusului agresor în casa victimei.

Poliția mai afirmă că a găsit pe hainele lu Petic probe biologice, care aparțin victimei agresiunii sexuale. ”Presupusul agresor a refuzat să se supună de buna voie recoltării de probe biologice, fiind necesară apelarea la procedurile legale, impuse în astfel de situații, prin obținerea unei încheieri judecătorești, după care s-a efectuat recoltarea probelor”, se arată într-un comunicat al IGP.

Autoritățile au mai subliniat ca dețin și imagini video din care se vede cum suspectul vine în blocul victimei, la orele când s-a produs incidentul.

Gheorghe Petic a fost reținut pentru 72 ore. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 3 la 5 ani. Este de menționat că șeful filialei PPDA din Ungheni a fost acuzat anterior de mai multe tinere de hărțuire sexuală, în perioada în care Petic era profesor la Colegiul Poliției de Frontieră. Acestea au declarat că Petic le cerea să întrețină relații sexuale în schimbul notelor.

Sursa: hotnews.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *