Politică

Managementul adecvat al digurilor de protecţie ar reduce riscul de inundaţii

Preşedintele raionului Cahul şi vicepreşedinte al MAE, Gheorghe Vasilachi, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că localităţile din raionul Cahul se află în continuare sub riscul inundaţiilor. Zonele protejate de digul antiviitură sunt sub monitorizarea autorităţilor publice locale, dar aceasta nu reduce riscul ca localităţile din preajma râului Prut să fie inundate.

“În trecut, lunca Prutului era o zonă fără restricţii, populaţia se orienta unde să îşi construiască locuinţele fără să ţină cont de pericolul pe care îl prezintă acest râu. Din motive economice s-a construit un dig care ulterior a fost lăsat de izbelişte. Pe de altă parte, fostele guvernări au construit chiar pe malul Prutului şosele şi căi ferate. Acum ele sunt inundate. Noi trebuie să încetăm să căutăm pe cei ce se fac vinovaţi şi să soluţionăm aceste probleme actuale”, a declarat preşedintele raionului Cahul, Gheorghe Vasilachi, vicepreşedinte al MAE.

Potrivit lui Gheorghe Vasilachi, localităţile din raionul Cahul şi acum se află sub riscul inundatiilor. Astfel Mişcarea Actiunea Europeana a propus un set de solutii pentru toate localitatile situate pe malurile Prutului dar si a Nistrului: valuarea situaţiei tehnico-economice şi revizuirea necesităţii îngrădirii cu diguri de protecţie a unor porţiuni; laborarea  unui proiect tehnic, reieşind din evoluţia Luncii Prutului, pentru buna protejare a localităţilor şi infrastructurii din preajma râului  Prut; onstituirea unui program naţional de finanţare a lucrărilor de întărire a digurilor de protecţie, cu atragerea surselor financiare din programele europene de vecinătate.

Preşedintele Mişcării Acţiunea Europeană, deputatul Veaceslav Untilă, a arătat la rândul său că pentru ameliorarea situaţiei din zonele expuse riscului de inundaţii sunt necesare atât investiţii în infrastructură, cât şi modificări ale legislaţiei.

„Ştim care este realitatea din aceste zone. Şi ştim că tragedia este cu atât mai mare cu cât, în unele cazuri, aceste pierderi probabil că puteau fi evitate. Digurile de protecţie de pe râul Prut şi Nistru au fost construite încă de pe timpul regimului sovietic, după căderea acestui regim ele au fost lăsate în voia soartei. Tragedia pe care o trăiesc astăzi zeci de oameni, afectaţi de inundaţii, demonstrează încă o dată că societatea noastră are nevoie de soluţii viabile, care ar sta la baza soluţionării unor probleme prioritare, cu care ne confruntăm”, a afirmat Veaceslav Untilă.

Sursa: Elena Munteanu

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *