Actualitate

Milionarul german originar din Republica Moldova, Nikolas Werner, îşi închide afacerile din Chişinău

Acesta mai deţine oficial la Chişinău alte două publicaţii „Europa Express“ şi „Ziarul evreiesc“. La începutul anului Werner a ajuns în atenţia organelor de drept din Germania, fiind suspectat de spălare de bani, el riscând până la zece ani de închisoare.

O investigaţie realizată de jurnaliştii de la publicaţia germană Die Welt demonstrează că afacerile legale ale acestuia erau doar o faţadă pentru a ascunde „fluxul de bani din surse criminale“.

Totodată, Werner este acuzat de deschiderea unor firme fantomă, redenumirea şi lichidarea diferitelor persoane juridice.

Născut în 1968 în Republica Moldova şi crescut în Crimeea (Ucraina), într-o familie de nemţi, la sfârşitul anilor ’80, Werner a plecat în Israel, apoi în Statele Unite, după care a revenit în Republica Moldova.

Nicolas Werner s-ar fi stabilit la Tiraspol unde la cunoscut pe generalul rus Aleksandr Lebed, iar în perioada conflictului transnistrean a devenit unul dintre cei mai apropiaţi oameni ai acestuia. Când Lebed a ajuns guvernator al regiunii Krasnoiarsk din Siberia, Werner pleacă cu el şi devine adjunctul său.

Ulterior a emigrat în Germania construind un imperiu media de limbă rusă, destinat originarilor din spaţiul postsovietic.

sursa: adevărul.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *