Timpul.md

Internațional 9 August 2020 | 07:30

Mii de oameni au protestat la Beirut faţă de corupţia guvernului: „DEMISIA sau SPÂNZURĂTOAREA”

7.000 de oameni protestează în capitala Libanului faţă de corupţia guvernamentală după exploziile masive care au devastat jumătate din oraş. Manifestanţii reclamă dreptul la furie după ce au curăţat străzile de moloz şi şi-au pansat rănile, ridicând spânzători simbolice pentru liderii politici.

Circa 7.000 de oameni protestează faţă de felul în care Guvernul a gestionat un transport de nitrat de amoniu confiscat ţinut şase ani în depozitul unui port, într-o zonă dens populată.

„Azi jelim, mâine curăţăm şi poimâine îi spânzurăm”, scriu libanezii pe reţelele sociale. Libanezii paşnici nu-şi mai pot reprima furia: „Nu am înţeles niciodată cum poate cineva să ucidă o altă fiinţă umană, dar azi aş putea ucide, vreau să-i omor”.

„După trei zile de curăţenie, de îndepărtare a molozului de pe străzi şi lingere a rănilor...a venit momentul să dăm drumul furiei şi să-i pedepsim”, a declarat un activist de 28 de ani înaintea protestelor de sâmbătă.

Ministerul Sănătăţii au anunţat sâmbătă după-amiază un nou bilanţ al deceselor provocate de explozia de marţi: 158. 21 de oameni sunt încă dispăruţi şi sunt peste 6.000 de răniţi, informează Reuters.

Mii de oameni s-au adunat în Piaţa Martirilor, au aruncat cu pietre şi au încercat să treacă de o barieră spre clădirea Parlamentului din Beirut, astfel că forţele de ordine au intervenit cu gaze lacrimogene. Spânzutători simbolice au fost ridicate în semn de protest faţă de politicienii corupţi.

Mai multe ambulanţe au ajuns la faţa locului, iar un adolescent şi-a pierdut cunoştinţa din cauza gazelor, a relatat un reporter Reuters.

Protestatarii au scandat „Poporul vrea căderea regimului”, lozincă populară în timpul manifestaţiilor din 2011, numite Primăvara Arabă. „Revoluţie! Revoluţie”, s-a mai auzit pe străzi şi „Plecaţi! Sunteţi toţi ucigaşi”.

În timpul manifestaţiei, soldaţi în maşini echipate cu mitraliere au supravegheat zona.


„Demisia sau spânzurătoarea”, mai scria pe o pancartă. Protestatarii au incendiat mobilier stradal şi poliţia a lansat zeci de doze de gaze lacrimogene.

Deflagraţia de marţi seară a avut loc în port, la un depozit unde se aflau stocate, „în mod necorespunzător”, după cum au precizat autorităţile, 2.750 de tone de nitrat de amoniu. Sute de mii de oameni au rămas fără adăpost.

Libanezii consideră că autorităţile au fost neglijente.

Vineri, preşedintele Michel Aoun a spus că este în derulare o anchetă care va stabili dacă dezastrul a fost cauzat de o bombă sau de o intervenţie externă, dacă a fost vorba despre neglijenţă ori dacă a fost vorba despre un accident.

Douăzeci de oameni au fost reţinuţi până acum în legătură cu cazul, a mai spus Aoun.
 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus