Moldova

Ministrul de externe al Lituaniei: Unii din salvatori se declară „pro-moldoveni”, dar se aliază cu Rusia

„Reformele politice și economice cer acțiuni hotărâte, consolidarea principalelor forțe politice și implicarea societății civile.

Aceasta e lecția pe care a învățat-o Lituania în timpul reformelor din anii 90. Sprijinul puternic din partea partenerilor externi a fost un alt factor-cheie care a determinat succesul Lituaniei. 

Astăzi, Moldova are nevoie urgent de un consens privind reformele prioritare acasă și un sprijin puternic, dar condiționat din partea Uniunii Europene. 

Noul guvern condus de Pavel Filip stă în fața unei provocări majore: societatea este divizată, populația are puțină încredere în guvernare din cauza corupției masive și, în curând, țara se va ciocni de dificultatea de a plăti salariile și pensiile. 

Forțele europene (până și idea europeană în sine) a fost compromisă de așa-zișii politicienii europeni, care par incapabili sau nu vor să lupte împotriva corupției. 

Un miliard de dolari furați din băncile moldovenești și o investigație vagă a furtului a fost ultima picătură în răbdarea poporului, care a început să caute salvatori. 

Unii din acești salvatori se declară „pro-moldoveni”, dar, din păcate, ei se aliază cu Rusia, țară care continuă să ocupe o parte din teritoriul Moldovei și a atacat Ucraina. 

 Prezența trupelor ruse în Transnistria contravine legislației internaționale. 

 O intensă campania informațională menită să submineze opțiunea europeană a Moldovei face și mai dificilă misiunea guvernării actuale. 
 
Protestatarii din Moldova continuă să ceară alegeri anticipate, chiar dacă numeroși experți susțin că alegerile vor împinge țara spre o criză politică și economică și mai adâncă.  

Un guvern temporar nu va avea posibilitatea să negocieze noi împrumuturi, de care are nevoie țara. În primul rând, Moldova are nevoie de stabilitate politică bazată pe consolidarea forțelor politice majore hotărâte să implementeze reformele pe care le cer oamenii. 

Inițiativa guvernului de a discuta cu liderii protestatari a fost un pas spre direcția corectă. 

În al doilea rând, Moldova are nevoie de reforme care vor duce la rezultate concrete. Noul guvern și-a exprimat deja angajamentul în acest sens. Orientarea pro-europeană e de asemenea critică. Dacă țara nu va face reforme și va continua să stagneze, atunci orientarea ei strategică nu va avea mare importanță. 
 
Europa nu va tolera corupția și nu va sprijini forțele autoproclamate „pro-europene”, dacă acestea nu-și vor respecta agenda. 

Reformele trebuie să fie cartea de vizită a noii guvernări, altfel va pierde puținul sprijin pe care îl mai are în rândul oamenilor și al partenerilor externi. 

Performanțele guvernelor anterioare au fost importante, Moldova fiind considerată un lider printre partenerii de est ai UE. Sancținile comerciale motivate politic impuse de Federația Rusă a provocat mari pierderi Republicii Moldova. Dar aceasta a reușit să mențină economia pe linia de plutire și începe să simtă beneficiile Acordului de Liber Schimb cu UE. 

Astăzi, cetățenii moldoveni pot călători fără vize în spațiul Schengen, deoarece Chișinăul a îndeplinit criteriile europene. Este un imbold și pentru reintegrarea Transnistriei. Dar din cauza unei informări slabe a populației, puține din aceste performanțe sunt atribuite guvernelor. Ele sunt luate ca ceva gratuit. 

Protestele din Moldova îmi trezesc o senzație de deja vu. În aprilie 2009, UE a convins partidele de opoziție să accepte rezultatul alegerilor disputate și să lucreze cu noul guvern. Astăzi, societatea civilă cere un rol mai activ al UE în facilitarea dialogului cu politicienii. UE nu trebuie să ezite, ci să acționeze ca să oprească alunecarea Moldovei într-o criză ecomică și politică și mai adâncă. Dar sprijinul UE depinde de performanțele Moldovei în dezrădăcinarea corupției. 

Poporul moldovean și-a ales în mod clar un viitor european. Dar viitorul este în mâinile moldovenilor și vorbele trebuie să fie însoțite de fapte”.

Tradaptare Timpul.md (I.M.)

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *