Timpul.md

Editorial 2 Ianuarie 2020 | 11:03

Moldovenii, ţara, neamul şi Crăciunul pe stil vechi

Am citit într-un ziar de la Chişinău următorul titlu: „Avem o ţară. Căutăm preşedinte”. Acest titlu îmi aduce aminte de o denumire de rubrică dintr-o publicaţie bucureşteană: „Avem o ţară. Ce facem cu ea?”.  

Respectiva denumire nu provoacă nedumeriri, pentru că, cu adevărat, România există ca ţară şi problema care se pune acum în faţa fraţilor români e „ce fac cu ea” mai departe. Vizavi de titlul din ziarul de la Chişinău, problema e mai delicată, deoarece, dacă e să fim fideli adevărului ştiinţific şi istoric, el (titlul, adicătelea) urma să fie redactat astfel: „Nu avem ţară, dar căutăm preşedinte”.

Să mă explic. Formal avem ţară - formal, zic! -, pentru că noi identificăm ţara cu statul. A avea un teritoriu, frontiere, stemă, drapel, vămi, cinovnici ş.a.m.d. încă nu înseamnă a avea ţară. Vorba e că ţara asta care se vede există cu adevărat numai dacă mai există o ţară, cea care nu se vede, cea care e în ţărâni, sub cruci şi pietre de morminte. Ţara nu e o bucată de pământ, ci o idee în care crezi. Semantic, ţara este egală cu neamul; dacă există un neam care are memorie, există şi ţara, dacă neamul şi-a pierdut memoria istorică, a dispărut şi ţara. În legătură cu aceste noţiuni apare şi problema patriotismului. Astăzi e chestiune de prost gust să te declari patriot. E o treabă încurcată - biata ţară, dacă ea există cu adevărat, nu mai înţelege nimic, fiindcă situaţia e următoarea: cei care o iubesc - o critică şi o înjură, iar cei care o urăsc - o laudă şi o fură...

De ce am luat în discuţie acest subiect? Urmăresc şi eu, cu sufletul la gură, mersul negocierilor privind formarea noii echipe de guvernare a... Am vrut să zic „a ţării”, dar m-am oprit. M-am oprit, fiindcă m-am convins că unii dintre cei care „negociază” n-au ţară şi ei de fapt nu se bat pentru principii şi valori, ci pentru putere şi bani. Pentru noi, cei mulţi, ţara înseamnă oasele străbunilor, proverbele, doinele, bocetele, pentru şarlatanii care „negociază” ţara înseamnă un pumn de arginţi. Moldovenii, în epoca lor de glorie, au avut ţară, pentru că l-au avut pe un Ioan Vodă cel Cumplit, noi, moldovenii de astăzi, nu avem ţară, fiindcă-l avem pe un moş Scridon Vorbă cel Tâmpit.

Când scriam aceste rânduri încă nu ştiam cu ce se vor solda „negocierile” dintre liderii PLDM, PD şi PL, dar oricare ar fi rezultatul, un adevăr rămâne în picioare - molima politicianismului a atacat ca un cancer coloana vertebrală a clasei noastre politice. De trei săptămâni asistăm la un caz fără precedent de urât şi demoralizator: un partid şi câţiva lideri ai lui se prostituează în public, în numele gheşeftului personal şi partinic, oscilând între democraţie şi comunism. „Vom fi cu acei care dau mai mult” - asta e lozinca lor.

Să dea Dumnezeu să se încheie cu „succes” negocierile, dar eu sunt foarte pesimist vizavi de capacitatea viitoarei guvernări de a înţelege principala problemă care va sta în faţa ei: să facă din R. Moldova o ţară, iar din moldoveni - un neam cu memorie istorică, legat strâns de ţara cea de sub ţărâni. Nu salariile, pensiile, drumurile ş.a.m.d. trebuie să fie obiectivul central al noii coaliţii de guvernământ, ci facerea ţării. Va fi R. Moldova ţară - vor fi şi pensii, şi drumuri europene. Nu va fi ţară - va rămâne ceea ce este acum. Altă cale nu există. „Unirea cu România”? Aiurea! Şi nu pentru că România nu ne-ar vrea, ci pentru că... - uitaţi-vă cum, cine şi ce negociază - şi o să înţelegeţi de ce.

Crăciun fericit, neamule, dacă te-ai dat cu stilul nou...

ARHIVA TIMPUL
24.12.2010

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus