Timpul.md

Cultură 21 Ianuarie 2010 | 21:41

Mihai Eminescu, de straja la hotarul Limbii

Fondul de aur al spiritualitatii unui neam il creeaza limba, care e opera cea mai de pret a unui popor - in limba si prin limba i se reflecta istoria, felul de a fi, a cugeta si a simti. Constient de faptul ca numai o limba dezvoltata poate sa devina forta motrice care duce spre civilizatie si propasire, genialul Mihai Eminescu a militat pentru valorificarea eficienta a tezaurului limbii, sporindu-i potentele si valentele semantice, stilistice etc.

Eminescu a depus o munca titanica istovitoare pentru ca dulcele nostru grai sa capete virtutile limbilor celor mai civilizate natiuni, incarnand cuvintelor o inegalabila forta sugestiva si afectiva. Momentul acesta este plastic evidentiat de catre regretatul poet Nicolae Costenco: „Limba mea sfatoasa, /Creanga ce-a iubit-o /Si-a inaripat-o- n vers Alecsandri, /Eminescu forma ti-a desavarsit-o /In cultura lumii spre a ne mandri”...

Ca sa scoata in relief valoarea limbii, Eminescu afirma: „Masurariul civilizatiei unui popor astazi e o limba sonora si apta a exprima prin sunete notiuni, prin sir si accent etic sentimente”. Caci, spune el in alta parte, „numai in limba sa omul isi pricepe inima pe deplin... daca in limba nu s-ar reflecta caracterul unui popor, daca el n-ar zice oarecum prin ea: „asa voiesc sa fiu eu si nu altfel”, oare s-ar fi nascut atatea limbi pe pamant?”.

Cu mandrie vorbeste poetul despre originea romanilor si a limbii lor, despre importanta trecerii la alfabetul firesc al limbii: „Da, de la Roma venim, din Dacia Traiana! Se cam stersese diploma noastra de nobleta: limba insa am transcris-o din buchile noastre ghebosite de batranete in literele de aur ale limbilor surori. Cam degenerase arborele nostru genealogic cu cate o codita straina, dar il vom curati de toate uscaturile”. Apoi sustine: „In privinta limbii romanesti Friedrich Diez (lingvist german care a pus bazele gramaticii comparate a limbilor romanice, publicand in 1836-1838 o gramatica a limbilor romanice in trei volume) are meritul de a fi nimicit pe cale stiintifica toate basmele despre originea slava a limbii romanesti, precum acele erau sustinute cu patima de filologi de scoala veche slavona si combatute in acelasi mod nedibaci de scoala veche a filologiei romanesti”.

Citind tot felul de izvoare vechi si noi, Eminescu a izbutit sa patrunda in strafundurile tainitelor sufletesti ale poporului roman si a ramas placut surprins de bogatia si frumusetea graiului matern. Dam citire unor ganduri care se potrivesc de minune si pentru caracterizarea situatiei in care zace limba romana in RM: „Si limba stramoseasca e o muzica si ea ne atmosferizeaza cu alte timpuri mai vrednice si mai mari decat ticalosia de azi, cu timpuri in care unul s-au facut poporul si una limba. De fiecare cuvant vechi se tine un sir intreg de zicale, care inlocuiesc cu prisosinta, ba intrec adesea multimea cuvintelor si frazelor noua, primite in limba, fara de nici o randuiala”. Sau: „Limba literara, nu cea graita in societatea culta, limba cronicarilor si a legendelor e pe alocurea de o rara frumusete. Multe texte bisericesti si laice au un ritm atat de sonor in insirarea cuvintelor, incat e peste putinta ca frumusetea stilului lor sa se atribuie intamplarii, nu talentului scriitorilor si dezvoltarii limbii”.

Si intrucat a venit vorba de scriitori, trebuie remarcat si faptul ca Eminescu i-a apreciat inalt, vazand in ei pe cei „ce-au scris o limba, ca un fagure de miere”. Interesant vorbeste poetul despre specificul limbii materne, privita in raport cu o alta limba: „Aceasta parte netraductibila a unei limbi formeaza adevarata ei zestre de la mosi-stramosi, pe cand parte traductibila este comoara gandirii omenesti in genere. Precum intr-un stat ne bucuram toti de oarecare bunuri, care sunt ale tuturor si ale nimanui - ulite, gradini piete - tot astfel si in republica limbilor sunt drumuri batute, care sunt ale tuturor - adevarata avere proprie o are insa cineva acasa la sine; iar acasa la dansa limba romaneasca este o buna gospodina si are multe de toate”. Sustinand adevarul ca „limba si legile ei dezvolta cugetarea”, Eminescu cere ca limbii in scoala sa i se acorde prioritate: „Studiul principal al unei scoli rurale sau primare e limba...”.

Eminescu supune unei critici vehemente presa si pe toti acei care sunt datori de a se ingriji de destinul limbii, abuzul de termeni straini, aratand totodata cauzele principale si unele solutii: „Presa noastra - scrisa in mare parte intr-o limba cosmopolita, lesne de invatat de catre orice strain in cateva zile - e o presa nationala. Cu toate acestea, lucrarea ei zilnica asupra intelegerii poporului sterge pana si ramasitele de originalitate ale graiului nostru stravechi... Daca deschidem ziarul de stiinte naturale, de medicina, de ce-o fi, ne ia ochii lipsa de respect pentru limba, primirea de termeni straini fara trebuinta si numai din lene de a cauta echivalentul romanesc. Isi poate inchipui fiecare in ce stare e amenintata sa ajunga limba prin pretinsii oameni de stiinta. Cauza pentru care s-a latit atat de mult stricarea limbii... e aceeasi careia peste tot ii datoram toate relele de care suferim: politica. Limba de rand a ziarelor politice ameninta a ineca, ca buruiana rea, holda limbii vii a poporului. Astazi cand ziare, profesori, ba pana si o academie si-au pus in cap sa stalceasca graiul romanesc, singurul liman si adapost impotriva limbii pasaresti, practicata de gazetari s.a., sunt fara indoiala scrierile celui mai bun prozaist (C. Negruzzi) si a celui mai mare poet al nostru (V. Alecsandri)”.

As incheia aceasta relatare cu emotionantele cuvinte ale scriitorului Ion Druta: „Pana la venirea marilor poeti, limbile nationale nu au fost decat o masa enorma, cruda si neorganizata. Marii poeti sunt cei care au venit sa faca ordine in aceasta bogatie spirituala a poporului, sa cunune frumusetea cu intelepciunea. (...) Dupa cum Puskin a scos in lume regimentele slovelor ruse, Eminescu a suflat o viata noua intregii noastre limbi, angajand-o in luptele cele mai grele si culmile pe care le-a dobandit aceasta armata sub ocarmuirea lui, raman a fi cele mai mari izbanzi ale noastre”.

Gheorghe Druta,
doctor in filologie

  • Un articol de:

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus