Timpul.md

Interviu 8 August 2012 | 08:44

Mariana Harjevschi: „Cam tot ce mi-am dorit s-a împlinit până acum în viaţa mea...”

Este directoarea Bibliotecii Publice de Drept, filială a Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu” şi e un nume foarte cunoscut în mediul juriştilor, inclusiv al studenţilor de la facultăţile de Drept, pe care îi scoate întotdeauna din situaţiile dificile. 

Mai ales la examene, când le oferă cartea potrivită la timpul potrivit. Şi, deşi la 35 de ani mai e celibatară, Mariana crede în destinul ei, care se împlineşte încet, dar sigur. Optimismul şi starea ei de spirit sunt alimentate de contactul permanent cu oamenii, dar nu în ultimul rând, de cărţile printre care îşi trăieşte viaţa.

- Dragă Mariana, faci carieră în domeniul tău deja mai bine de zece ani. Dar cât de mult te gândeşti la viaţa personală?
- În activitatea mea de zi cu zi încerc să fac loc şi pentru viaţa personală... Citesc literatură artistică, gătesc ceva la bucătărie, vizionez un film ori ies la o cafea cu prietenele să mai discutăm de-ale noastre.

- Cu prietenele? Să înţeleg că e criză de bărbaţi în Moldova...
- Nu chiar criză. Am în jurul meu foarte multe persoane inteligente. Îmi doresc şi eu, ca toate fetele, o familie, dar... aşa s-au aranjat pe moment stelele că nu am întâlnit persoana cu care să-mi leg destinul.

- A-şi găsi perechea potrivită este sau nu o problemă pentru tinerii din Chişinău?
- Este. Deşi multe depind uneori de tine însăţi. În ceea ce mă priveşte, unii mi-au spus-o verde în ochi, alţii mai pe ocolite, că aş ţine prea mult la munca mea. Nu cred că au dreptate în totalitate. Nu zic, îmi place succesul profesional, ador ceea ce fac şi nu mi-aş dori ca în viaţa de familie viitorul soţ să-mi pună condiţia: eu sau serviciul. Dar totdeauna am fost sigură că-mi voi face o familie şi voi avea un alt statut decât cel de celibatară. O femeie modernă ştie să împace cariera şi familia.

- Tu, deocamdată, ţi-ai concentrat energia pe acest proiect, care se numeşte Biblioteca Publică de Drept. Cum te simţi aici, pe post de directoare?
- Am depus în el foarte mult suflet. Prin anul 2000, lucrând la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”, am primit o sarcină de la directoarea Lidia Kulikovski - să scriu un proiect care ar avea drept grup-ţintă comunitatea juridică şi, în general, cititorul din capitală, interesat de informaţia legislativă. L-am scris, iar Fundaţia Soros-Moldova a acceptat să-l finanţeze. Biblioteca propriu-zisă a fost deschisă în anul 2001, pe 24 mai. Finanţatorii au văzut în Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” o instituţie care poate asigura durabilitatea proiectului. Iniţial am fost subvenţionaţi de Fundaţia Soros-Moldova timp de trei ani, apoi au extins până la opt ani. În prezent suntem finanţaţi de Consiliul municipal Chişinău.

- Cine sunt beneficiarii voştri? 90 la sută ar trebui să fie jurişti...
- Eu aş zice că 80 la sută fac parte din comunitatea juridică. Ne dorim să aibă acces la informaţia noastră toţi cetăţenii. Aici vin în mod special studenţii facultăţilor de Drept, dar şi avocaţi, judecători, cadre didactice. Vine şi cetăţeanul de rând, el de asemenea face parte din grupul nostru ţintă, întrucât avem în vedere şi doleanţele sale atunci când facem achiziţii de carte. Apoi, foarte mulţi ne vizitează din simpla curiozitate de a citi literalmente ce spune o lege sau alta.

- Biblioteca are şi nişte consultanţi, în acest sens, care să le tălmăcească legile?
- Nu avem asemenea servicii, dar soluţia pe care o oferim noi sunt lecţiile publice. Când observăm că cititorii se interesează de anumite subiecte, căutăm un finanţator care să ne ajute să organizăm asemenea lecţii. Au fost mai multe, despre sistemul de pensii, asistenţa socială a persoanelor defavorizate, despre condiţiile de admisibilitate la CEDO, protecţia pacientului. De obicei, invităm experţi care îşi cunosc domeniul din interior.


Foto: Ramin Mazur

- Câteva cifre, date, care vorbesc despre Biblioteca Publică de Drept...
- Dispunem în prezent de circa 16 mii de exemplare de carte. Anual, abonăm 50-52 de titluri de reviste de specialitate în limbile română, franceză, engleză şi rusă. Printre utilizatorii noştri sunt şi instituţiile de stat - adesea primim solicitări din partea Curţii Constituţionale sau a Curţii Supreme de Justiţie, din partea unor comisii parlamentare care examinează juridic o anumită problemă. Apropo, şi unii deputaţi lucrează în sălile noastre de lectură, se documentează înainte de elaborarea unor legi.

- Ce i-ar mai trebui acestei biblioteci ca să te mulţumească?
- Conceptul de bibliotecă modernă presupune ca aceasta să fie nu doar o colecţie de cărţi, ci un spaţiu care te invită la studiu. Mi-aş dori extinderea spaţiului, pentru că reuşim să achiziţionăm carte în fiecare an şi riscăm să devenim neîncăpători. Vrem mai multe calculatoare, ne gândim şi la modernizarea serviciilor. Am citit undeva că în Germania cititorilor li se permite să lucreze în bibliotecă şi pe timp de noapte. Personalul bibliotecii nu este prezent, dar cărţile sunt supravegheate de camerele video. Tu, ca cititor, dacă ai nevoie să lucrezi noaptea, trebuie să termini o lucrare la timp, vii la bibliotecă, deschizi uşa cu cardul şi o încui când pleci. Mi-ar plăcea să existe ceva similar şi la Chişinău.

- Nu vrei să ne povesteşti câte ceva despre cele câteva diplome, expuse în cabinetul tău?
- Acesta e certificatul pe care l-am obţinut în urma absolvirii unui program de studiu, finanţat de Guvernul SUA. A fost o stagiere de un an în cadrul Universităţii Indiana din oraşul Bloogmington. Iar după ce m-am întors din America m-am implicat în mai multe activităţi de promovare a experienţei acumulate în SUA şi mi-a fost acordată o diplomă din partea Asociaţiei absolvenţilor programelor SUA.

- America e ţara tuturor posibilităţilor, dar ce îi poate oferi Chişinăul unui tânăr bine instruit, dornic să fie fericit?
- Poate că Chişinăul nu-ţi oferă ceea ce ar putea să-ţi dea Parisul sau Roma, dar întotdeauna trebuie să porneşti de la ideea că lucrurile cele mai valoroase se află în interiorul tău, nu în exterior.


Foto: Ramin Mazur

- Ai privit cumva, recent, filmul „Secretul”? Şi acolo se menţionează acelaşi lucru...
- Păi toată literatura de dezvoltare personală, cu care se delectează publicul modern, face trimitere la acest film. L-am privit de mai multe ori. Nu am ajuns să mă ghidez de tehnicile pe care le recomandă, dar am fost de acord cu ideile pe care le promovează. Dacă vă amintiţi, există în film un episod în care cineva povesteşte că îşi dorea foarte mult o casă frumoasă şi, undeva, într-o revistă, a găsit poza casei la care visa. A decupat-o şi a lipit-o în biroul său, pentru ca în fiecare zi s-o poată admira. Ei bine, timpul a trecut, iar peste cinci ani, când trebuia să se mute din apartamentul său, a dat printre alte lucruri de acea poză şi s-a cutremurat: casa în care el se muta arăta întocmai ca şi cea din fotografie.

- Şi ce concluzie ar trebui să tragem de aici?
- Informaţia se transmite prin timp. Apropo, ceva similar mi s-a întâmplat şi mie. Eu întotdeauna mi-am dorit să învăţ în Statele Unite ale Americii. Eram încă la liceu prin 1992, când am participat la un concurs şi nu l-am trecut. Dar nu am renunţat la vis, ştiam că va veni o zi când voi pleca în State la studii. Prin 1995 eram deja la facultate, am aplicat iarăşi, şi tot fără succes. Atunci, am scris o scrisoare la Universitatea Indiana din oraşul Bloogmington. Aflasem că aceasta era una din primele în top printre instituţiile de învăţământ american. Şi am dorit să aflu condiţiile de admitere. Am primit în scurt timp o mapă întreagă cu materiale. Le-am studiat, apoi am aşteptat o altă ocazie. Şi peste aproape zece ani, în 2004, am reuşit să obţin o bursă de stagiere în SUA. Ajung la Washington, încă nu ştiam la care universitate voi fi repartizată, şi ce credeţi? Aflu abia aici că voi face stagierea la Universitatea Indiana din oraşul Bloogmington! Adică, exact la universitatea unde voiam să învăţ cu zece ani în urmă. Este cel mai elocvent exemplu că informaţia se transmite în timp. Am privit filmul „The Secret” mult mai târziu, prin 2008, şi el mi-a confirmat acelaşi lucru: da, informaţia se transmite în timp.

- Crezi în astfel de coincidenţe?
- De fapt, în viaţa mea s-au întâmplat mai multe coincidenţe. Taică-meu totdeauna visa ca eu să fac Dreptul... Şi iată că nu am făcut Dreptul, dar lucrez în acest domeniu... Personal, mi-am dorit să locuiesc într-o casă la sol, nu la etaj. Şi locuiesc într-o astfel de casă. Deci, cam tot ce mi-am dorit s-a împlinit până acum în viaţa mea. De aceea sunt calmă şi sunt sigură că şi celelalte lucruri se vor împlini la timpul lor.

- Şi de aceea singurătatea nu te sperie?
- Nu mă sperie, dar îmi displace. Încerc să-mi umplu timpul liber cu lucruri frumoase: citesc, ascult muzică, îmi vizitez părinţii, fraţii, prietenii... Ultima carte pe care am citit-o a fost Umberto Eco, Jean-Claude Carrière - Nu speraţi că veţi scăpa de cărţi: Convorbiri moderate de Jean-Philippe de Tonnac.

- Ce ţi-a plăcut în această carte?
- Mai multe. De exemplu, Jean-Philippe de Tonnac îl întreabă pe Umberto Eco la ce îi foloseşte faptul că este un erudit. „Ce vă ajută că ştiţi anul naşterii şi morţii lui Napoleon?”. Iar răspunsul e: „Da, nu mă ajută cu nimic în viaţa de zi cu zi, dar îmi dă în schimb o autonomie intelectuală”. Şi are mare dreptate. Atunci când cunoşti mai multe, ai o siguranţă personală mai mare, mai multă încredere în tine. Şi asta te conduce spre succes...



Open publication
- Free publishing - More culinar.md

Timpul Suplimentul Femeia


Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus