Politică

Maia Sandu: „TREBUIE să scăpăm de Dodon, care este total sub CONTROLUL KREMLINULUI”

Lidera Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu, susține că R. Moldova trebuie să scape de Igor Dodon, pentru că acesta ar fi „varianta rusească” a lui Vlad Plahotniuc și este total sub controlul Kremlinului.

Într-un interviu pentru gordonua.com, președinta PAS s-a arătat convinsă că a procedat corect în iunie 2019, când s-a aliat cu Igor Dodon și socialiștii, pentru că R. Moldova „trebuia curățată de Plahotniuc”, cel care a uzurpat puterea, a distrus instituțiile publice, a transformat R. Moldova într-o organizație criminală etc.

„Da, noi înțelegeam că Dodon va deveni următoarea problemă serioasă a republicii. Dar nu puteam să luptăm în același timp și cu Plahotniuc, și cu Dodon. Acum luptăm cu ultimul, pentru că el încearcă să facă ceea ce a făcut și Plahotniuc. Deocamdată avem o oarecare libertate în comparație cu ceea ce a fost acum un an, când R. Moldova era condusă de Plahotniuc. Dar pericolul nu a dispărut, știm că trebuie să scăpăm republica de Dodon, care este total sub controlul Kremlinului, a declarat Maia Sandu pentru „Gordon”.

Întrebată dacă schimbul de putere din iunie 2019 în R. Moldova a fost o „operațiune specială a Federației Ruse”, care a folosit opoziția pentru a-l alunga pe Plahotniuc și, apoi, cu mâinile lui Igor Dodon a răsturnat Guvernul și a preluat toată puterea, Maia Sandu a pus totul pe seama „conspirațiilor”. Ea a adăugat că a avut sprijinul Occidentului în lupta contra lui Vlad Plahotniuc.

Fostul premier a mai afirmat că schemele de contrabandă prin regiunea transnistreană erau controlate, până anul trecut, de către Plahotniuc și un om de afaceri din Transnistria, V. Gușan. După o perioadă în care acestea dispăruseră, pe timpul Guvernului Sandu, acum le-ar fi preluat Igor Dodon.

Mai mult, din anumite scheme care vizau regiunea transnistreană s-ar fi „înfruptat”, de-a lungul timpului, și politicieni din Ucraina, stat care „nu a avut întotdeauna un rol constructiv” în ceea ce privește rezolvarea problemei transnitrene.

După anexarea Crimeei, însă, și războiul din Donbas, Ucraina a început „să înțeleagă altfel problema noastră cu Transnistria și conflictul transnistrean în general”.

„Atitudinea Kievului s-a schimbat după ce a devenit clar că se vrea utilizarea Donbasului și a Transnistriei ca zonă-tampon între Federația Rusă și Occident, pentru a transforma Ucraina și R. Moldova în state cu suveranitate redusă”, a afirmat Sandu, adăugând că ucrainenii care au luptat pentru țara lor au apărat și R. Moldova, pentru a nu admite realizarea proiectului moscovit „Novorussia”.

Maia Sandu a admis că Moscova o să încerce să promoveze ideea federalizării Ucrainei, așa cum a făcut-o anterior și în R. Moldova, pentru a-i controla cursul geopolitic.

https://www.ziarulnational.md/ 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *