Cultură

Mitraliera lui Stepaniuc tinteste in universitati

„Mitraliera” vicepremierului comunist Victor Stepaniuc tinteste in prezent invatamantul istoric universitar. Dupa ce a bagat pe gatul profesorilor si elevilor cursul de „istorie integrata” antiromaneasca, mai nou, prin binecuvantarea sa, ministrul Educatiei si Tineretului, Larisa Savga, a emis o dispozitie prin care cere institutiilor de invatamant superior sa prezinte pana la 1 septembrie curriculumul la istorie modificat in stilul sovietic comunist. Documentul a starnit un val de revolte in mediul universitar. Profesorii cheama la solidarizarea societatii civile si respingerea actului rusinos.

„Ministrul Larisa Savga – mai docila decat „rebelul” Victor ?vircun”
Dispozitia in cauza face referire la conceptia educatiei istorice pe baza careia universitatile urmeaza sa se alinieze reformei predarii istoriei in licee. Noua programa urmeaza sa fie elaborata „in scopul asigurarii compatibilitatii formarii in domeniul istoriei in invatamantul superior cu curricula preuniversitara”. Mai multi profesori universitari sustin ca scopul acestei dispozitii este de a lichida catedrele si cursurile de istorie a romanilor, reiesind din precizarea referitoare la „asigurarea compatibilitatii" cu curricula scolara, astfel incalcandu-se principul autonomiei universitare. Ba mai mult, cadrele didactice spun ca documentul in cauza e urmare directa a scrisorii lui Victor Stepaniuc catre Zinaida Greceanai din aprilie curent, prin care a cerut ideologizarea si resovietizarea invatamantului din RM.
„Dispozitia doamnei ministru Savga, in realitate, nu-i apartine, autorul acesteia este Victor Stepaniuc, cel care este responsabil de educatie si cultura in guvernul comunist. Numirea in functia de ministru al Educatiei si Tineretului a Larisei Savga in locul lui Victor ?vircun, in urma cu mai bine de un an, a avut menirea de a promova mai lesne asemenea decizii, actualul ministru fiind mult mai docil decat – din cand in cand – „rebelul” ?vircun”, a declarat dr. Igor Casu, specialist principal la Institutul de Istorie, Stat si Drept al ASM.

Despre ce este vorba, de fapt? „Din 2006, in licee a fost introdus cursul numit abuziv de „istorie integrata”, care nu reprezinta altceva decat o versiune falsificata a istoriei nationale, ce ridica in slavi comunismul sovietic, justifica teroarea in masa si promoveaza xenofobia. Acest curs de istorie este respins insa de majoritatea profesorilor din licee, care continua sa predea dupa manualele vechi, de istorie a romanilor si de istorie universala. Asistam deci la tentativa de a impune si in facultati aceasta istorie sovietizanta in vederea indoctrinarii studentilor, care si-au manifestat deschis si in masa atitudinea anticomunista in cadrul evenimentelor din 7 aprilie”, considera istoricul.

Mobilizare pentru apararea istoriei si democratiei

Dr. hab. Gheorghe Postica, vicepresedintele Asociatiei Istoricilor, este de parere ca aplicarea acestei dispozitii urmareste scopul de a substitui cursul de istorie a romanilor cu unul de istorie a RM. „Acesta este rezultatul actiunilor din ultimele luni ale PCRM impotriva invatamantului istoric. Faptul ca anul curent a fost limitata cota de admitere a studentilor la istorie in institutiile de stat, iar la cele private nu se mai inmatriculeaza sunt semnale de alarma. Sa respingem acest act rusinos, sa aparam principiile istorismului si sa pledam pentru cercetarea si predarea istoriei nationale”.
„Daca, pana in prezent, atacurile comunistilor tinteau asupra modificarii curriculumului din invatamantul preuniversitar, acum deja lovesc si in invatamantul universitar. Asa cum s-a intamplat cu asa-zisele manuale de istorie „integrata”, tot asa se va proceda si in noile programe si manuale: temele considerate de comunisti „antipartiotice" si „antistatale" vor fi interzise si inlocuite cu cele scrise de pe pozitiile moldovenismului sovietic si a comunismului. Este un motiv in plus pentru savanti, pentru intelectualitate in general, si pentru toti cei care doresc sa traiasca intr-o tara democratica, sa se mobilizeze pentru a apara istoria si democratia”, a mentionat dr. Gheorghe Negru, seful Catedrei de stiinte socio-umane la Academia de Transporturi, Informatica si Comunicatii.
Totusi, Constantin Solomon, decanul Facultatii de Istorie si Filosofie din cadrul USM, nu crede ca este vorba despre desfiintarea catedrelor de istorie, ba mai mult – noua programa este in curs de elaborare.

 

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *