Actualitate

Medic celebru, despre ţinerea pandemiei sub control: „Trebuie să se întâmple 3 zile la rând!“

Dr. Pompiliu Popescu spune că, deocamdată, sunt două arme principale în lupta cu coronavirusul: „În primul rând, populaţia e îndemnată să stea în case, în timp ce autorităţile fac tot mai multe teste pentru a-i identifica pe cei bolnavi.

România va fi în stare de urgenţă până la 16 aprilie, însă, având în vedere că mulţi susţin că vârful pandemiei va fi atins abia după această dată, cu prilejul Sărbătorilor Pascale, aproape sigur perioada de izolare socială se va prelungi”.

Întrebat despre coronavirus şi momentul în care situaţia răspândirii poate fi ţinută sub control, fostul medic al naţionalei de fotbal a declarat pentru „Gazeta Sporturilor“ că „până nu vor fi măcar trei zile la rând cu temperatura de minimum 25 de grade n-o să avem o reducere a epidemiei.

Coronavirusul e mai periculos decât alte virusuri gripale care au circulat fiindcă se transmite foarte rapid. O problemă o constituie şi perioada de replicare mare, de la două zile la două săptămâni. Asta înseamnă că un om care poartă virusul şi nu are simptome se poate întâlni în două săptămâni cu zeci de persoane cărora să-l transmită”.

Grupul de Comunicare Strategică al MAI a anunţat că, luni seară, a fost înregistrat şi cel de-al şaptelea deces al unui pacient infectat cu noul coronavirus.

Pe teritoriul României, au fost confirmate 576 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 576 de persoane confirmate pozitiv, 73 au fost declarate vindecate și externate (51 la Timișoara, 17 la București, 3 la Craiova, unul la Constanța și unul la Iași).

https://www.capital.ro/ 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *