Timpul.md

Cultură 5 Mai 2020 | 04:46

Mihai Eminescu în TIMPUL: Aşadar, ieri a trecut un an de când a căzut Plevna

Aşadar, ieri a trecut un an de când a căzut Plevna. Vremea e muma ironiei; ea, care a fost sufletul marilor evenimente, trecând nu ne-a lăsat în mâini decât coji deşerte care azi sunt departe de a ne mai atinge sufletul cum ni-1 atingea odată.

Cine nu-şi aduce aminte de bucuria febrilă de acum un an la căderea Plevnei, deşi de-a doua zi politica rusească s-a întors în contra noastră? Bucuria de atunci era pentru un eveniment în defavoarea noastră. Cine nu-şi aduce aminte că dl C. A. Rosetti, primind tinerimea academică, zicea cu glasul său patetic-prefăcut: ,,A căzut Plevna - dar mai rămâne o altă Plevnă de luat, Plevna internă a reacţiunii!".

Ce impresie mai fac astăzi vorbele dlui C. A. Rosetti? În Cameră, unde era atotputernic, şi-a luat inima-n dinţi şi a primit totuşi o prezidenţie oferită numai de membri roşii puri ai Adunării şi de doi-trei din partidul gheşeftarilor liberi şi independenţi, care-şi caracterizează ideile independente printr-o suspectă iubire pentru moşiile pendinte ... de mănăstiri. În Senat, în fine era să se aleagă prezident dl M. K. Epureanu din opoziţie şi numai voturile conservatorilor au făcut ca să s-aleagă c-o mică maioritate persoana agreată de roşii, I. P. S. S. Mitropolitul primat. Situaţia în Senat e pierdută deja pentru liberali şi într-o bună dimineaţă, tocmai când le-o fi viaţa mai dragă, se pot simţi puşi în eşec de
Senatul acela pe care 1-au ales în momentul când erau purtaţi de alianţa de la Mazar Paşa.

În fine, luni dl Brătianu apăru în fruntea unui nou cabinet, însemnat prin lipsa lui de însemnătate, un cabinet compus în două din avocaţi mai mult sau mai puţin dibaci, dintre care unii plouaţi ca din senin. În locul dlui Cogălniceanu, singurul om de o inteligenţă extraordinară din cabinetul trecut, îl vedem pe dl Cîmpineanu, care până acuma n-a avut nicicând ocazia de a-şi dovedi calităţile sale extraordinare, apoi vedem pe dl Ferichidi, asemenea fără nicio însemnătate politică, pe dl Cantili în fine, de la care nu se poate aştepta nimic în resortul pe care şi l-a ales. Ce mi-e Chiţu, ce mi-e Cantili D. Prim-ministrul Brătianu a citit în amândouă Adunările un fel de program care zice tot atât de puţin ca şi numele noilor săi colegi, căci din nimic nimic nu iese.

Programul şi indivizii au fost primiţi în amândouă Adunările cu un mare sentiment de deziluzie. Deputaţii roşii îşi ziceau fiecare în inimă: „de ce Cantili şi Ferichidi şi nu eu? Şi trebuie s-o mărturisim că fiecare din ei, chiar dl Holban de ex. sau dl Pantazi Ghica, aveau cuvânt. Dar nu numai partidul guvernamental e deziluzionat - căci aceasta n-ar însemna nimic – dar opoziţia asemenea. Căci, într-adevăr, ori de câte ori te lupţi, îţi place a avea cu cine te lupta. Celor tari le place a se lupta cu cei tari, nu cu căsulii făcute din cărţi de joc, cu combinaţiuni care tremură la orice suflare de vânt.

Ce mai face oare Plevna internă a dlui C. A. Rosetti? Oare bătrânul cap al demagogiei române a început a vedea că, oricât de ameţită ar fi lumea prin fraze, ea totuşi se trezeşte până în sfârşit? Neadevărul şi duplicitatea politică sunt lovite de un fel de nulitate dinlăuntru care le face să se risipească curând. Astfel şi liberalii noştri simt cum le piere în mod fatal pământul de sub picioare, fără ca cineva să contribuie la aceasta decât ei înşiși prin greşelile lor. Oriunde încearcă a se răzima simt că se reazemă de o umbră, de o închipuire a lor. Nimic nu le rezistă şi tocmai din cauza asta nu se pot ţine, pentru că, spre a putea merge, trebuie un pământ vârtos care să reziste picioarelor, un reazem tare care să reziste mâinilor.

Dacă ne mângâie ceva de relele lumii acesteia, dacă credem într-o providenţă răsplătitoare, e legea constantă că ceea ce e neadevărat piere prin sine însuşi. Toată alianţa de la Mazar Paşa era un neadevăr - a dispărut. Acuzaţiunea adusă cabinetului conservator era un neadevăr şi a sfârşit prin faptul că nu se mai găsea nimeni care s-o susţină; acuzarea ce ni se face c-am fi reacţionari e neadevărată şi cade de sine.

Elementele pe care un neadevăr le conglomerează pentru un moment se îndreaptă unul contra altuia şi se mănâncă între sine, aducându-şi reciproc pieirea pe când elementele care sunt ţinute la un loc printr-o idee adevărată se ţin la un loc fără silinţe personale. Conglomerată prin neadevăruri, coaliţia de la Mazar Paşa s-a frământat în sine, ca toate coaliţiile unde nu interese generale, ci lăcomia personală şi ambiţii smintite sunt sigurele cauze ale unei uniri momentane.

Mihai Eminescu
30 noiembrie 1878
 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus